CĂLUȚI-DE-MARE, SEMNE DE-NTREBARE
Le-am văzut odată chipul
şi de-atunci,
caii pitici
îmi măsoară timpul,
tropotind prin adâncuri.
Ba, deseori
evadează din mare
şi se clătesc de sare
cu valuri de nori,
nechezând prin înalturi.
Şi între ape şi cer,
eu trudesc
să le cosesc
cu o coasă ştirbă, fără arcer,
fân de adâncuri,
fân de înalturi.
Și, de-i înnorat,
ori de-i zi cu soare,
căluții-de-mare –
semne de-ntrebare –
stăruiesc mereu
împrejurul meu,
tropotind prin adâncuri,
nechezând prin înalturi.
*
Dar de azi, îmi pare rău,
căluți nărăvași,
căutați-vă slujbaș,
fiindcă fânul meu
nu-i nici iarbă de mare,
nici iarbă de zare,
fânul meu din țepoi
e mereu început de răspuns
suspendat între jos şi sus,
între cândva şi apoi,
între răsărit şi apus.
Am totuşi,
căluţi nărăvaşi de mare,
ceva să vă dăruiesc:
câte un punct pentru fiecare,
ca să vă desăvârşesc
ca… semne de-ntrebare.
———————————
Gheorghe PÂRLEA
13 decembrie, 2018