Zilele acestea se împlinesc 135 de ani de la prima trecere a poetului Mihai Eminescu prin Basarabia, un eveniment prea ușor trecut cu vederea în această perioadă dominată de flagelul cu care se confruntă întreg mapamondul. O făcea aflându-se în drum spre Odesa, unde, la Limanul Kuialnik, situat în apropiere, poetul urma să-și vindece boala la „arhioloagele picioare”, de care suferea de mai multă vreme.
Sosit la București pe la mijlocul lunii octombrie 1877, ca angajat al „Timpului”, Mihai Eminescu se va dedica trup și suflet muncii de la ziar, neglijându-și aproape în totalitate sănătatea, care i se va zdruncina pe zi ce trece. Este perioada în care suferința produsă de o mai veche durere de picioare îl determină să se adreseze, pentru un consult, doctorului Wilhelm Kremnitz, soțul scriitoarei Mite Kremnitz și cumnatul lui Titu Maiorescu.
Acesta îi recomandă odihnă și liniște, o viață ordonată, tocmai de ceea ce Eminescu nu avusese parte vreodată. Tot la recomandarea medicului, dar încurajat și de Maiorescu, Mihai Eminescu decide să-și întrerupă munca la ziar și să plece la Florești (Dolj), la conacul junimistului Nicolae Mandrea. Astfel că, aproape două luni de zile, de la începutul lui iunie și până la începutul lui august 1878, singur în tot conacul, urmează programul prescris de doctorul Kremnitz, se odihnește, cutreieră împrejurimile, dar lucrează și la traducerea unor fragmente din limba germană a primului volum din „Documentele Hurmuzachi”.
Întors de la Florești, unde „rănile de pe picior îi trecuseră și mergea mai bine”[1}, Mihai Eminescu reia munca istovitoare la „Timpul”, care nu-i dădea niciun răgaz pentru sine sau prieteni. Punea mai presus de orice munca la ziar, chiar în detrimentul propriei sănătăți. Așa că, nu după multă vreme, îi revine și suferința la picioare, fapt ce-l determină să plece la Constanța, pentru a face băi de mare.
Dintr-o scrisoare adresată Veronicăi Micle aflăm că poetul sosise pe litoralul Mării Negre, unde va rămâne zece zile, la 15 iunie 1882. Se îmbarcase în portul Giurgiu, de unde și-a continuat călătoria pe Dunăre până la Cernavodă, iar de acolo a luat trenul până la Constanța. Aici s-a cazat la „Hotel d΄Angleterre”, într-o mansardă a hotelului. În aceeași scrisoare, plăcut impresionat de ceea ce văzuse pe malul mării, o informa pe Veronica Micle asupra unei hotărâri deja luate: „să știi că la anul venim amândoi aici, căci băile de mare întăresc și grăbesc bătăile inimei”. Promisiune care nu avea să fie dusă vreodată la îndeplinire…
Urmează fatidicul an 1883, când boala i se dezlănțuie și încep lungile drumuri pentru îngrijirea sănătății. După internarea în Sanatoriul „Caritas” al doctorului Șuțu, urmează trimiterea la sanatoriul doctorului Oberstein de la Ober-Dobling, de unde, după însănătoșire, înainte de a reveni în țară, face o excursie în Italia, însoțit de prietenul Chibici Revneanu.
Restabilit în mare măsură după tratamentul doctorului Oberstein, Mihai Eminescu se stabilește la Iași, locuind mai întâi la prietenul Miron Pompiliu, iar mai apoi la profesorul Vasile Burlă sau la Hotelul „România”. Urmează o perioadă de relativă acalmie, când poetul frecventează din nou „Junimea” ieșeană, este luat deseori de prieteni și dus la vestitele crâșmi periferice cu vin bun, ba chiar se arăta dispus și să lucreze.
În vara anului 1885, Eminescu decide, pentru a treia oară, să plece pentru tratamentul bolii de care suferea la picioare, de această dată la stabilimentul doctorului Felician Ivanovici Iahimowicz de la limanul Kuialnik. Aflase despre stabilimentul acestuia de la prietenii săi ieșeni, dar și din broșura medicului Emil Max, „Băile de mare și de liman de la Odesa. Câteva noțiuni” și spera ca acolo să-și găsească leacul boalelor de la picioare. Așa că, la sfârșitul lunii iulie, având la el recomandarea consulului rus din Iași către doctorul Iahimowicz și însoțit de „prietenii Zaharia, Buțurcanu, onor. Drăghici și d-rul Max”, ia drumul Odesei. Acolo va urma un „tratament de ghiol necesar să-i închidă ulcerele de pe picioare, neplăcute, dureroase și urâte” [2}.
