Lucrurile frumoase ne plasează într-un alt spațiu, un fel de Nicăieri al acestei lumi. Nu simțim că ele sunt aici, ci „undeva”… la adevărata lor „adresă”.
Înseamnă, cum s-ar zice, că orice lucru Frumos e o Utopie ce nu e de aici, ci doar își face loc, undeva, pe lumea noastră…
Așa și casa cu mălini înfloriți de la Putna, în tonuri de alb-auriu, scăldați în lumina caldă a amurgului. Da. E aici. Și totuși, e parcă într-un sublim Nicăieri… Un Nicăieri ca o metaforă a unui loc ce nu poate fi găsit pe lume, dar există oriunde în altă parte…!
Nu ne rămâne decât să găsim acel loc de Nicăieri al frumosului.
Pentru că și Dragostea e tot… Nicăieri. Și ce bine că e așa! Altminteri, ar fi trebuit s-o găsim într-un loc precis, în această lume… Ce bine că există un Nicăieri al Dragostei!
Și Dumnezeu e, bineînțeles, tot Nicăieri… Cum să fie El determinat de un loc? Ce bine că suntem înconjurați de acest „Nicăieri” al Lui, ca sa putem întinde mâna în oricare parte după El…!
Frumosul e, deci, ca o ghicitoare, un joc spiritual al Existenței. Dacă vrei să intri în „jocul” lui, trebuie să-l întrebi:
– Frumosule, unde locuiești…?
Și-ți va răspunde și te va provoca:
– Undeva. Într-un loc. Nicăieri. La o casă cu mălini…
Spor la căutat locul de Nicăieri al Frumosului…!
–––––––––––
Pr. Iustin T.