Isabela VASILIU-SCRABA: Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați

Motto:

„Odată am spus că în Franța sînt mai mulți staliniști decât locuitori. Din cauză că mă loveam de această mentalitate…Sartre zicea: TOUT LES ANTICOMUNISTES SONT DES CHIENS”

(Theodor Cazaban, iunie, 1993).

Ioan Petru Culianu se pare că a scris din Franța o notă informativă despre Mircea Eliade (vol. Mircea Eliade în arhiva Securităţii, Ed. Mica Valahie, 2008, p. 233). Autorul este recognoscibil după conținutul notei pentru Securitatea R.S.R. , turnătorul Ion Manea auto-deconspirându-se și el în 1974 odată cu menționarea volumului soției sale, Gramatica comparată ( ibid., p.117). În nota scrisă probabil de Culianu se amintește și de Adriana Berger (după moartea profesorului Eliade autoare a unui articol anti-Eliade în revista „Minimum” din Israel, urmat de alte articole calomnioase). De la Paris, A. Berger îi scrisese în românește pe 13 oct. 1984 lui Culianu la Groningen „că nu are slujbă”, după ce Eliade se dispensase de ajutorul ei la clasarea manuscriselor și a corespondenței, „cea mai gravă eroare din ultimii 25 de ani” (Mircea Eliade, Jurnal, 31 martie 1984). În nota scrisă probabil în anul 1984, Securitatea comunistă era pusă la curent că „sursa” o cunoaște pe Adriana Berger, „tipă de o rară mediocritate” care l-a căutat insistent si care îi dactilografiază o conferință (la 25 nov.1984 a susținut o conferință despre știința în Renaștere, la Sorbona, notează Culianu în nov. 1990 în Curriculum vitae alcătuit în vederea angajării la Chicago, la Divinity School). Informatorul mai scrie că i-a citit Adrianei Berger și teza de doctorat din 1982 pe tema operei lui Eliade. El adaugă în notă că a trebuit să-i răspundă Adrianei Berger la o mulțime de întrebări privitoare la „relația sa cu Mircea Eliade”.

În vara anului 1972 Securitatea i-a permis comunistului Ioan Petru Culianu să treacă dincolo de Cortina de fier spre a se perfecţiona în italiană la Perugia cu o bursa de două luni. Era imediat după licenţa în italiană şi după obţinerea postului de redactor la revista Secolul XX (vezi interviul lui Culianu din dec. 1990 republicat în rev. “22” din 22-23mai 2011, p. 13). În decembrie 1990 Culianu îi povestea Gabrielei Adameşteanu că la vremea studenţiei sale bucureştene venise la el un securist spre a-l racola. Acel securist, după ce a aflat de la tânărul italienist dorinţa acestuia de a lucra în redacţia unei reviste literare, l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. După asasinatul de la Chicago, Paul Drogeanu şi-a amintit că Ioan P. Culianu primise înainte de a rămâne în Italia postul la revista „Secolul XX” (vezi Paul Drogeanu în Suplimentul „Litere Arte Idei” al Cotidianului din 18 mai 1992, p.7). Decizia comunistului Culianu de a rămâne în Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra în R.S.R. la cea mai prestigioasă revistă culturală scoasă în țară, dar nu şi abandonarea colaborării sale cu  Securitatea, cu atât mai greu de realizat cu cât temuta instituţie îi trimite un colaborator al ei în Lagărul de refugiaţi de la Latina din apropierea Romei (cf. Andrei Oişteanu, Asasinarea lui Culianu, în rev. Oglinda literară din august, anul X, 116/2011, p.7065).

Nota înformativă din 1984 are data exactă si semnătura turnătorului anonimizate, în conformitate cu Legea 187 si Ordonanța 16 care permite să se „publice doar numele informatorilor care prin acțiunea lor au încălcat  drepturile și libertățile omului” (vezi rev. „22”, nr 862, 18 sept. 2006, interviul cu Claudiu Secașiu, președintele CNSAS), de ca si cum oamenii n-ar avea dreptul la o viață privată. Inregistrările din perioada totalitarismului comunist prin pereții „microfonizați” ai camerei fostului deținut politic Noica, sau pe calea turnătoriilor obținute de Securitate de la vizitatorii filozofului (1),  nefiind, vezi-Doamne, încălcări ale acestui drept fundamental. Filozoful retras la Păltiniș mai visa câteodată că le va  „trânti ușa în nas” securiștilor care l-au băgat fără motiv în închisoare, încălcându-i apoi dreptul la o viață privată, lipsită de urmăritori și „ciripitori” (2). Visa că va rămâne la familia lui din Anglia, „ca să nu mai aibe nimeni prilej să se ocupe de el” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Bapoca, nr.282/2014, pp.23-25 ;https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ ). Oricare ar fi ideologia sa, totalitarismul are neapărat un caracter ideologic prin “voinţa de a-şi justifica natura teroristă” , scrie politologul Ion Varlam în studiul său, Totalitarismul ca mod de acaparare a puterii de stat (postat pe internet la  www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/varlam , pagină greu accesibilă după „regionalizarea” internetului spre o cât mai atentă supraveghere). Aceasta ar fi “o primă deosebire faţă de dictatura banală”.  Numai că ideologia pe care o practică totalitarismul de dreapta sau de stânga este “nelegitimă până si în ochii propriei doctrine” (ibid.) pentru că plasează într-un viitor utopic binele ca scop final, în timp ce face răul, actualitatea fărădelegii faţă de persoanele indezirabile fiind mijlocul de realizare a măreţiei viitoare.

Referindu-se la volumele omagiale Aufsaetze zu Mircea Eliade, îngrijite de marxistul Hans P. Duerr (n.1943), dintre care un volum deja apărut (Sehnsucht nach dem Ursprung, 1983), academicianul Mircea Eliade îi scria lui Culianu pe 24 febr. 1984  că nu-l deranjează dacă ele cuprind (3) și articole critice, gândindu-se probabil la diversitatea firească de opinii si nu la minimalizarea faimei de care s-a bucurat gândirea sa înnoitoare pe tărâm științific, cum s-a petrecut în articolul muzeografului Andrei Pleșu (vizitator al familiei lui Leonte Răutu, „satrap al culturii românești”), muzeograf a cărui falsă dezidență a fost probată de însăși trimiterea sa de către stăpânirea comunistă în Republica Federală Germană ca bursier Humboldt (Problema falsei dizidențe a muzeografului de la Tescani a fost abordată de sculptorul Bata Marinov, un fost coleg de facultate, în scrisoarea sa din 8 febr. 2012 către S. Ilieșiu, din care reiese farsa „victimizării” comunistului Andrei Pleșu; http://www.romanianstudies.org/content/2013/02/marea-pacaleala-scrisoarea-lui-bata-marianov-catre-sorin-iliesiu/)

Intrigat de articolul despre Horia Stamatu (4), text la care Culianu ținea atât de mult încât n-a ascultat nici de Virgil Ierunca, nici de Mircea Eliade care l-au rugat să renunțe la acel articol de „desființare” a celui mai însemnat poet al exilului românesc, Ierunca i-a împărtășit lui Culianu (fără menajamente) impresia sa după care acesta ar fi fost un „trimis de stăpânire” care ar fi păstrat relații de colaborare cu Securitatea (Virgil Ierunca, scrisoare către Culianu din 6 octombrie 1978, în rev. „România literară”, 7 febr. 1996). În anul când a fost eliberat Noica din temnița politică (împreună cu toate cadavrele vii care supraviețuiseră regimului de exterminare de după gratii), Virgil Ierunca se întreba retoric dacă „spectrul crimei” împotriva istoricului Gheorghe Brătianu și a filozofului Mircea Vulcănescu nu însoțește, oare, pe niciunul dintre „trimișii de stăpânire?” (Virgil Ierunca, Românește, 1964, ed.II-a 1991, p.58). Pe 19 octombrie 1978 Culianu îi scria profesorului Eliade că Horia Stamatu „a trimis la toată lumea” o traducere a articolului său „însoțită de un comentariu de 27p.”, acea lungă scrisoare fiind atent cenzurată de patru decenii atât de cultura comunistă cât și de cultura cripto-comunistă de după înlăturarea lui Ceaușescu (5).

