Am obosit să te caut, iubite !
Am obosit să te caut, iubite
Plecat printre alte orașe,
Pierdute sub lucruri știute
Sub gratii de gânduri ocnașe .
Am obosit să te caut, iubite
Când plouă în zorile coapte
Și cumpăr iluzii dosite
În cicluri de urlete-șoapte.
Am obosit să te caut, iubite
Și nici nu mai cred ochii tăi
Când vinzi precupeței cuvinte
Ce n-au căutare în NOI !
Am obosit să te caut, iubite
Prin ploi și balcoane și vers,
Mi-s toate acum relative
În fostul, pierdut, Univers!
Și trebuie să moară toți poeții!
Și trebuie să moară toți poeții
Ca poezia să mai poată azi vorbi
„De dulce” mai îngână doar ereții
Stigmatul unei nude poezii!
Și trebuie să adunăm silabe
Sub scaunul ce ni-i ocară vie
Ce să călcăm sub urma unei „talpe”?
Căzute triluri sub o poezie!
Și trebuie sa moară toți poeții
Când gândul este lumânare la apus
Suntem sperietoare, toți vrabeții
Ce ne ciugol pe cordul negru, dus!!!
Ce vrajă surdă este primăvara
Peste un corp pierdut în vocativ
Un umblet surd se pierde vara
O inimă cu stend.. Laitmotiv!
Da! Trebuie să moară toți poeții
Și loc să dea unei prea prinse sorți
Eu îmi alung din vers, pe veci mistreții
Ce au oblâduit în strană , vieți!
——————————–
Irina ALEXANDRESCU
Craiova
5 aprilie 2019