Ileana VLĂDUȘEL: Crez

Crez

 

Cred în anotimpul ce renaște

Amintind de învieri din lut

Precum Domnul mântuirii noastre

Ne-a promis pe cruce răstignit.

 

Cred în primăveri și veri și toamne

Și în iernile din satul meu,

Leagăn pentru visele întrupate

În bătaia inimii spre cer.

 

În lumina zorilor și-n soare

Și-n albastrul cerului mai cred,

Ele-mi sunt icoanele spre care

Se îndreaptă ruga mea când cer

 

Libertatea aripii ce doare

Zborul când îi este întrerupt,

Ție Doamne îți îndrept chemare

Pentru-n vis aflat la început!

 

Mărturie îmi stau ca drept dovadă

În credința în care am crescut,

Crucile purtate peste haină

Dar și cele care m-au durut

 

Și pe care Doamne pentru tine

Le-am purtat așa cum am știut.

Iartă-mă de ți-am rămas datoare

Și-am stricat în mers din ce-ai zidit!

Cred în cheia ce deschide poarta

Spre cunoaștere și viitor

Spre a modela realitatea

Ramului rămas moștenitor.

 

Cred în curcubeul ce prin ploaie

Le zâmbește norilor și-n zori,

În apusul dăruind odihnă

Și în câmpul ce renaște în flori.

 

Cred în raiul înmugurind în inimi

Zâmbete, rodind îmbrățișări

Și într-un Iisus al mântuirii

Ce ne-a modelat din cruce scări!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

28 aprilie 2020

 

 

Lasă un răspuns