În ce-l privește pe renumitul Eliade, care l-a tot susținut și încurajat mai bine de zece ani pe tânărul asistent de română de la Groningen, credem că faimosul istoric al religiilor nu s-a putut aștepta din partea lui Culianu la etichetările drept fascist, uzuale decenii de-a rândul la staliniștii din garda veche a Anei Pauker, precum Leonte Răutu, un semidoct, „satrap al culturii românești improvizat în diriguitorul ei” (M. Nițescu, Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, București, 1995, p.375).

Articolul lui (Culianu, Mircea Eliade și broasca țestoasă cu un singur ochi) – tânăr comunist trimis în Italia în 1972 de regimul totalitar comunist cu o bursă de studii după terminarea facultății la București-, i-a servit în 1987 și americanului Mac Ricketts să scrie un articol despre tinerețea lui Eliade petrecută în România dinainte de ocupația sovietică, țară a cărei istorie interbelică (și nu numai!) a fost după 1945 permanent contrafăcută de colaboratori ai poliției politice precum Zigu Ornea (6). Un fost deținut politic (rabinul dr. David Șafran) observase cu justețe că în România comunistă „evreii dădeau lecții politice poporului român comentând și răstălmăcind epoca 1920-1948”  (vezi „Istorie trucată în loc de filozofie, sau, Prejudecăți în loc de judecăți”, în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, 2002, pp.117-128 ; vezi și   https://www.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade). După Raymond Aron si Carl Friederich (pe care Ion Varlam îi citează în studiul său despre definirea totalitarismului), caracterul totalitar al unui regim politic ar implica erijarea doctrinei politice a partidului unic în religie de stat,  monopolizarea tuturor puterilor (politică, economică, socială si spirituală), si crearea unei poliţii politice “responsabile cu exercitarea terorii si conservarea puterii” (Ion Varlam).

Mai mult ca sigur, Mircea Eliade nu și-a putut imagina nici atacurile din articolul scris de Culianu (Mircea Eliade und die blinde Schildkroete, pp.216-243) și nici minimalizarea impactului pe care l-a avut opera sa științifică (7) din textul „trimisului de stăpânire” Andrei Pleșu (ani de zile bursier Humboldt în Germania capitalistă), articol plasat ulterior și în volumul din 1987 îngrijit de Marin Mincu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleşu-  despre unul autentic: Mircea Eliade ; https://www.scribd.com/document/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu ).

Pentru că atât Pleșu cât și Culianu îl periaseră cu vorbe lingușitoare prin scrisori : „Incerc a nu-l trăda niciodată pe adevăratul M.Eliade care rămâne pentru mine exemplul cel mai frumos al acestor vremuri tulburi…vă mai exprim încă o dată recunoștința pentru a 1001-a dovadă de bunătate pe care mi-o dați” îi scria I.P. Culianu de la Goningen pe 4 aprilie 1984. Epistolele expediate de comunistul Andrei Pleșu savantului de la Chicago (menționate în 1983 în Jurnalul de la Păltiniș) n-au fost publicate, probabil din pricina unui ton la fel de lingușitor (vezi „Mircea Eliade Papers” de la Chicago : https://www.lib.uchicago.edu/e/scrc/findingaids/view.php?eadid=ICU.SPCL.ELIADEM ).

În aprilie 1984 ieșise deja volumul Aufsaetze zu Mircea Eliade. Die Mitte der Welt (Frankfurt am Main, Syndicat, 1984) cuprinzând contribuțiile celor doi foști traducători de Rudolf Steiner la Sinaia (în vila homosexualului George Bălan, vezi amintirile lui A. Pleșu despre I.P. Culianu publicate de informatorul de Securitatea Sorin Antohi). Volumul apărut la „Syndicat” este semnalat pe ocolite de asistentul romanistului Noomen care credea că păcălește pe cineva când desemna atacurile sale ca „apărări”:

„De la Paris îmi sosesc zvonuri, legate de Die Mitte der Welt, că iarăși am făcut o stângăcie și nepotrivită încercare să vă …apăr” (asistentul de română I.P. Culianu către savantul Mircea Eliade, 4 aprilie 1984).

Dresați cu aceleași minciuni istorice care-l făcuseră pe comunistul George Ivașcu să inventeze fără jenă că l-ar fi văzut pe Eliade cu pistolul la brâu îmbrăcat în cămasă verde (Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, p. 204), atât Culianu cât si „cronicarul plastic Andrei Pleșu” (cf. Noica, 1984)  s-au regăsit imediat după 1990 între cei mediatizați cu insistență prin Revista „22” a Grupului de Dialog Social format în jurul dogmaticului stalinist Silviu Brucan. Cu diferența că primul era pe punctul de a-și indeplini visul de o viață de a fi profesor în America la universitatea unde Eliade predase trei decenii, în timp ce A. Pleșu a primit de la Ion Iliescu portofoliul ministerial care-i fusese pregătit încă din 1987, cum apare pe o caseta de la „Radio Europa liberă” (vezi Ion Varlam, Pseudo-România, București, 2004, p.85). O altă deosebire, de loc neglijabilă, a constat în atitudinea critică a jurnalistului I.P. Culianu (1950-mai1991) fată de guvernanții României post-comuniste (8) între care se găsea și Pleșu în calitatea lui de ministru al culturii la vremea expulzării Ex-regelui Mihai de către Ion Iliescu și a primei mineriade din iunie 1990, ministru demisionat la a doua mineriadă din toamna anului 1991.

După moartea savantului Mircea Eliade (1907-1986), Mac Ricketts îi cerea lui I.P. Culianu pe 4 iunie 1987 o copie xerox a articolului Mircea Eliade und die blinde Schildkroete (traducere din engleză în germană de Udo Rennert, în vol. Die Mitte der Welt) întrucât voia să pregătească un referat pe tema Eliade și Legiunea pentru întâlnirea anuală a American Academy of Religion din decembrie 1987 (cf. S. Antohi).

Memorabil ne pare faptul că profesorul Mircea Eliade, ca să poată citi atacul la adresa lui cuprins în articolul Broasca țestoasă cu un singur ochi (din volumul Die Mitte der Welt, articol inexistent în arhiva de la Chicago inventariată de Ricketts după decesul lui Mircea Eliade) n-a ezitat să-i facă lui Culianu o vizită la Groningen, deși deplasările îi erau dificile din cauza vârstei si mai ales a reumatismului său de stadiu foarte înaintat. Relatarea vizitei la Groningen – cu un ton de-a dreptul insolent – o aflăm în scrisoarea tânărului asistent de română din Olanda expediată pe 18 sept 1984 din care reiese că scopul vizitei bătrânului savant Eliade nu a putut fi atins:

„…unele lucruri n-au fost perfecte. De exemplu, când Doamna dorea țigări, ar fi trebuit să alerg și să le procur ; iar când Dl. Profesor a dorit volumul Die Mitte der Welt, la Amsterdam, aș fi avut (cred) timp să mă duc să-l caut” (I.P. Culianu, 18  sept. 1984).

Culianu s-a arătat încă din studenție fascinat de posibilitatea ideologizării în massă și de  manipularea gândirii prin (ceea ce Mircea Iorgulescu numise în Marea trăncăneală, 1994) „protecția mecanismelor de mistificare” (https://www.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori). Acestea – datorită monopolului deținut de regimul totalitar asupra editurilor – se realizau în comunism prin prefețe și postfețe, tehnică folosită și după 1990. Mai nou, mai în pas cu epoca internetului, manipularea creierelor se realizerază si prin Wikipedia.ro, dicționar on-line monopolizat de un grup cu interese ascunse care promovează cărțile de la Humanitas, îndepărtând cărțile apărute la alte edituri (https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ), ajungându-se chiar la plasarea în fișele acestei enciclopedii de linkuri sau citate pentru o cât mai susținută mediatizare a lui Andrei Pleșu (de ex. vezi citatul din Pleșu – de o maximă banalitate –  plasat de administratori la fișa fostei deținute politic, universitara și eseista Alice Voinescu, accesare pe 18 sept. 2017).

