Mihai Eminescu (n.15 ianuarie 1850, Botoșani – d.15 iunie 1889, București) este unul dintre cei mai renumiți și cunoscuți scriitori români de nivel mondial și, nu în ultimul rând, cea mai onorabilă personalitate literară a neamului românesc. Nicolae Iorga a scris: „Eminescu este fondator și părinte al limbii moderne române”, iar Tudor Arghezi a menționat: „Fiind foarte român, Eminescu este universal”. Reieșind din cele relatate, putem confirma cu multă onoare că universalitatea eminesciană şi universalitatea operei lui Mihai Eminescu este o realitate plină de valori ce are la bază spiritul românesc inedit. Corespunzător, universalitatea eminesciană, cu rădăcini spirituale româneşti, este cuprinsul literar prin care scriitorul a reuşit să pătrundă și să descrie cu multă pasiune şi inteligenţă procesele afective, morale şi voliționale ale omului. Prin procesele trăirilor spirituale și prin intermediul ideilor sale originale, Eminescu a reușit să atingă acea realitate care a desemnat tot ceea ce există efectiv în existența ființei umane, la rândul său, domnia sa promovând nespus de intens cultura neamului românesc, aceasta devenind în timp parte componentă și a culturii universale. Astfel, opera eminesciană corelată la cultura universală a format un întreg autentic, în consecință, definind atât identitatea universală, cât și identitatea marelui Eminescu. Prin prezenta formulă se certifică, cu certitudine, că Eminescu este identitatea literară universală. În acest context, marele scriitor român Vladimir Streinu, critic şi istoric literar, a scris: opera lui Eminescu este „actul de identitate universală al neamului nostru”.
Prin personalitatea marelui Eminescu s-a întemeiat modelul autentic de creaţie literară, în mod aparte, poezia originală care a îmbogăţit literatura română şi cea universală la cele mai înalte valori, valori ce definesc sistemul ideal atât pentru poezia şi literatura clasică, cât şi pentru poezia şi literatura contemporană. Deci, este firesc să corelăm personalitatea Eminescu cu identitatea scriitorului Eminescu, iar cu personalitatea şi identitatea respectivă celebrul scriitor va fi veșnic simbolul distinct al poporului român și al culturii naționale românești. Așa fiind, Eminescu va fi și va rămâne veşnic „un rege al poeziei şi un model autentic al creaţiei literare; un rege al scrisului, care a îmbogățit atât cultura și literatura română, cât şi cultura și literatura universală”. Pentru generaţia de astăzi și cea de mâine, Mihai Eminescu trebuie să fie paradigma ce reprezintă integritatea şi bogăţia spirituală a naţiunii române. La fel, Eminescu, identitate nobilă a neamului românesc, trebuie să fie comemorat etern ca cea mai distinsă şi integră personalitate literară a poporului român, iar opera eminesciană urmează a fi citită şi studiată de către toate generaţiile în creştere.
Prin contribuția marelui scriitor, Mihai Eminescu, literatura româna nu numai că s-a promovat sau că a fost recunoscută în cultura universală, dar, în același timp, se poate spune că literatura româna a dezvoltat cultura universală. Cultura și literatura română, cu caracterul său propriu, s-a dovedit a fi o civilizație distinctă care în procesul evoluției s-a remarcat profund prin arta cunoasteriii în cultura universală. Drept urmare, conținutul literaturii române reprezintă valoare culturală autentică în sensul deplin al cuvântului, însumând în sine expresia muncii intelectuale ce este materializată prin noțiunea de a satisface necesitățile spirituale ale individului din societatea română, cât și din societatea universală. În operele sale Eminescu a abordat probleme reale cu care se confrunta naţiunea română în acea perioadă, accentul fiind pus pe identitatea neamului românesc, iar aspectele de conştiinţă naţională erau centrate în dezvoltarea cât mai benefică a poporului român. Poezia eminesciană a fost motivată de folclorul popular, obiceiurile și tradițiile populare, istoria neamului, cât și de un sentiment înalt de afecțiune – dragostea pentru concetățeni, pentru țară, pentru glia strămoșească. Creațiile distinsului scriitor au fost traduse în 85 de limbi străine, iar poemul „Luceafărul” a fost recunoscut în anul 2009 de The World Records Academy ca cel mai lung poem de dragoste scris vreodată. Despre acest poem renumit profesorul, filologul și traducătorul francez Alain Guillermou a menționat: „Nu există nici o altă operă în literatura română care să fi fost studiată, scrutată, explorată