DEZRĂDĂCINARE DE LIMBA ROMÂNĂ
De la ruși vine un ecou sinistru,
Pe piscuri să-l ridice Munții Carpați.
Că români captivi între Prut și Nistru,
Pentru uniune au fost judecați.
De limbă română dezrădăcinați,
Prizonieri în imperiu nedorit,
Din neam românesc au fost rusificați,
Să ducă dorul de graiul moștenit.
Iubirea de neam pentru părinți și frați
Le-a fost închisă în temnițe rusești,
Pentru eroism a fi sacrificați,
De vor învățământ în școli românești.
Deschisă este plaga României,
Pe chipul țării tăiat la hotare,
Cât neam din pământul Basarabiei
Se luptă pentru România Mare.
Prin vieți răzbate visul re-ntregirii,
Cu generații sacrificate-n veci,
Pentru idealul sfânt al Unirii,
Din conflicte armate-n războaie reci.
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE!
-pamflet-
Trezește-te, române,
Din beția democrată,
Că la urmași rămâne
O țară falimentată!
Să uiți de sărăcie,
Te-ai dus în țară străină,
Slugă fără simbrie.
Dar te-ai rupt de rădăcină.
Țara ta și neamul tău
Parcă au fost blestemate,
Să trăiască tot mai rău
În guvernări democrate.
La frâiele puterii,
Stânga și Dreapta să urce,
Cu arma dezbinării,
Adversari sunt puși pe cruce.
Lărgind cercul slăbiciunii,
Cu reforme populare,
Varsă-n văzul națiunii,
Sacul gol la indexare.
Speranța e în schimbare,
Cu nou scrutin la votare.
Dar fără deșteptare,
Democrația dispare.
Deșteaptă-te, române,
Din somnolența visării!
Să duci pe-naltă culme,
Prin vremuri, destinul țării!
DE DORUL ȘI IUBIREA POEZIEI
Pe-aripi de primăvară înalț privire,
Ce-n iarnă mi-a legănat dorul sub pleoape,
În slove de gând să regăsesc iubire,
De „al nouălea cer” să fiu mai aproape.
Lacrimă zdrobesc în petale de cais,
Jertfire să duc fluturilor din ierbar.
Amintirea îmi dezbrac pe-al nudului vis,
Când noaptea mă plimbă pe umbre de cleștar.
Din ochi mi se prelinge fluid verde-crud,
Când pe ram de gând cade roua zorilor.
În stele îmbrac sufletul de lacrimi ud,
La îngeri să urce pe-al dorului izvor.
Cu sufletul golit de-al osândei păcat,
Pe-aripa gândului voi înălța mister
În slovele cuvântului înveșmântat,
Speranța să-mi lege într-un petic de cer.
Cu-al muzei spirit lipit de sufletul meu,
Cămașa poeziei aș vrea s-o îmbrac.
Năzuință să-mi înalțe la Dumnezeu,
Prin raiul îngerilor să o port un veac.
Cu nori să-mi plouă lacrima în rădăcini,
De dorul și iubirea versului nescris.
Sufletul sângerând de-ai străinilor spini,
Să-mi scrie amintiri pe legendarul vis.
SABIA CUVÂNTULUI
Din boltă albastră în condei să-mi cadă
Enigma sorții ce a zidit misterul
Iubirii mele troienită-n zăpadă,
Am ascuțit cuvânt, ca să despic cerul.
Cu el mi-am disecat inima iubirii,
De-mi curg în vene, doruri însângerate.
Și îmi inundă speranța fericirii,
Când dorințe în suflet sunt ferecate.
Cu valul timpului i-am spălat trecutul,
În idei curate să-i îmbrac viitor.
Spre rai dumnezeiesc să-i duc începutul
Dintr-un destin menit de cerul ochilor.
Pe brațele gândului îmi port cuvântul,
Cu jertfa ochilor în viscoliri de dor,
Când glasul suferinței mi-aduce sfârșitul
Și-mi duce reverie-n ochi de cititor.
La mulți ani Limbii Române!
La mulți ani poporului român!
––––––––-
31 august – Ziua Limbii Române
Maria FILIPOIU