Din puținele cărți ale sale tipărite pe hârtie proastă în România comunistă, Mircea Eliade a sesizat strategia manipulatorie de insinuare a unor „grile de citire” în prefețe ori postfețe. Spălarea creierelor din vremea comunismului este descrisă într-una din poeziile exilatului Horia Stamatu: „O țară cu suflete spălate/  și puse în ordine pe gard/ e paradisul neîncetat făgăduit/  dar niciodată ajuns și pătat mereu cu sânge” (H. Stamatu, Jurnal 77, în „Revista Scriitorilor Români”, Muenchen, nr.15/1978, p.29). Sigur, fragmentul citat nu se referă la „sufletele spălate” ale manipulatorilor (manipulați), adică la beneficiarii totalitarismului comunist și ai regimului Iliescu de după 1990 printre care s-a situat Andrei Pleșu  (apud. Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, pp. 59-89 ; vezi și fotografiile de după 1990 ale oficialului A.Pleșu difuzate pe 11 martie 2014 la o emisiune de televiziune : https://www.youtube.com/watch?v=amGi8YBZ5nE).

Adăugând o postfață la modestul volum despre Eliade publicat de I. P. Culianu în 1978 la o editură minusculă din Italia, Sorin Antohi (unul dintre editorii foilor răzlețe rămase după asasinarea lui I.P. Culianu) colportează în 1998 falsuri istorice puse în circulație de revista israeliană „Toladot” (nr.1/1972) spre blocarea Premiului Nobel la care Mircea Eliade a tot fost propus ani în șir. Dezinteresat de sutele de mii de români care după 23 august 1944 au fost victime ale regimului de teroare ideologică și polițienească, cu alte cuvinte având un suflet la fel de bine „spălat” ca cel al lui Culianu, informatorul Sorin Antohi („Am turnat la Securitate”, în „Cotidianul” din 5 sept. 2006) folosește postfața întru difuzarea unei imagini false și răuvoitoare despre Mircea Eliade care a fost considerat pe bună dreptate „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”.

Turnătorul Antohi scrie că după moartea lui Eliade „chiar persoane străine de opera literară și academică a lui Eliade încep să-l cunoască ca anti-semit, pronazist, membru zelos al Gărzii de Fier, admirator al lui Codreanu și, deci, figură sinistră a reacțiunii”.  Mai încolo plasează oarece concluzii. După ce-l citează pe Culianu care notase prin insemnările sale informe că Eliade ar fi fost „mai aproape de Garda de Fier decât i-ar fi plăcut lui să creadă”, Sorin Antohi adăugă din burtă cu un ton sentențiuos: „Culianu nu mai neagă evidențele” (S. Antohi, p. 305). Care evidențe?

Antohi, fost colaborator al poliției politice care abia în 2007 a recunoscut că nu are titlul de doctor asa cum a pretins, mai găsește un oarecare prilej să facă (în aceiași postfață) o oarecare reclamă himericei Școli de la Păltinis (9)  scriind că relația dintre Culianu și Eliade ar fi fost asemănătoare cu relația dintre auto-desemnații discipoli ai lui Noica (http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20scolii%20de%20la%20Paltinis%20ironizata%20de%20Noica.htm), și „maestrul” căruia Liiceanu (făcându-se a nu știi nimic de victimele totalitarismului comunist) îi spunea că n-o să creadă „niciodată într-o idee care e promovată prin violență” (Obs. Cult., nr. 302-303/ 2006 ; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Eliade, ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/ ). Un sas care traducea în germană scrierile lui Noica îi spusese unui cunoscut de-al său că el, în calitate de vizitator al lui Noica, este chemat la Securitate să dea informații despre filozoful de la Păltiniș, descris de Securitate cu un an înaintea suspectului său deces  ca având în „mare majoritate” relații cu „foști condamnați politic” (p. 384, în vol 2. :Noica în arhiva Securițății, Ed. Muzeului Național al Literaturii Române, 2009 ; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Sfârșitul lui Noica : https://blogideologic.wordpress.com/2013/06/01/isabela-vasiliu-scraba-sfarsitul-lui-constantin-noica/ ).

Cu presupusa asemănare, informatorul Antohi nici nu e prea departe de adevăr, dacă ne gândim la episodul „broaștei țestoase”. Informatorul  notează că articolul datează din 1981, deși între foile lui Culianu se găsește consemnarea din 19 ianuarie 1983 că Hans Peter Duerr i-a dat „chef și prilej” să polemizeze cu „autorii de zvonuri ciudate privind existența lui Eliade” (Culianu, Mircea Eliade, Ed. Nemira, București, 1998, p. 157). Noica îi trimite lui Duerr la începutul  anului 1984 ce scrisese despre Mircea Eliade pentru volumul de omagiere (cf. Noica în arhiva Securității, vol. II, Ed. Muzeul Literaturii, 2010, p.118). Putem presupune că tot prin 1983-1984 trebuie să-i fi trimis lui H. P. Duerr  și Andrei Pleșu eseul său minimalizator construit în jurul unei așa-zise „componente sud-est europeană” , text mediatizat între coperțile a trei  volume (unul din 1984, altul din 1987 si ultimul din 1994 (scos de fosta Editură Politică):  în  Die Mitte der Welt apărut la editura „Syndicat” în 1984 și trei ani mai târziu într-un volum îngrijit de „trimisul de stăpânire” Marin Mincu (M. Eliade e l’Italia ), unde Culianu figurează cu Mircea Eliade e la longa lotta contro il razzismo (1987). Articolul muzeografului Pleșu despre Eliade a  mai fost inclus alături de alte articole scrise înainte de 1990 în culegerea Limba păsărilor (10), scoasă de prietenul său Liiceanu la Editur Humanitas, editură care va umple piața cu atacurile Alexandrei Laignel-Lavastine,  nepăsătoare (ca toți comuniștii și cripto-comuniștii) la milioanele de victime ale totalitarismului de stânga.

Și I.P. Culianu s-a prefăcut că n-are habar de lagărele și închisorile politice prin care a fost impus și menținut la putere comunismul din România, temă discret tratată de Eliade în capodopera sa literară Pe strada Mântuleasa (https://www.scribd.com/doc/221193220/IsabelaVasiliuScrabaEliadeStrMantuleasa , prin invocarea „Anei Vogel” ca desemnare vag mascată a puterii represive a poliției politice reprezentată de Ana Pauker, Alexandru Nicolski, Teohari Georgescu sau Alexandru Drăghici (fugit la Budapesta după asasinasea Ceaușeștilor) precum și în romanul La Forêt interdite (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade și a Părintelui Arsenie Boca ) , roman eliadesc în care chiar trecerea pe celălalt tărâm are loc ca urmare a torturilor din temnița comunistă, tecere ce se lasă intrevăzută și în romanul Pe strada Mântuleasa din însuși faptul anchetării povestitorului Fărâmă de către Ana Vogel. Vreme de doi ani, Mircea Eliade a tot încercat să-i trimită lui Culianu romanul Noaptea de Sânziene (publicat la Paris de Ioan Cușa in 1971) în Italia comunistă (vezi Camilian Demetrescu, Exil, vol.I, București, Ed. Albatros, 1997, vol.II, București, Editura MNLR, 2009), unde tânărului bursier Culianu îi mai trimitea și bani (vezi scrisorile profesorului Eliade în vol. Dialoguri întrerupte, 2004).

Deplasării inutile până la Groningen i-a urmat (îndeaproape) ruinarea colaborării la cartea urmând să fie editată de Hachette într-o colecție îngrijită de Paul Goma, colaborare propusă și dorită de Mircea Eliade pentru realizarea împreună a volumului Dialogues interrompus pe tema literaturii sale (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc ; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Mircea%20Eliade%20intr-o%20colaborare%20cu%20bucluc%20de%20IVS.htm ).