Luând ca punct de datare scrisoarea trimisă lui Vasile Burlă, la 12 august 1885, în care acesta îi preciza că „au trecut peste două săptămâni de când sunt aici”, presupunem că Mihai Eminescu a părăsit Iașul la 30-31 iulie 1885, pe linia de cale ferată care făcea legătura între România și Rusia încă din 1874. De la Iași acesta și-a continuat călătoria pe ruta Ungheni – Călărași – Strășeni – Chișinău – Bulboaca – Varnița – Bender – Tiraspol – Odesa, de unde, cale de șapte verste, tot pe cale ferată, ajunge la limanul Kuialnik[3}.
Așadar, în drumul său spre Odesa, Eminescu „a trecut Prutul, pe care nu l-a considerat nicicând graniță a Moldovei cu Moldova”[4} și calcă pentru prima oară pământul scump al Basarabiei, căreia, la 1878, îi dedicase studiul cu același nume, publicat în mai multe numere ale ziarului „Timpul” [5}.
„Îl bănuim de la Ungheni încoace nedezlipit de geamul vagonului prin care i se arăta Basarabia „înstrăinată”. Şi pe care o visa, într-un moment de disperare romantică, eliberată cu armele…
La Chişinău trenul staţionase jumătate de oră… Îl şi vedem – se poate oare altfel?! – coborând din tren, ca să se mai „dezmorțească”, intrând în gară să bea o gură de apă într-o zi cu zăpuşeală, care în compartiment ar fi fost şi mai greu de suportat, s-ar fi plimbat pe peron, ar fi tras cu urechea la vorba țăranilor care aşteptau în gară sau în preajma ei, ar fi văzut numaidecât mulţimea de trăsuri care-şi aşteptau muşteriii, ulicioarele prăfuite cu bisericuţa Sfânta Treime (de pe actuala stradă Munceşti, 47, zidită în 1869), căreia pe atunci, necamuflată de clădirile înalte, i se vedeau cupolele maiestuoase din pragul gării” [6}.„Apoi, din tren ar fi urmărit mult timp dealurile, văile, râulețele și satele basarabene, cum apar și dispar înghițite de fumul depărtărilor…” [7}. „A continuat drumul la Tighina și apoi a văzut Cetatea Tighinei, la care s-a referit în articole. Și iată Nistrul basarabean, pentru că pe cel bucovinean îl cunoștea în trecerile sale de la Cernăuți spre Lvov și Viena”[8}.
La întoarcerea la Iași, în jumătatea a doua a lunii septembrie 1885, Mihai Eminescu avea să se mai oprească încă o jumătate de oră în gara Chișinău. Iarăși „s-ar fi plimbat, întru a-și dezmorți ciolanele pe peronul gării, ar fi intrat în clădirea acesteia să bea o gură de apă, ar fi văzut țăranii așteptând „trinul” sau moțăind cu traista sub cap, s-ar fi oprit în preajma acestora întru a-i asculta vorbind „moldovenește”, ar mai fi zărit vreun „pristav mustăcios”, umblând cu mâinile la spate și cu aer de importanță pe peron, clădirea mică și neîncăpătoare a gării de atunci, piața acesteia plină cu trăsuri și butci, ce așteptau „domni de la tren”, orășelul cu străzile prăfuite, casele și oamenii lui de la 1885…”[9}.
Se pare că Mihai Eminescu a revenit la stabilimentul doctorului Iahimowicz și în anul următor, „încă o cură la Kuialnik era întrutotul motivată. Eminescu singur vorbea despre oportunitatea ei în scrisoarea consulului rus de la Iași, năzuind să doboare „această nenorocire” și să aibă parte de o sănătate perfectă” [10}. Drept dovadă stă textul scrisorii[11} expediate de la Liman, în iulie 1886, lui Petru Novleanu, căruia, printre altele, îi dezvăluie proiectele la care lucrează, dar îi confirmă și primirea ajutorului bănesc atât de necesar.
