Bota Lucian-Victor (n. 04.12.1986, Ocna – Mureş). A urmat cursurile Grupului Școlar Agricol „Alexandru Borza” din Aiud și este absolvent al Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii din Cluj-Napoca. Locuiește în Municipiul Aiud. Din anul 2008 publică în diverse reviste literare, bucurându-se de un real succes.
Volumul de debut, ,,lumea în care orbii alungă lumina” semnat de tânărul poet Lucian-Victor BOTA, apărut la editura Napoca Star Cluj-Napoca 2017, o surpriză pentru poezia modernă.
Cine este Lucian-Victor BOTA? Un poet înghețat ,,în casele unde doar frigul / pătrunde / prin crăpăturile vieții” . Un creator preocupat de destinul poeților ,,care își vând cărțile / la colț de stradă / pentru-a le dospi / …/pâinea din pământ”.
O poezie de dragoste și multe accente religioase. Surprinde printr-o imaginație bogată, un stil destul de rafinat, suplu și subtil. Are o abordare eliptică de titlu, dar conținut în corpul poeziei…
Faptul că poeziile nu au titlu, este un altfel de abordare. O enigmă a poetului îndrăgostit, care într-un fel îl individualizează…
Lucian-Victor BOTA, un poet care merită cunoscut și încurajat pentru a ne oferi noi apariții.
(Mariana Gurza)
***
azi Dumnezeu mi-a rupt
o bucată de pământ
și văd cum mă ia de mână
îmi răscolește sufletul
pe toate părțile
mă simt neputinciosul
ce își târăște viața printre aripi
îngenuncheate
Doamne, te rog ai grijă ca
sufletele malignizate să-și recapete
bucata de pământ
pentru viață…
18 noiembrie 2016
***
poeți înghețați în
casele unde doar frigul
pătrunde
prin crăpăturile vieții
poeți care își vând
cărțile
la colț de stradă pentru-a le dospi
și lor
pâinea din pământ
poeți care mor și nimeni nu-și mai aduce aminte
de ei și cărți
roase de timp
și biblioteci în suflet
prăfuite
***
din colțul cărnii să-mi răsari
ca o tulpină din pământ
și cu iubire-n floare să apari
dinspre buze, prin cuvânt
roadele să-mi fie pruncii
ce apar din rădăcină
ca un zbor deasupra luncii
din a paserei tulpină
2 mai 2017
***
camera aceasta își are memoriile ucise
nu te mai întâlnesc în niciun
colț al inimii prăfuite
nici măcar parfumul tău
nu mai insistă
a trântit ușa sculptată a timpului
și
a plecat spre alte dimensiuni
miroase a toamnă cu ploi mărunte ce scorojesc pereții acestei camere
temându-mă
că mă voi muta din propria inimă
nu departe de mine…
sunt năucit și gol
pe dinăuntru
camera aceasta nu mai cuprinde
cerul în brațe
plouă în ea
deşi
acoperișul își poartă țiglele noi
cu mândrie
așa se dezlănțuie toamna în mine
când nu ești tu
1 mai 2017
—————————————-
Lucian-Victor BOTA
Bristol, Anglia
5 decembrie, 2017