Maria HOTEA: Aprinde-n inimă scânteia (poezii)

Iubirea nu-i temătoare

 

Fuge clipa, timpul zboară
doar nisipul le măsoară,
Cuvântul se pierde-n zare
sufletul stingher mă doare
Ochii goi n-au strălucirea
ce le-o dăruia iubirea,
Sunt cuprinși iarăși de patimi
ce-i scaldă în calde lacrimi.

 

Numai gându-i călător
precum păsările-n zbor,
Lasă-n urmă doruri grele
amintiri se nasc din ele
Trecători sunt doar fiorii
pierdu-ți în praful uitării,
Unde nimeni nu pătrunde
și prin vise îi ascunde.

 

Numai cioburi de iubire
mai renasc dintr-o trăire,
Răscolesc adânc în suflet
înecat de atâta plânset
Nici suspinele în tăcere
nu-i aduc o mângâiere,
Chinuri grele îl lovesc
liniștea iar îi răpesc.

 

Năucit de dor mi-e gândul
ce se întrece iar cu vântul,
Printre umbre se strecoară
în amurg,în prag de seară
Risipește-n grabă vise
ce-n tăcere sunt cuprinse
Limpezind ochii-n lumini
de lacrimi fiind iarăși plini.

 

Adormit e-n vis și dorul
ce-l trezește lin fiorul,
Minunată apare-o clipă
când iubirea se înfiripă
Strânge în brațe sentimente
ce în suflet lasă amprente,
Deschide larg o fereastră
cu lumina ei albastră.

 

Aprinde-n inimă scânteia
fermecată îi e văpaia
Mă poartă prin labirint
păstrând tainic legământ
Liberă-s de amăgiri
cu speranța în priviri
Iubirea nu-i temătoare
Vocea îi e dulce chemare!

 

 

Marea mea iubire

 

Marea mea iubire rămâne numai marea
Doar ea poate cuprinde-n brațe zarea,
Mă simt ca marea uneori în zori dimineții
Când o privesc simt doar frumusețea vieții.

 

Trăiesc în liniște clipa ce-mi este minunată
Și-n trăire intensă sufletul meu mi-l înalță,
Dar viața,deseori îmi pune-n clipă și furtună
Eu îmi doresc să-o schimb cu-o alta bună!

 

Mă îndepărtez de toți și mă închid în mine
Și în singurătate sunt liniștită și îmi e bine,
Rămân doar cu gândul călătoare-n depărtări
Cu doruri aprige ce se pierd în magice visări.

 

Le port în suflet precum marea are țărmul ei
Cu valurile înspumate ce se sparg la chei,
Doar marea îmi arată infinitul ce-i divin
Când îl privesc, albastru-i în clipele ce vin!

 

Cum ceru-i albastru la fel este și marea
Doar în tăcere stând îi ascult chemarea,
Iubesc cântecul mării și-n magic răsărit
Văd soarele auriu cum se înalță la zenit.

 

În raze aurii privirii mi se arată infinitul
Ascult cântecul mării când lin adie vântul,
Vreau să-l ascult pe soare sau furtună
Marea mă cheamă și-n răsărit de lună.

 

Mereu marea mă chema să vin la ea
Îi simt imensitatea și când vremea e rea,
Îmi e totuna dacă e liniștită sau e-n furtună
Ori dacă strălucește sub o rază de lumină.

 

La malul fiecărui sentiment e o speranță
Lângă țărmul gândului visele prind viață,
Iar marea mea iubire rămâne doar marea
Mă îngemănez cu ea și îi ascult chemarea!

 

 

Cum îmi trecură anii

 

Cum îmi trecură anii cu noianul de speranțe
Pe umeri mi-au lăsat doar urme nesperate,
Și–n goana lor nebună s-a dus și tinerețea
Ce sa-i mai cer vieții când îmi vad bătrânețea?

 

Privindu-mă-n oglindă îmi văd chipul hidos
Unde-i e frumusețea când ochii-s cer noros?
Iar parul castaniu e acum albit la tâmple
Nu bănuiam nimic din ce-avea să se întâmple!

 

Imagini din trecut mi se perindă-n gând
Rămase-n amintiri n-am să le uit nicicând,
Doar ochii mei ce-i verzi ii simt cum lăcrimează
Se scurg lacrimii pe obrajii ce riduri ii brăzdează.

 

Pe buze un vag surâs îl vad cum îmi apare
Dar sufletul îl simt cum plin e de întristare,
Dorințele-i în valuri s-au spulberat în vânt
O șoaptă doar o spun în neînțeles cuvânt.

 

Prin trup rebel fior ii simt cum mă atinge
Sub vraja lui tresar că-n grabă el se stinge,
Afară, stropii de ploaie din nori încep să cadă
Doar sufletu-mi frumos în iubire se scaldă!

——————————-

Maria HOTEA

Februarie 2020

Lasă un răspuns