În toamna anului 1984 fiind iminentă apariția celor două volume ale lui Culianu (Eros și Magie și Experiences de l’extase, teza de 3eme ciclu pe care a trecut-o în 1980 cu Eliade președinte al comisiei de examinare care avusese grijă să fie o comisie favorabilă candidatului), un al treilea volum încă nescris era probabil prea mult, deși asistentul de română avusese prilejul să constate cât de eficient fusese ajutorul pe care i l-a dat Eliade nu doar la trecerea examenului cu o lucrare șchiopătând la capitolul bibliografic, dar și la publicarea ei la o mare editură care tipărea și difuza scrierile lui Mircea Eliade, „adevărate evenimente în gândirea Occidentului” (Jean Marie Le Clézio). Într-una din scrisorile sale, Mircea Eliade îi atrăsese cu multă delicatețe atenția că profesorul Betz de la Chicago a considerat volumul Psychanodia (11)– traducerea în engleză a cărții Experiences de l’extase de la Payot – „insuficient documentat”. Chiar și după trei ani de la susținerea tezei de 3eme, la sfârşitul Psyhanodiei (1983) autorul nu a putut trece decât cinci repere în dreptul numelui I.P. Culianu: micul grupaj de articole şi studii intitulat Iter in silvis publicat în 1981 la o editură oarecare din Messina (1981) și trei articole.

Cu generozitatea sa caracteristică, Mircea Eliade îl anunță pe  Culianu în14 febr. 1985 că i-a dat lui David Brent exemplarul său cu dedicatie al cărții Experience de l’extase (Payot, 1984). Nefiind acceptată de University of Chicago Press, cartea Experiences de l’extase (Payot, 1984) a apărut în 1991 cu niște completări din lecturi nedigerate (vezi interviul lui Culianu din febr.1990 din Italia) primind totodată un alt titlu (Out of this World) la Shambala din Boston, editură profilată pe ocultisme (12). La insistențele lui Eliade, cealaltă carte (Eros si magie), a fost publicată la Chicago de David Brent (desemnat de Cristinel Eliade să  dețină drepturile de autor ale lui Mircea Eliade). Acest volum tradus în engleză a apărut în 1987, după moarea academicianului M. Eliade, în anul în care Culianu a trecut în Franța (la zece ani de la înscriere) examenul pentru doctoratul de stat în istoria religiilor.

In România abia după înlăturarea comunismului s-a mai aflat câte ceva de cele două milioane de români (vezi Românii în știința și cultura occidentală, SUA, 1992, p.207) schingiuiţi în temniţele cu care ocupantul sovietic împânzise ţara, precum și de grozăviile suferite de românii bucovineni şi basarabeni deportaţi cu sutele de mii în Siberia (Ceaușescu le vorbea rușilor de cca 1,5 milioane de victime românești din provinciile întâi eliberate de români, apoi iar ocupate de Rusia sovietică). În schimb, în Europa de vest acestea erau lucruri pe care I. P. Culianu (dacă n-ar fi avut creierul bine spălat) le putea afla fie din romanele lui Soljenițin (publicat din 1968 în Occident), fie din beletristica lui Eliade. Pe el însă nu l-a interesat genocidul comunist (vezi dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, vol.I-III, Ed. Irecson, București, 2008, 1430p.), așa cu nu l-a interesat nici colaborarea cu Eliade la volumul Dialoguri intrerupte,  volum care ar fi fost să fie despre literatura lui Eliade şi nu despre “anii treizeci” cum o tot cârmea Culianu după viziunea lui Z. Ornea care „îl denunță Securității pe Noica și-l aruncă în pușcărie” (vezi Ioan Țicalo, Dimensiunea creștină a operei lui Noica, în „Bucovina literară”, nr. 5-6 (303-304), mai, iunie 2016, p. 59).

Cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună, între 1982 şi 1985  Ioan Petru Culianu  a ţinut morţiş să-i facă (așa-zisului său maestru) dezagreabilă ideea volumului Dialogues interrompus, prin superficiale şi nepotrivite abordări „comuniste” ale unor scrieri literare de sorginte filozofică axate în principal pe comunicarea dintre lumea de aici și lumea de dincolo propunând felurite forme ale coincidenței opușilor de genul moarte-viață, constrângere politică-libertate spirituală, trup-spirit, întuneric-lumină, profan-sacru (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Dialoguri cu Eliade întrerupte printr-o colaborare ratată de Culianu).

„E adevărat, nuvelistica mea e din ce în ce mai criptică” – îi scrisese Eliade în 1978 lui Culianu. „Singura hermeneutică posibilă ar fi ignorarea sensului (sau al „simbolului”) și considerarea fiecărei nuvele ca un univers paralel, cu structurile, morfologia și limbajul lui specific” (M. Eliade, scrisoarea din17 ian.1978). Filozoful religiilor încadra într-un „univers paralel” misiunea poetului adevărat de a-și difuza cu orice risc poezia, chiar coborând „printre lupi și mistreți”. Căci el știa – de când făcea publicistică anti-comunistă în revistele exilaților din America sau din Franța -, că în România ciuntită de Basarabia, de Bucovina de Nord și de Ținutul Herții cultura oficială este falsificată în întregime, nu numai „istoria, filologia, istoria literară” pe care i le-a enumerat într-o scrisoare discipolului (?) comunist, extrem de probabil și informator al Securității.  Chiar despre Eliade pe care l-a curtat ani în șir.

Impușcarea tânărului profesor Culianu la Chicago – în ceafă, în WC-ul universității pe 21 mai 1991 de către trimișii Securității din țară (13) –, a fost interpretată ca o „execuţie cvasi-rituală” a  unui trădător cu mesajul : “cine face ca el, ca el va păţi” (Andrei Oişteanu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, august 2011, p.7065).

NOTE SI CONSIDERAȚII MARGINALE

1. Vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica; http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ . Text publicat în rev. „Oglinda literara”, Focșani, Nr. 106/ 2010, p. 6153, postat pe scribd în 13 dec. 2013 si de acolo imediat cenzurat, alături de alte nouă texte semnate de Isabela Vasiliu-Scraba. În decembrie 2013, dintr-un total de 135 postări, doar 125 erau prezentate mincinos ca „toate” postările. De semnalat ar mai fi ciudățenia lipsei (din cele 3 volume pe tema „Noica în arhiva Securității”, două la Editura Muzeului Literaturii și un volum la Ed. Humanitas) notelor informative către Securitate semnate de cei 2-3 vizitatori mai mediatizați în post-comunism. Dintre dosarele de urmărire securistă a lui Constantin Noica unele au fost total distruse. Probabil ca să nu se vadă acele note informative ale vizitatorilor aflați în bune relații cu Virgil Măgureanu, șeful SRI după 1990.

2. Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.282/2014, pp.23-25 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ . Pentru că adevăraţii autori ai crimelor care au dus din 1945 până în 1989 la uciderea a 890 000 (optsutenouăzecidemii) de români fără a socoti victimele comunismului din Basarabia, Bucovina şi Ținutul Herţii (vezi dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roşu, ed.I-a 1994, ed.II-a 1998, ed. III-a 2009, Bucureşti, Ed. Ericson), şi la circa două milioane de întemniţaţi politici pe diferite termene între 23 august 1944 si 1964 (vezi Monumentul victimelor comunismului de la Chene Bourg, Geneva, Elveţia) n-au fost nicicând pedepsiţi, ei şi urmaşii lor au rămas să controleze falsificarea istoriei pentru a-şi ascunde vinovăţia. Din perspectiva beneficiarilor comunismului și ai post-comunismului, apare semnificativă reacţia fostului ministru Andrei Pleşu  la propunerea lui Sorin Ilieşiu de a fi comemorată într-o zi anume memoria victimelor comunismului. Propunerea lui Sorin Ilieşiu a stârnit opoziţia lui Pleşu, îngrijorat nevoie mare ca nu cumva să  fie “statutate” nişte “noi chermeze” (v. scrisoarea lui S. Ilieşiu către Radu Filipescu, 1 febr. 2012).

3. I.P. Culianu a scris „Broasca țestoasă…” probabil prin 1983. Din filele selectate spre publicare, se pare că prin 1983-1984 a scris și filozoful marginalizat la Păltiniș articolul său despre faimosul Mircea Eliade (vezi vol. 2, Constantin Noica în arhinele Securității, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2009, p. 118, notă din febr. 1984, după o înregistrare prin pereții „microfonizați” ai camerei de cca 8metrii părtați închiriată în Stațiunea Păltiniș de Noica). Pe 15 febr. 1984 filozoful Noica este pe ascuns înregistrat de Securitate spunând că a avut probleme la Timișoara cu „autoritățile de acolo”(p.119). În aceeași înregistrare Noica se arată nemulțumit de „prea multa atenție” ce i se acordă ca urmare a tipăririi Jurnalului de la Păltiniș (prin dogmaticul comunist Ion Ianoși, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj în Păltinișul lui Noica, https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ ).