ca poemul Luceafărul. Ar fi de făcut o anchetă asupra motivelor prestigiului extraordinar de care se bucură acest text în faţa românilor. Ar trebui de cercetat de ce aceste strofe suscită un asemenea entuziasm, – şi aşa de unanim: critica română, care nu se dă deloc înapoi în faţa judecăţilor parţiale sau grăbite, se opreşte în faţa Luceafărului, depune armele şi nu cutează a enunţa nici cel mai mic cuvînt defavorabil”. Conform celor relatate, putem confirma în repetate rânduri că creația literară a celebrului scriitor Mihai Eminescu este o piatră de temelie în cultura și literatura română, dar și în cultura și literatura universală. Cu referire la creația literară a lui Eminescu s-au pronunțat consacrați critici literari și traducători din întreaga lume, aceștea, la rândul lor, făcând analize pertinente asupra poeziei, dar și a întregii opere literare a marelui scriitor român. Printre scriitorii și traducătorii din lumea universală se numără Amita Bhose (scriitoare și traducătoare din Calcuta, India, eminescolog care, totodată, din anul 1959 este o mare admiratoare pentru cultura română; este prima traducătoare în Asia care realizează traduceri din poezia lui Eminescu în limba bengali; a publicat volume consacrate operei lui Eminescu – „Eminescu și India”, „Eminescu și limba sanscrită”, „Eminescu și Tagore”, „Cosmologia lui Eminescu”, „Proza literară a lui Eminescu și gândirea indiană” etc), Rosa Del Conte (Profesor universitar la Facultatea de Limba și Literatura Română și Filosofie din Roma, academician, traducător, eminescolog și autor a mai multor lucrări despre opera lui Eminescu, dintre ele fiind „Mihai Eminescu o dell’Assoluto”/„Eminescu sau despre Absolut ”, Modena, Società Tipografica di Edizioni Modenese, 1961; a publicat articole despre literatura română în diverse enciclopedii și dicționare de autori, traduceri numeroase din lirica lui Eminescu), Alain Guillermou (lingvist francez, profesor universitar, Paris, despre opera lui Eminescu a publicat volumul de critică literară „La génèse intérieure des poésies d’Eminescu”/„Geneza interioară din poezia lui Eminescu”, Paris, Editura Didier, 1963), Giuseppe Manitta (scriitor, Italia, a editat monografia „Mihai Eminescu e la «letteratura italiana»”/„Mihai Eminescu și literatura italiană”, Castiglione di Sicilia, Il Convivio Editore, 2017); precum și multi alții care au scris despre opera eminesciană, realizând concomitent și traducerile respective. Prin urmare, cu bogate și apreciate conținuturi, cu genuri literare corespunzătoare, literatura română de-a lungul timpului s-a remarcat într-un mod nespus de pozitiv și sigur nu numai în cadrul culturii naționale, dar și în cadrul culturii universale. Bazată pe concepte reale despre cultura și istoria neamului românesc; despre lume – în termeni filozofici și nu numai; despre ființa umană care tinde mereu în a produce schimbări cât mai pozitive în viața socială; în lupta împotriva inechității sociale; în promovarea conceptului despre valoarea omului în societate și, corespunzător, perfecționarea cât mai civilizată a acestuia; cât și multe alte subiecte; – literatura română este prezentă și recunoscută ca artă autentică atât în spațiul cultural național, cât și universal. Deci, operele literare scrise de către marii scriitori ai neamului românesc, cu precădere ale lui Mihai Eminescu, sunt considerate de o mare valoare și importanță culturală, ele ghidând de la apartenența limbii române până la cele mai oportune și sofisticate chestiuni ale vieții spirituale românești.
Cu o deosebita onoare pentru poporul român de pretutindeni, ziua de 15 ianuarie a fiecărui an este intervalul de timp prin care se sărbatoreşte aniversarea marelui poet și scriitor Mihai Eminescu – expresie și valoare a culturii naţionale româneşti, mândrie naţională pentru identitatea eminesciană şi pentru identitatea universală a operei eminesciene. Această zi pentru poporul român este un eveniment nu numai de sărbătoare, dar, în același timp, este o zi a meditaţiei privind problemele actuale cu care se confruntă naţiunea română, poporul român din Basarabia, precum şi toţi românii de pretutindeni. Totodată, această zi – 15 ianuarie – trebuie să fie un moment de adâncă cugetare, axată pe valori identitare şi conştiinţă naţională – procese atât de importante în dezvoltarea omului şi a societăţii – toate la rândul lor fiind valori ce formează centrul de referinţă în cultura oricărei naţiuni.
––––––––––
Galina MARTEA