Trăiește ,,Bucuria lucrurilor simple”, îndemnându-ne:
,,Să te bucuri
Că pădurea-n toamnă a ruginit
poleind cărările cu luna.”
POET, PROZATOR, ESEIST, deținătoare a numeroase distincții, medalii și premii interne și internaționale (ex.:Premiul special al juriului la Concursul Internațional ,,Art&Life” pentru Poezie, Japonia 2015), prezentă în Dicționare, Antologii, TITINA NICA ȚENE e cea care, alături de soțul ei – Al. Florin Țene, a pus umărul la înființarea și bunul mers al Ligii Scriitorilor Români, considerând că:
,,E bine, ca, din când în când,
pe plopi să îi mai luăm în seamă
prin frunza lor cu murmurat de râu
întotdeauna către ei ne cheamă.”
Ne cheamă, așa cum pe Titina o cheamă mereu ,,dragostea față de copii”, dragoste materializată în puterea ,,Cuvântului”, în ,,Poeziile” închinate tinerelor vlăstare, în volume ca: ,,BUCURIA LUCRURILOR SIMPLE”, ,,REACȚIA GRĂDINII” și multe altele.
,,Farmecul cărții pentru și despre copii” a determinat-o să se aplece cu sensibilitate și talent și asupra unor opere închinate universului copilăriei, cum ar fi eseul volumului ,,Cărticică prichindeilor”, volum semnat de distinsa doamnă Ligya Diaconescu.
Volumele de versuri ale Titinei Nica Țene, ca: ,,Amurg de întoarcere”, dar și cele apărute online: ,,Un strop de veșnicie”, cuprind o gamă diversificată de trăiri, sentimente, teme și motive îmbrăcate în haina nemuritoare a cuvântului.
Nostalgia, dorul față de locurile natale, față de casa părintească își găsesc oglindirea în versuri de o rară sensibilitate:
,,M-apucă, Doamne, câte un dor,
să merg pe malul unei ape,
pe unde am copilărit,
iar satul să îl simt aproape…”
(Doruri)
Se vrea:
,,În căsuța veche o fotografie,
mama și cu tata, mire și mireasă,
îi privesc și-mi pare că sunt bucuroși.
că-n sfârșit, Titina, s-a întors acasă.”
(Acasă)
,,Cărarea pierdută” va fi regăsită pentru că Titina e decisă:
,,O să port cămăși cu flori de câmp cusute…”
,, m-oi îmbăta cu cântecul de cuc,
Și-oi regăsi cărările pierdute…”
E convinsă că:
,,Numai în noi vom regăsi puterea
de-a trece peste toate. Fruntea sus!
Căci suferim numai o părticică
Din Marea Suferință a lui IISUS!
Titina Nica Țene impresionează și prin proza scurtă – povestiri adunate în volumul ,,Pietre de aducere-aminte”, dar și prin memoriile scrise la împlinirea vârstei de 50 de ani de căsnicie, incluse în ,,Drumul spre suflet”, spre sufletul ei plin de optimism și lumină, pentru că pentru EA mereu vor înflori salcâmii:
,,M-au îmbiat cu valuri de parfum
din floarea albă prinsă-n evantai
și mi-am promis că n-o să uit , de-acum,
că înfloresc salcâmii-n luna Mai.”
–––––––––––––––
Prof. Lucia-Elena Locusteanu,
Membru al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Cluj-Napoca
Olănești, 31 august 2019