Asemeni lui Icar…
Asemeni lui Icar te-nalți prea sus,
Un fluture ieșit din crisalidă,
Vrăjit de farmec te-ai tot dus
În liniștea din jur ca o silfidă.
O tainică absență ca o moarte,
Adânc de nepătruns cu-a mea privire,
Din nou se-așterne, iarăși ne desparte,
Unde să te caut, dulce amăgire?
Trezite candori din a lunii năframă
Văzduhul mi-l umplu cu păsări albastre,
Copacii de flori rup lanțuri de-aramă,
În mine îngheață iernile noastre.
Orele trec adunate-n neștire,
Primăvara mă doare pe umărul stâng…
Tributul de dor las pe-a clipei rotire,
În palmă-mi tresar două flori ce se frâng.
De sunt prea mult sau prea puțin,
În pieptul meu roșul se stinge,
Când pleci, de noi, parcă străin,
Pe mine recele m-atinge.
Adorm sub mantie de flori,
În sân parfum de lăcrămioare,
Din cer-scântei, prin aspre zări,
Te-ntorci să-ți fiu iar sărbătoare.
Rămâi lumină până dimineață,
Nu vreau să știu mai mult, nicicum…
Secundă dă-mi mereu de viață,
Să nu-mi vorbești de moarte-acum!
—————————-
Gia STANCULET
2 mai 2019
Imagine internet