4. În contrast penibilitățile din articolul despre Horia Stamatu compus la vreo 27 de ani de asistentul de română de la Groningen (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul naşterii poetului Horia Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste, în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, sept. 2012, p. 19 ; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Centenar10Horia Stamatu.htm ), Virgil Ierunca scrisese că poezia lui Horia Stamatu „va sfinți locul si vremea” fie în afara României, fie „în țara regăsită de mâine…împlinind sorocul spiritualității românești hărăzită să dăinuie prin jertfe ciclice” (V. Ierunca). Atacarea marelui poet Horia Stamatu l-a făcut pe Virgil Ierunca să-i scrie lui Culianu că îl consideră om al Securității, ceea ce nu era foarte departe de adevăr (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate de cariera lui Culianu și o nouă ipoteză –a lui Ezio Albrile- privitoare la asasinatul politic de la Chicago, în rev. „Cetatea Culturală”, Cluj-Napoca, sept. 2013; on-line http://www.scribd.com/doc/172864407/Isabela-Vasiliu-Scraba-ERA-MINCIUNILOR-LEGATE-DE-CARIERA-LUI-I-P-CULIANU-%C5%9EI-O-NOU%C4%82-IPOTEZ%C4%82-A-LUI-EZIO-ALBRILE-PRIVITOARE-LA-ASASINATUL-POLITIC-DE-L ). Presupunerea lui Virgil Ierunca pare să fi fost confirmată în 2008 odată cu publicarea notei informative despre profesorul Mircea Eliade scrisă foarte probabil de Culianu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul XI, nr.1 (110) ianuarie 2017, p.17 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade /). In epistola sa din 6 oct. 1978, Ierunca i-a scris lui Culianu că publicând articolul despre poezia lui Horia Stamatu îsi deconspiră legăturile cu Securitatea. Ioan Petru Culianu a publicat articolul în „International Journal of Romanian Studies”, vol II 1977-1980 apărut efectiv în 1984. După raționamentul lui Virgil Ierunca s-ar putea presupune că toți cei care după 1990 i-au refuzat dreptul la replică poetului atacat de Culianu (adică au refuzat să publice acel text de peste 20 de pagini scris de Stamatu ) si-ar fi „deconspirat” astfel relațiile lor cu Securitatea. Lunga scrisoare se află în corespondența cu Horia Stamatu rămasă de la medicul poet Alexandru Lungu (publicată pe alese în „România literară”). Dar textul de peste 20 de pagini se găsește foarte probabil și între scrisorile primite de Eliade (corespondență publicată în vreo cinci volume cu omiterea expresă a scrisorii lui Horia Stamatu despre articolul lui Culianu). Fără nici un dubiu, lunga scrisoare se află și în corespondența rămasă de la Paul Miron care a fost publicată de Nicolae Florescu la Ed. „Jurnalul literar” cu cenzurarea aceluiași text despre Culianu. In fine, scrisoarea de cca 27 de pagini ar trebui să fie chiar și în arhiva lui Virgil Ierunca intrată în posesia editorului G. Liiceanu care…nu s-a grăbit s-o editeze în calitatea sa de proprietar al Editurii Humanitas.

5. Directorul Mihai Neagu Basarab (Biblioteca Românescă din Freiburg) îmi scrisese pe 6 iulie 2016 că a publicat în 2015 și 2016 din corespondența poetului Horia Stamatu cu Sanda Stolojan 175 de scrisori în „Buletinul Bibliotecii Române”, fără însă a preciza dacă a inclus si lunga scrisoare de 27 de pagini…După o informație răspândită de dl. Cristian Bădiliță pe Facebook, oficialitățile române au trimis din țară pe 11mai 2017 un bibliotecar (probabil dându-i bani, intrucât din salariul de director de bibliotecă județeană e puțin probabil să-și poată permite să călătorească pe speze proprii) în Spania pentru documente din arhiva lui Vintilă Horia si la Paris pentru arhiva rămasă de la Leonid Arcade (vezi pagina de facebook : „Centenar Vintilă Horia”). Pe scrisoarea lui Horia Stamatu (de 27p, despre Culianu, din 1978) ajunsă la Leonid Mămăligă (/Arcade), oficialitățile încă nu puseseră mâna. Oare o vor face si pe ea „dispărută” cum au procedat cu celelalte copii ale acestei lungi scrisori din arhivele celelalte (Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Paul Miron, Sanda Stolojan si Alexandru Lungu)?

