Surpare
Ni se-nvecheşte ceasul, destinul ni se surpă,
mierla nu mai despică văzduhul şi e mută.
.
În colivii păsări în culori ţipătoare
intuiesc moartea venindă a lor sau a altora.
.
Au fost cândva atinse de o mână,
dar mâna a dispărut într-un accident cotidian.
.
Morţii, înspăimântaţi de vii, s-au retras în colţuri
îndepărtate ale noului lor univers, puţin mai bun.
.
Inimi nu mai bat ca-n trecut, pentru Fundamental,
şi poate nici nu mai există.
.
Amurguri există încă, dar se îndoiesc de zori —
ca şi zorile de amurguri.
.
Oceanul nu mai crede în lună,
deşertul nu mai crede în salamandre.
.
Un vânt ciudat (e tramontana?)
străbate inexistenta coastă a unei ţări dispărute.
.
Natura aşteaptă ca ceva —
un soi de floare violentă, de rai secund durabil—
să irupă.
Dorinţă
Daţi-mi, teribile ursitoare pe care nu le iubesc,
o nouă naştere,
dintr-un ou superior oului,
dintr-un om superior omului,
dintr-o forţă neexistentă încă.
.
Doresc încrucişarea leului cu timpul,
a copacului cu pasărea ce-l împodobeşte,
a ramurii cu toamna ce-o doboară,
a frunzei cu melcul ce-o străbate ca pe-o durată.
.
Daţi-mi un trup etern şi vibrând ca o harpă.
O inimă irecuzabilă de care să m-atârn, precum vocabula de laringe.
Mai daţi-mi un şarpe al binelui şi o absenţă de răstigniri.
.
De nu cer prea mult,
mai doresc, în final,
un cuvânt-iatagan şi o secundă-spadă
pentru-a ataca universul.
K.V. Twain (Diana Cârligeanu), 2022