ÎNVREDNICIRE
Să nu mai fii, femeie, vreodată tristă
Că nu ai înnodat în colțul de batistă
Cărările pe care ai umblat desculță,
Fără să simți a spinilor velință.
Pierdu-tu-le-ai pe șesuri, când căutai cocorii,
Să – ți lase o aripă când se revarsă zorii.
Zburat – au, risipind a dorului nălucă
Și norii cu tristeți ‘nainte să se ducă.
Să faci din ea corăbii plutitoare,
Cu ancorele ridicate din vâltoare,
Să-nfrunți cu ele vifore și briză,
Întinsă ai cea mai curată pânză.
Învrednicită ești să porți acolo într-un tiv
Toată coroana de lumină deschisă-n rogvaiv.
Și când un val încearcă să te prindă
Pe umeri ai cea mai aproape grindă
Care să-ți poarte crezul și lumina
Din ochii care -au învățat să spele vina
Și să cinstească tot ce-i bun în viață.
Un zâmbet de iubire deschisu-s-a pe față.
————————————
Lavinia BUD
Timișoara
28 august, 2018