Viața ca un puzzle
Mã simt din nou invadatã de o senzație de vid,
de o dezordine, de nevoia de a pune în ordine
-dar nu ştiu ce anume –
de a reconstitui un puzzle aruncat
(încã o comparație rãsuflatã )
Vãd viața ca un puzzle în fiecare zi
ca o micã patã verde cu puțin roşu, o idee de gri
dar totul prost combinat şi inform
cu zile amestecate, cu parte din trecut
înfiptã ca un ghimpe în viitor
sãrãcit de un refuz sec al fantomelor
şi al proiectelor
O dorințã egoistã de a dispune de sine
în orice clipã a zilei de fiecare datã unicã
fãrã a mã împiedica de trecut sau viitor
Eşec în ce ?
Noțiunea de eşec e lipsitã de sens,da ,logic
Presimțirea cã se apropie ceva
care mã va lua prin surprindere
cã mã va gãsi dezarmatã
şi va trebui sã mã pregãtesc
Ce naiba , doar nu-i uşor ,chiar aşa de uşor
sã-mi arunc obiceiurile
scrupulele mele care cam aduc a surmenaj
O sã deschid porțile timpului
şi o sã-l arunc gol în timp ce fumez o țigarã
iar acest puzzle o sã-l refac repede
o sã adun cu mâinile crispate sentimente
bucãțele roşii ,albastre şi gri
Sã reconstitui din dezordine
un profil de femeie pe un fundal de copaci
bãtrâni din poveştile cu zâne
cu orizontul albastru cobalt
cu steluțe ruginite de iarna mea.
——————————-
Laura Cristina CRISTEA
2 decembrie, 2018