6. Redactorul Zigu Orenstein/Ornea a dat pe ascuns Securității manuscrisul volumului Fenomenologia spiritului de G.W.F. Hegel istorisitã de Constantin Noica, manuscris pentru care Noica a fost arestat la 11 dec. 1958. În urma bătăilor bestiale la care a fost supus filozoful, Securitatea a confecționat „lotul Noica-Pillat” din 25 de persoane, arestând pe cei cărora Noica le citise manuscrisul: Al. Paleologu, N. Steinhardt, Sergiu Al-George, Vladimir Străinu, Arșavir Acterian, etc. Despre ceea ce Securitatea a botezat „lotul Noica-Pillat”, fosta deținută politic Simina Mezincescu spunea că „între cele două grupuri nu era legătură, dar au fost conectate fiindcă în jurul lui Dinu Pillat erau și câțiva foști legionari și au vrut să dea aparența unui complot legionar. Era [pe de-o parte] grupul moșierilor cu domiciliul obligatoriu la Câmpulung și [mai era] grupul lui Pillat care erau exilați din Moldova, la Piatra Neamț. Eu [Simina Caracaș-Mezincescu] încercasem printr-o relație să fac să ajungă în Franța manuscrisul Povestiri despre Hegel al lui Dinu Noica. M-am trezit într-un lot imens din care nu cunoșteam multă lume… [25 de persoane: Nicolae Răileanu, Beatrice Strelisker, Remus Niculescu, Dinu Ranetti, Vlad Aurelian, Theodor Enescu, Florian Gheorghe, Emanoil Vidrașcu, Nicolae Radian, Sandu Lăzărescu, Ion Mitucă, Iacob Noica, Constantin Noica, Anca Ionescu, Mihai Rădulescu, decedat în anchetă, N. Steinhardt, Barbu Slătineanu, prof. univ. decedat în ancheta dinainte de procesul ce a durat 3 zile, din 20 febr. 1960, Simina Mezincescu, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marietta Sadova, Sergiu Al-George, Arșavir Acterian, Vladimir Streinu și Păstorel Teodoreanu]. Ca să mă oblige să semnez ceva grav, anchetatorul [Marin Anghel „care pe hârtiile de anchetă semna altfel”, apud. Simina Mezincescu ) m-a dat cu capul de pereți până a căzut tencuiala de s-a văzut cărămida”( http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/romani-care-mai-au-de-spus-ceva/simina-mezincescu-supravietuitoare-a-ultimului-mare-proces-comunist-noica-pillat-570642.html , în „Jurnalul național” din 2011, accesat pe 19 mai 2017).  Predat de filozoful Noica în 1957 unicei edituri de atunci (E.S.P.L.A.), manuscrisul cărții despre Hegel a fost semnalat de Zigu Ornea unei „surse” a Securității, numită „Serban”, care l-a ștampilat drept «unul din cele mai periculoase materiale ideologice din țarã» (la Procesul din 20 februarie 1960, unul dintre capetele de acuzare a fost „răspândirea de manuscrise cu caracter dușmănos”, apud. Simina Mezincescu : a se vedea și C. Noica în vizorul Securității, documente din Arhiva CNSAS publicate de rev. „Obsevatorul Cultural” nr. 20 (277) din 14-20 iulie 2005; Luciana Pop, Constantin Noica și criticii săi din Securitate, în “Ziua” din 31 martie 2007, precum si I. Spânu, Cine l-a turnat pe Noica la Securitate?, în «Ziua» din 7 aprilie 2007). La câteva luni de la arestarea lui Constantin Noica  sursa «Serban» (Pavel Apostol), întocmeşte o notă în care scrie cum a aflat de la Zigu Ornea (Orenstein) de existenţa manuscrisului dat de Noica spre publicare, carte de “conţinut duşmănos” în care filozoful ar “ataca regimul de democraţie populară” (vol. 2 al Dosarului nr. 207 de la CNSAS, publicată de «Observatorul Cultural» nr. 20 /277).  După ce l-a „încondeiat” pe Lucian Blaga, fără a reuşi să-l bage în puşcărie pe profesorul clujan căruia îi fusese plasat ca asistent, Pavel Apostol (/Paul Erdoes) l-a încondeiat și pe Noica. Din nota sursei “Şerban”(Pavel Apostol) către Securitatea din Piteşti aflăm că Orenstein, cel care i-a dat la început doar o parte din manuscrisul noician, era «pe atunci redactor la E.S.P.L.A.» (apud. “Serban”), primind sarcina securistă ca „până la data de 31 ianuarie 1958 să facă rost de întregul volum”. Când deținutul Constantin Noica era bătut cu sălbăticie, Pavel Apostol (sursa «Șerban») scrie pe 14 mai 1959 la domiciliul său că «existența lucrãrii i-a fost semnalată în 1957 de Orenstein care, la cererea sursei [Serban], «i-a predat o copie a lucrãrii». Din  „Nota luată [în 14 mai 1959] la domiciliul agentului” Șerban (Pavel Apostol) mai aflăm că turnătorul Z. Orenstein/Ornea a fost răsplătit cu funcția de «îndrumător» la Centrala librăriilor (vezi C. Noica în vizorul Securității, documente din Arhiva CNSAS publicate de rev. „Obsevatorul Cultural” nr. 20 (277) din 14-20 iulie 2005). La arestarea lui Noica din decembrie 1958 (pe motiv că ar fi “atacat regimul de democraţie populară” în manuscrisul despre Hegel) a fost atunci implicat si șeful cenzurii (politrucul Ion Ianoși) care a primit în 1980 următoarea dedicație pe volumul Povestiri despre om, după o carte a lui Hegel : “Profesorului Ion Ianoşi [/Seinberger până în anul întemniţării lui Noica], această carte despre om, care i-a vorbit mai de mult si care bate din nou la porţile d’sale, ca la una din instanţele ultime ale culturii noastre de astăzi” (Estetică şi Moralitate. Omagiu profesorului I. Ianoşi la 70 de ani, Ed. Crater, Bucureşti, 1998, p.594). Cum vedem, Noica scrie că “revine” cu aceeaşi carte “care i-a vorbit” lui Steinberger  şi care “bate din nou” la poarta  “instanţei supreme” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ ). Volumul  apărut la Cartea românească în 1980 reprezintă partea din manuscris care i-a fost restituită lui Noica prin anii șaptezeci de Securitate, parte cenzurată de toate referirile la om ca «ființă căutătoare de Dumnezeu» (p.106 din mss.) sau la religie ca «împlinire a spiritului» (ibid.), așadar o carte ciuntită de tot ce semnalase Pavel Apostol (sursa „Serban”) că ar fi fost «anticomunist și mistic» în manuscrisul  obținut de la Zigu Orenstein/Ornea. In Wikipedia confiscată de o mafie cu interese ascunse (https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ), Zigu Ornea, „criticul lui Noica din Securitate” (apud. I. Spânu), este prezentat excesiv de laudativ, îndepărtându-se, fără nici o argumentare, toate informațiile publicate în presă despre rolul lui Ornea în arestarea autorului cărții despre Hegel. În Wikipedia.ro, turnătorul Ornea este victimizat că ar fi primit „pe motive de dosar ideologic” (accesare pe 31 ian. 2017) în 1959 bani fiind corector la „Gazeta literară”. Ceea ce nu ilustrează decât un eventual cumul de lefuri, dată fiind precizarea sursei „Serban” din 14mai 1959 că Ornea/ Orenstein nu mai era simplu redactor la ESPLA ci devenise la 28 de ani „instructor la Centrala Cărții”. In comunism, publicarea unei cărţi nu însemna şi punerea ei pe piaţă. Cartea putea fi oprită refuzându-i-se “avizul de difuzare” (M. Handoca în „Jurnalul Naţional”, 8 aprilie 2009, p.4). Șeful cenzurii (stalinistul Ion Ianoși) avea și el titulatura de „instructor”, preschimbată în post-comunism în „membru de onoare al Academiei”.  Dar acest politruc cu liceul pe puncte aparținea structurilor de vârf . Era „instanță supremă” nu doar în 1980 când scria Noica dedicația pe volumul „Povestiri despre om”  pentru care a fost în 1958 arestat, ci și în 1986, după cum am aflat de la unchiul meu, anglistul Dan Duțescu. Anii treizeci, (din subiectiva perspectivă a dogmaticului stalinist Zigu Ornea) au fost reeditati de Polirom în 2015 cu prefața scrisă de o fostă profesoară de socialism, autoare (în 1993, Ed. Albatros) de poeme nerușinate (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas ; pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.322/ 2016, pp.25-27; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-vulcanescu/isabelavs-vulcanescudictionar/ ).

7. „Specialiștii au arătat în peste 200 de volume omagiale, monografii și teze de doctorat ceea ce-i datorează lui Mircea Eliade istoria religiilor și orientalistica” (Noi glose despre Mircea Eliade, București, 2006, p. 175). Referitor la înseilările comunistului A. Pleșu despre succesul cărților lui Micea Eliade, a se vedea Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleşu- despre unul autentic: Mircea Eliade ; https://www.scribd.com/document/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu ).

8. Culianu a criticat (în special din 23iunie 1990 până in 22dec. 1990 în „Lumea Liberă Românească” (din New York) regimul lui Ion Iliescu unde Securitatea=SRI era condusă de V. Măgureanu, iar ministrul culturii era Andrei Pleșu. Cei trei (Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Andrei Pleșu) s-au întrunit pe 23 august 1989 la Tescani, unde Pleșu era muzeograf (vezi Radu Portocală, Autopsie du coup d’Etat roumain : Au pays du mensonge triomphant, 1994 și Ion Varlam, Pseudo-România, 2004; la emisiunea „Realitatea zilei”, difuzată de postul „Realitatea TV” pe 23 august 2007, Tudor Octavian a dezvăluit evenimentul întâmplat la Tescani pe 23 august 1989 la care a fost martor). Jurnalistul I.P. Culianu (1950-1991) începe să primească telefoane de amenințare după ce în august 1990 Ambasada Română a cerut colecția revistei „Lumea Liberă Românească” cu articolele sale de critică politică. Inainte de a fi asasinat (după tipicul KGB-ului) pe ecranul calculatorului la care lucra cu unul din studenții săi, lui Culianu i-a aparut cu litere mari : „Culianu- kill him!”, după cum a povestit studentul (vezi St. C. Andronescu, A fost Culianu discipolul lui Eliade? https://www.scribd.com/doc/179318724/%C5%9EerbanAndronescuCulianuFalsDiscip?ad_group=&campaign=Skimbit%2C+Ltd.&content=10079&irgwc=1&keyword=ft500noi&medium=affiliate&source=impactradius ). O amenințare cu moartea („dacă mai lucrează cu Regele”, apud. Tereza Petrescu Culianu) a primit Culianu și telefonic în aprilie 1991. Regele întors în țară după căderea comunismului tocmai fusese expulzat de regimul lui Iliescu.

9. Nicolae Florescu îmi spunea că l-a întâlnit în 1983 pe Constantin Noica pe stradă în dreptul magazinului „Eva” după ce apăruse Jurnalul de la Păltiniş. Filozoful i-a părut complet răvăsit, văzându-şi terfelită intimitatea, impresionat mai ales de redarea cuvânt cu cuvânt a ceea ce vorbise la Păltinis (despre amploarea acestor citate din pledoariile ținute de Noica la Păltiniș am scris în articolul: Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: Virgil Ciomoș, Timp și eternitate (2000), postat pe 27 dec. 2014 de o revista americană on-line http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%E2%80%9D.aspx ).

