Dragi prieteni, cu mare bucurie în suflet vă anunţ că am câştigat în Franţa premiul pentru poezie MOMPEZAT 2019, oferit de Societatea Poeţilor Francezi (Société des Poètes Français). Volumul meu premiat se numeşte “J’habite la maison aux fenêtres fermées” şi a fost publicat în 2019 la editura Stellamaris din Brest, Franţa (https://editionsstellamaris.blogspot.com/2019/09/jhabite-la-maison-aux-fenetres-fermees.html). Dintre cele 5 volume care mi-au fost publicate în Franţa, acesta este primul în care sunt autorul unic al poemelor traduse sau scrise direct în franceză. Tehnoredactorul cărţii şi director al editurii Stellamaris : Michel Chevalier. Lectori şi corectori: Amalia Achard şi Marine Rose (ambele din Franţa). Coperta: Jacqueline Barkla (Australia).
Premiul MOMPEZAT este al doilea premiu important pe care îl câştig în Franţa. Anul trecut am câştigat premiul Francois-Victor Hugo, oferit tot de Societatea Poeţilor Francezi, volumul premiat fiind „Mon amour abyssal”, ed. Stellamaris, Brest, 2018 (traducere de Amalia Achard).
Societatea Poeţilor Francezi (http://www.societedespoetesfrancais.eu/) a fost înfiinţată în anul 1902 de José-Maria de Heredia, Sully Prudhomme (primul câştigător al premiului Nobel pentru literatură) şi Léon Dierx, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Victor Hugo. Este cea mai veche şi cea mai prestigioasă societate de poezie din Franţa (v. Wikipedia).
Le mulţumesc tuturor celor care mă apreciază şi mă citesc, le mulţumesc criticilor şi scriitorilor care mi-au dat credit, le mulţumesc prietenilor şi membrilor familiei mele pentru susţinere. Pentru mine, premiul MOMPEZAT are o semnificaţie aparte. Roger Georges Mompezat este un personaj important al istoriei franceze, un membru activ al Rezistenţei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Face parte din genul de oameni care mă inspiră în viaţă şi, mai ales, în activităţile literare.
Premiul MOMPEZAT va fi decernat pe 3 aprilie la Paris (Studio Raspail), atunci când va avea loc proclamarea oficială a palmaresului. Premierea sa va desfăşura în prezenţa Comitetului Societăţii Poeţilor Francezi, a membrilor săi de onoare şi a celorlalţi câştigători.
De menţionat că pe lista câştigătorilor se mai află şi scriitoarea Sonia Elvireanu, pe care o felicit din toată inima!
Cu drag,
Ionuţ Caragea
25 ianuarie 2020,
Oradea