Lucian-Victor BOTA: ,,lumea în care orbii alungă lumina”

 

Bota Lucian-Victor (n. 04.12.1986, Ocna – Mureş). A urmat cursurile Grupului Școlar Agricol „Alexandru Borza” din Aiud și este absolvent  al Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii din Cluj-Napoca. Locuiește în Municipiul Aiud.  Din anul 2008 publică în diverse reviste literare, bucurându-se de un real succes.

Volumul de debut,  ,,lumea în care orbii alungă lumina” semnat de tânărul poet Lucian-Victor BOTA,  apărut la editura Napoca Star Cluj-Napoca 2017, o surpriză pentru poezia modernă.

Cine este Lucian-Victor BOTA? Un poet înghețat ,,în  casele unde doar frigul / pătrunde / prin crăpăturile vieții” . Un creator preocupat de destinul poeților ,,care își vând  cărțile /  la colț de stradă / pentru-a le dospi / …/pâinea din pământ”.

O poezie de dragoste și multe accente religioase. Surprinde printr-o imaginație bogată,  un stil destul de rafinat, suplu și subtil. Are o abordare eliptică de titlu, dar conținut în corpul poeziei…

Faptul că poeziile nu au titlu, este un altfel de abordare. O enigmă a poetului îndrăgostit, care într-un fel îl individualizează…

Lucian-Victor BOTA, un poet care merită cunoscut și încurajat pentru a ne oferi noi apariții.

(Mariana Gurza)

 

***

 

azi Dumnezeu mi-a rupt

o bucată de pământ

și văd cum mă ia de mână

îmi răscolește sufletul

pe toate părțile

 

mă simt neputinciosul

ce își târăște viața printre aripi

îngenuncheate

 

Doamne, te rog ai grijă ca

sufletele malignizate să-și recapete

bucata de pământ

pentru viață…

 

18 noiembrie 2016

 

*** 

 

poeți înghețați în

casele unde doar frigul

pătrunde

prin crăpăturile vieții

 

poeți care își vând

cărțile

la colț de stradă  pentru-a le dospi

și lor

pâinea din pământ

 

poeți care mor și nimeni  nu-și mai aduce aminte

de ei și cărți

roase de timp

și biblioteci în suflet

prăfuite

 

*** 

 

din colțul cărnii să-mi răsari

ca o tulpină din pământ

și cu iubire-n floare să apari

 

dinspre buze, prin cuvânt

 

roadele să-mi fie pruncii

ce apar din rădăcină

ca un zbor deasupra luncii

din a paserei tulpină

 

                      2  mai 2017

 

 

*** 

 

camera aceasta își are memoriile ucise

nu te mai întâlnesc în niciun

colț al inimii prăfuite

nici măcar parfumul tău

nu mai insistă

a trântit ușa sculptată a timpului

și

a plecat spre alte dimensiuni

 

miroase a toamnă cu ploi mărunte  ce scorojesc pereții acestei camere

temându-mă

că mă voi muta din propria inimă

nu departe de mine…

 

sunt năucit și gol

pe dinăuntru

camera aceasta nu mai cuprinde

cerul în brațe

 

plouă în ea

deşi

acoperișul își poartă țiglele noi

cu mândrie

 

așa se dezlănțuie toamna în mine

când nu ești tu

                              1  mai 2017

—————————————-

Lucian-Victor BOTA

Bristol, Anglia

5 decembrie, 2017

Lasă un răspuns