10. Culegerile de articole care formează opera lui Andrei Pleșu, traduse „la București și editate în Franța /…/ nici nu se vând, nici nu sînt considerate cărți. Ele sînt trecute ca broșuri în fișierul general ținut de editorii francezi, deci nu intră în cataloagele generale ale editurilor” (Radu Portocală, fost director al I.C.R, Paris; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (67), 2013, pp.16- 17; http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/ ; precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Himera „Școlii de la Păltiniș”, ironizată de Noica; pe hârtie în rev. Acolada, nr.2 (65), febr. 2013, p.16 si p.22; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20scolii%20de%20la%20Paltinis%20ironizata%20de%20Noica.htm ).

11. Despre Psyhanodia , pe 10 august 1978 Culianu îi scrie lui Eliade (vezi Dialoguri întrerupte, Iasi. Polirom, 2004, p.145) că a primit de la Vermaseren acceptul de principiu ca, “după susţinerea ei”, teza de 3eme (susținută în 1980 și urmând a primi titlul francez Experiences de l’extase ) să fie publicată în englezeşte (vezi Psyhanodia. A Survey of the Evidence Concerning the Ascension of the Soul and its Relevance, Leiden, 1983. Același volum, remaniat la repezeală, a primit titlul Out of this World  (1991) si a fost tradus in italiană I viaggi dell-anima (1991). Probabil fără a citi Experiences de l’extase, G. Cassadio a scris că I viaggi dell-anima,  ultima carte a lui Culianu, i-a părut  “una delusione, di molto inferiore alla produzione scientifica antecedente” (cf. G. Cassadio citat de Ezio Albrile in studiul Diafane sovversione din Rivista di Studi Indo-Mediteranei, Anno I/2011, e-journal ). În  lista de lucrări alcătuită în noiembrie 1990 (si completată de Tereza Culianu Petrescu) cele patru titluri ale aceleiași teze din 1980 apar ca lucrări diferite, cum lucrări de sine stătătoare sunt trecute și fragmente din teza de 3eme cycle în traducere italiană sub titlul “Iatroi kai manteis” (din rev. Studi Storico-Religiosi, Roma, IV/1980 pp. 287-303) precum şi fragmente din aceiași lucrare cu titlul „L’ascension de l’ame dans les mysteres et hors des mysteres” publicate în volumul colectiv La soteriologia dei culti orientali nell’ Impero Romano (Leiden, 1982, pp.276-307), cuprinzând lucrările Congresului de istoria religiilor de la Roma din 24-28 sept. 1979. Mircea Eliade îi scria lui Culianu pe 14 nov. 1980: “Mă tot întreb de ce Vermaseren ţine morţiş să traduci cartea [Experiences de l’extase] în englezeşte [Psyhanodia]. Cei care o înţeleg, o pot citi şi în franţuzeşte” (Dialoguri întrerupte, 2004, p.223). În Wikipedia confiscată de o mafie cu interese ascunse, la fișa lui Culianu este trecută minciuna: „he long served as professor of the hystory of religions at the University of Chicago”. In realitate abia primise green card-ul, urmând a fi angajat după obținerea (în vara lui 1991, scrie Tereza Culianu-Petrescu) cetățeniei americane. Culianu a fost asasinat inainte de a fi fost angajat ca profesor asociat de istoria religiilor la Chicago. In SUA el a predat italiana în 1987-1988 la Cambridge MA (cf scrisorii lui Culianu către Lorenzo Renzi de la Padova din 11 aprilie 1988). In  România cripto-comunistă de după 1990, în timp ce piaţa de carte este saturată cu reeditările celor două-trei cărți reprezentând lucrările de istoria religiilor pentru examenele date de Culianu la Milano si în Franța, la care Sorin Antohi a mai adăugat în diferite coperți articolele lui Culianu din revistele românești și manuscrise informe cărora le-a pus titluri sforăitoare, o ediţie completă a operei lui Eliade încă nu există. Din volumul alcătuit prin consultatea documentelor de Securitate privitoare la Eliade (Ed. Mica Valahie, 2008, pp.133-135) aflăm de lista cu XXVI de volume care să cuprindă OPERA OMNIA alcătuită de Mircea Eliade pe 17 mai 1976. Nici una dintre stipendiatele edituri care se ocupă cu dezinformarea cititorilor în legătură cu falsa carieră științifică a lui Culianu în calitate de istoric al religiilor,  nu a luat în considerație planul editorial alcătuit de Mircea Eliade.

12. Referitor la noul titlu al lucrării de 3eme cycle în traducerea englezească din 1991, Gabriela Adameşteanu a subliniat stranietatea noului titlu din perspectiva trecerii lui Culianu în lumea de dincolo. Ea fusese în America unde îi luase un interviu în decembrie 1990 în care el spusese la un moment dat că “prostia Securităţii române este epocală şi de o profunzime nemaivăzută” (I.P.Culianu în Revista „22”, 5 aprilie 1991). După lectura revistei “22”, Culianu îi trimite Gabrielei Adameşteanu corectura cărţii Out of this World pe care i-a scris în ziua asasinării de către Securitatea română: “Cu drag şi mulţumiri pentru frumosul interviu din 22, Ioan, Chicago, 21 mai 1991.”

13. Pe 10 iulie 1999 criticul Cristian Livescu din Piatra Neamț semnala „știrea adusă dintr-o vizită peste ocean a încruntatului ministru de interne Dejeu, conform căreia FBI consideră că mult căutatul killer de la Chicago se află în România si că el trebuie doar prins, anchetat si dat pe mâna justiției. Declarația a rămas, cel puțin până la scrierea acestor rânduri (10 iulie 1999) si la o lună si mai bine de la emisia ei, vorbă în vânt” (vezi Cristian Livescu, Din nou despre Culianu…, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul VIII, Nr. 126, august 1999, p.6). După 1991 unul dintre numele cele mai ades trâmbițate (în afară de numele televizatului Andrei Pleșu) a fost cel al lui I.P. Culianu, despre care Pleșu decretase la TVR că ar fi fost „mai bun decât Eliade” ( http://www.alternativaonline.ca/IVS1312.html ; și https://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Mircea%20Eliade%20intr-o%20colaborare%20cu%20bucluc%20de%20IVS.htm ). Un comunist îi spusese lui Petre Țuțea prin anii șaptezeci că ei sunt pricepuți la ridicări de statui post-mortem. Dar întâi bătrânul filozof Petre Țuțea să le „facă plăcerea să moară” (vezi Gabriel Gheorghe, Petre Țuțea între legendă și adevăr, 2001, p. 99); din cele scrise despre Țuțea de acest fost deținut politic prieten și coleg de celulă la Aiud cu bătrânul filozof a se vedea și crestomația îngrijită de Gabriel Stănescu: Petre Țuțea în conștiința contemporanilor săi, Criterion Publishing, 2010, pp.166-210). Jurnalistul I.P. Culianu era în 1991 prea tânăr să moară de moarte bună, cum s-a întâmplat în 1991 cu filozoful Țuțea. Așa că a fost „ajutat”. „Trimisului stăpânirii” (Culianu) care se pare că trimitea Securității din R.S.R.note despre Eliade (https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/) i s-a ridicat după asasinare o statuie folosindu-se preponderent minciuni privitoare la cariera sa universitară ca istoric al religiilor. Doctorul F. Dworschak, licențiat în Medicină la Viena și autor al remarcabilului volum intitulat „În apărarea lui Mircea Eliade” (Criterion Publishing, 2003, ISBN 1-887304-64-9) îmi scria pe 19 mai 2009 următorul mail: „vă citesc cu mare interes și admirație. Cum nu eram absolut convins de statutul lui Culianu la Chicago m-am adresat direct doamnei Wendy Doniger și dânsa mi-a răspund (după 15 min.) precum urmează: „Ioan Culianu was indeed an associate professor on this faculty”. Îmi dau seama că este o diferență între professor și associate professor și Sorin Antohi cam mistifică lucrurile” (Francisc I. Dworschak, e-mail din 19 mai 2009). Dar minciuna despre profesoratul „plin” a fost atât de repetată, fie în noianul de doctorate din țară pe tema „Culianu”, fie chiar în volume de Studii de filozofie românească scoase de Institutul de Filozofie al Academiei Române, încât pentru nătăfleți minciuna a luat înfățișarea unui adevăr de nezdruncinat. Alt neadevăr cras prin care a fost propulsat Culianu (a fost și) este că din 1986 doctorandul Culianu i-ar fi urmat pofesorului Mircea Eliade la catedră ( https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-culianugonflat19/ ) .  Această minciună gogonată răspândită de Editura Humanitas (odată cu traducerea din franceză a micului dicționar al religiilor apărut la Paris sub numele lui Mircea Eliade din opera căruia s-au rezumat fișele dicționarului) a fost redifuzată în 2015 în albumul confecționat de Dan Mironescu și Emanuel Bădescu, MARI ROMÂNI DE PRETUTINDENI; Ed. Alexis, 2015, cuvânt înainte de R. Boroianu, director I.C.R, unde s-a retipărit ca prefață și un text al fizicianului Basarab Nicolescu. Autorii plasează (strategic) numele asasinatului profesor asociat înaintea unui martir al închisorilor comuniste: mons. Vladimir Ghica, beatificat în 2013. Volumul scos de Institutul Cultural Român a mai uzat de o tehnică manipulatorie prin care Eliade a fost după 1990 permanent micșorat: în prezentarea marelui istoric al religiilor alcătuitorii albumului n-au trecut distincțiile și onorurile academice din care reiese limpede prețuirea lui Mircea Eliade în lumea academică occidentală. Probabil ca să nu devină prea lesne sezizabilă discrepanța între reala apreciere a faimosului istoric al religiilor Mircea Eliade și contribuția modestă la știința religiilor a profesorului de română din Olanda și de italiană în SUA (asasinat chiar la începutul carierei sale de istoric al religiilor la universitatea unde Eliade a predat trei decenii) profesor asociat ale cărui lucrări de licență și de doctorat în istoria religiilor n-au fost recompensate prin nici o distincție academică, la premii literare neajungând nici măcar cele două scrieri din domeniul beletristicii pehttps://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/  ).  Oricum, față de masiva propagandă prin care în țară Ioan Petru Culianu este „cocoțat deasupra lui Eliade” (ca să folosesc o expresie a profesorului emerit Petru Ursache), dincolo de granițele României autorul romanului Hesperus (București, 1992) „nu e un subiect special în mediile occidentale pe unde se întâmplă să respir” (Cristian Bădiliță, e-mail din 6 febr. 2017).