Așadar, Mihai Eminescu ar fi străbătut Basarabia în cele două drumuri, dus-întors, către limanul Kuialnik, efectuate în anii 1885 și 1886. Drept mărturie a trecerii acestuia, poetul și scriitorul Nicolae Dabija, primul cercetător avizat care s-a aplecat asupra călătoriilor lui Eminescu la Odesa și Kuialnik, propunea încă din anii 1980 ca, pe pereții tuturor gărilor dintre Prut și Nistru pe unde a trecut trenul cu Mihai Eminescu, să fie instalate plăci comemorative care să consemneze acea trecere. Dar până astăzi doar pe unul din pereții gării din Strășeni a fost instalată o placă cu inscripția: „În vara anului 1885, în drum spre Odesa, prin gara Strășeni a trecut poetul Mihai Eminescu”[12}. Oficialitățile municipiului Chișinău și din celelalte localități prin gările cărora a trecut poetul nu au considerat ca oportune instalarea unor plăci comemorative similare…
Cei 125 de ani de la prima trecere a lui Mihai Eminescu prin Basarabia au fost marcați, însă, printr-o Expoziție internațională de filatelie, maximafilie și cartofilie, „Eminesciana”13}, organizată în perioada 4-7 august 2010, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. Cu acest prilej au fost realizate 12 ștampile ocazionale (TRASEUL EMINESCIAN / 04(05).08.2010 / 125 de ani de la trecerea lui Mihai Eminescu prin Basarabia spre Kuialnik, Odesa și, respectiv, 125 de ani de la trecerea poetului Mihai Eminescu prin Basarabia de la Kuialnik, Odesa / 16(17).09.2010 / TRASEUL EMINESCIAN), o ștampilă „Prima zi”, un plic-întreg poștal și o medalie a expoziției.
De asemenea, au fost realizate șase cărți poștale având înscrisă mențiunea „125 de ani de la trecerea lui Mihai Eminescu prin Basarabia spre Kuialnik, Odesa” și alte șase întreguri poștale, cu mențiunile „Trecerea lui MIHAI EMINESCU prin Basarabia ● 125 ani 1885 – 2010”, urmată de numele gărilor respective (Ungheni, Călărași, Strășeni, Chișineu, Bulboaca, Varnița) și de data evenimentului (16/17 septembrie 1885). Pentru Chișinău a mai fost realizat un întreg poștal special, „M. Eminescu la Chișinău”, pe care a fost reprodusă imaginea gării și un fragment din mersul trenurilor, cu mențiunea „La 16 septembrie 1885 trenul N⁰5 a sosit în gara Chișinău la ora 8.37. La ora 9.12 a pornit spre Ungheni”.
Atât. O fi mult? O fi destul? Ideea domnului academician Nicolae Dabija, aceea de a fi instalate plăci comemorative în toate gările în care a oprit trenul care-l ducea pe poet, demnă de toată lauda, merită a fi pusă în aplicare. Poate că în următorii cinci ani, pentru atunci când, în 2025, se vor sărbători 140 de ani de la prima trecere a lui Mihai Eminescu prin Basarabia și când coronavirusul de astăzi va fi doar o tristă amintire…
–––––-
[1} George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Ed. Cultura Nationala, 1932
[2} AZN Pop, Mărturii Eminescu-Veronica Micle, Ed. Tineretului, 1969
[3} Victor Crăciun, Eminescu la Odesa și Kuialnik, Editura Semne, 2010
[4} Victor Crăciun, Eminescu regăsit, Editura Semne, 1998
[5} Basarabia, în Timpul, nr. 49, 50, 52, 53, 55, 58 din 3-14 martie 1878
[6} Nicolae Dabija, În 1885, Eminescu trecea prin Chișinău…, în Cotidianul.ro, 17 august 2010
[7} Nicolae Dabija, Pe urmele lui Orfeu, Ed. Hyperion, 1990
[8} Victor Crăciun, Eminescu regăsit, Editura Semne, 1998
[9} Nicolae Dabija, Pe urmele lui Orfeu, Ed. Hyperion, 1990
[10} Vadim Bacinschi, Cocostîrc străin, Odesa, 2010
[11} Publicată de Cezar Apreotesei în revista Cronica, Iași, 23 septembrie 1988
[12} Vadim Bacinschi, Irosit printre ruși. Mihai Eminescu la Kuialnik și Odesa, Ed. DacoRomână, 2015
[13} Catalog Expoziția internațională de filatelie, maximafilie și cartofilie „Eminesciana”, Chișinău, 2010
––––––
Ionel NOVAC
Cahul, Republica Moldova
31 August 2020, Ziua Limbii Române