Ileana VLĂDUȘEL: Mă doare mamă și mă doare tată!

Pământule ce ascunzi în adâncimi

Oase și suflete de oameni buni,

Izvor ce ape line șerpuiești

Peste pustiul gliei strămoșești,

Voi porumbei cu albul vostru pur,

Spuneți-mi, cât mi-e dat să mai îndur?!

Cad maluri peste maluri de pământ,

În brazde nu mai sunt semințe,  în grâu

S-au adunat înfometate larve

Și șobolanul lan de aur roade.

Voi cerșetori în haine zdrențuite,

Cât mai purtați dorințe înlănțuite,

Cu talpa ruginind de atâtea cuie,

Vă curg speranțe rupte din călcâie.

Din palme mirosind a bălegar,

Părinți ce ați făcut copiii mari,

Vă curg sudori amestecate-n  jale

De  munca fără plată și vă doare,

Vă sunt privirile în nopți închise

De deznădejdea visurilor plânse!

Mă doare bunule, mă doare bună,

Că s-au uscat copacii în rădăcină

Și nu mai sunt lăstari să înflorească,

Să împodobească glia strămoșească!

Mă doare mamă și mă doare tată

Că s-a surpat căsuța părintească,

Stingheri vă duceți zilele sărmane

Lipsiți de fii, cu inimile goale,

Bolnavi vă plângeți așteptări uitate

În pieptul încă plin de demnitate!

Să mă iertați, să ne iertați plecatul

Nu-i rostu acesta, nu acesta-i datul

Dar ne-a ajuns și jalea și oftatul

În care îmbrăcați în noapte patul!

Mă arde pân la Dumnezeu dorința

Să schimb în lama secerii velința,

Să mă ridic, să iau din cui toporul,

Să le prezint străbunilor onorul!

Mă doare mamă și mă doare tată

Dorul de voi, de țară și de casă

Și arde aprig jar aprins în mine

Dorul de libertate și de bine!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

15 iulie 2020

 

Lasă un răspuns