Repere bibliografice

1-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie  în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/ ; sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011,  http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46  .

2-Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu-  despre unul autentic: Mircea Eliade,  pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://www.scribd.com/document/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu  sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-PlesuEliade10.htm.

3-Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009, p. 22, sau  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm  .

4- Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade,  pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36, https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade  si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .

5-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010;  https://fr.scribd.com/doc/226206379/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCuliBeletristica.

6-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; on-line în revista canadiană: http://www.alternativaonline.ca/IVS1312.html ; sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu .

7-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade,  pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6, sau  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm

8-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15 sau https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori , sau, o variantă mai elaborată din site-ul personal, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-EliadeDetractori4.htm.

9- Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm ; sau http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Ceva%20despre%20scoala%20trairista%20de%20IVS.htm.

10-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50,  http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm  , sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri, http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/

11-Isabela Vasiliu-Scraba, Răbdarea îngerească a lui Mircea Eliade cu Ioan Petru Culianu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VII, nr. 84, dec. 2008, p.3956, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/rabdareaEliade8.htm  /

12-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26, online la  http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George ; sau   http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm

13- Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21, sau http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa .

14- Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă; în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3 (100)/2016, p.14 ; on line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/; sau http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade .

15- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Eliade10-Camilian.htm sau online în Revista „Agero” din Stuttgart, https://fr.scribd.com/doc/168929559/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCamilianDemetrescu  .

16- Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002, ISBN 973-8134-24-2; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search .

17- Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul XI, nr.1 (110) ianuarie 2017, p.17, fragmente de articol ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ .

18- Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (67),  2013, pp.16- 17; http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/ .

19- Isabela Vasiliu-Scraba, Himera „Școlii de la Păltiniș”, ironizată de Noica; pe hârtie în rev. Acolada, nr.2 (65), febr. 2013, p.16 si p.22; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20scolii%20de%20la%20Paltinis%20ironizata%20de%20Noica.htm ; sau on-line https://blogideologic.wordpress.com/2013/04/08/isabela-vasiliu-scraba-himera-discipolatului-de-la-paltinis/ .

20- Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/  .

21- Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și dubla ei înfățișare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-06-4; https://philpapers.org/rec/VASMLN  ; a se vedea șI http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439 .

22- Isabela Vasiliu-Scraba, „Orice mare inteligență basculează între filozofie și religie” sau Nae Ionescu și Petre Țuțea, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 296/2015, și nr. 304/2015 ; on-line în rev. „Clipa”, California, SUA, dec. 2014 http://www.clipa.com/a12740-ORICE-MARE-INTELIGENTA-BASCULEAZA-206-NTRE-RELIGIE-SI-FILOZOFIE-Petre-Tutea.aspx  ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-tuteanae/  .

23- Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor.Nae Ionescu prin discipolii săi : Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-05-6; https://philpapers.org/archive/VASILR.pdf   .

24-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul VI, nr. 2 (52), febr. 2012, p.19;  http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ .

25- Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica – între fantasmă si luciditate, Slobozia, 1992; https://philpapers.org/rec/VASFLC  .

26-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica în cifru „humanist”, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul V, nr 4 (42), aprilie 2011, p.16; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavasiliuscrabanoicahumanitas5/   .

27- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade în diverse wikipedii, pe hârtie în rev.„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, nr.269/ 2013, p.12 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/  .

28- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est, pe hârtie

în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.333/ 2016, pp.19-20 și nr.334/ 2016, p. 25; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ .

29- Isabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a lui Noica, pe hârtie în rev. „Plumb”, Bacău, Anul V, nr.34,ianuarie 2010, p.4; http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm  .

30- Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: Virgil Ciomoș, Timp și eternitate, București, 2000, pe hârtie în rev.„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.295/ 2014, pp.19-20; în rev. „Clipa”, SUA, dec. 2014 ; http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%E2%80%9D.aspx  .

31- Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.282/2014, pp.23-25 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/.

32- Isabela Vasiliu-Scraba, Dialoguri cu Eliade întrerupte printr-o colaborare ratată de Culianu, în „Poesis”, Satu Mare, Anul XXI, Nr. 228-229-230, ianuarie-martie, 2010, pp.74-78; https://www.scribd.com/document/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica .

33-Isabela Vasiliu-Scraba, Modelul Antim și modelul Păltiniș, în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXV, iunie 2015; http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx   .

34- Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu despre superbia animi”, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 6 (103), iunie 2016, p. 10; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/  .

35- Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai Profesorului Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu șI Mircea Eliade, pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.342/ 2016, p.10 și p.31; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/ .

36- Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Mircea Eliade și teroarea istoriei, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 10 (107), octombrie 2016, p.13; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/ .

37- Isabela Vasiliu-Scraba, False dispute cu ideile lui Mircea Eliade și cu Nae Ionescu, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul XI, nr 6 (115), iunie 2017.

Cuvinte cheie: istoria ideilor, cultură, istorie literară, Mircea Eliade, totalitarism, Securitate, manipulare, Wikipedia.ro confiscată, Isabela Vasiliu-Scraba.

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa scriitoarei înainte de vandalizarea ei de către birocratul Mycomp care îndepărtează din wikipedia informațiile despre studiile ei post-universitare si din titlurile cărților pe care scriitoarea le-a publicat în post-comunism:

http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba ;

Chiar și vandalizată, fișa Isabelei Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA.ro este deseori cenzurată (adică intenționat ocolită) de câteva motoare de căutare.

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/

 Isabela VASILIU-SCRABA

———————————

Impresii de lectură :

„Excepțional studiu! Păcat că va ajunge sub prea puțini ochi.” (Alexandru Dobrescu, fost director al Institutului Cultural Român din Paris, 3 febr. 2017).

„Îmi confirmați ce-mi povestea și dl Poghirc, la Paris…Cornel Mihai Ionescu, fost profesor al lui Culianu, mergea în același sens” (Cristian Bădiliță, 6 febr. 2017).

„Eu i-am simțit mereu impuritatea, dar nu știam de ce fel este ea” (prof. Livia Cotorcea, Univ. „Al.I. Cuza”, Iași, 10 febr. 2017).