Pentru prima oară-n viață…
– Nimeresc întotdeauna … în moment nepotrivit!,
… deschid ușa și din prag văd … un rânjet uluit.
(sau surâs șiret, viclean … mestecându-și între dinți)
amăreala unui zâmbet din destine necuminți.
Se întoarce-ncet, cu scârbă fiindcă și eu îi zâmbesc,
(semăna cu o grimasă … chiar că-i Iadul pământesc!)
… mi-am dorit în al meu suflet să nu-l fi zărit vreodată,
… dar stăteam în pragul ușii … și-n privire ei mirată.
”- Pot să intru?! … îngânai (cred că-ncet, printre măsele!),
(eu simțind cum mă străpunge … un cuțit pân’ la prăsele).
văd că ușa e deschisă … fiindcă eu cred c-am făcut-o…
… să mă-ntâmpine-ntrebarea: – Dacă bine-am nimerit-o?!.
Am pășit eu pe covor ce-avea chiar culorea verii,
… se schimbase parcă tot … simțeam flacăra durerii.
pentr-o clipă, dintr-un colț, mă priveau candid și blânzi,
ochi căprui ce semănau … dragostea lor cu dobânzi.
– Dintr-o dată nici picioare parcă nu mă ascultau!,
… aș fi vrut să mă întorc și să fug … nicicum să stau.
… să nu mai privesc în urmă, fiindcă chiar aveam emoții,
(pentru prima dată-n viață m-am simțit … precum roboții).
”- Am venit cu răsăritul! … Am adus ce mi-ați cerut!,
(fâstâcindu-mă deodată, cum făceam la început).
ce spuneam părea ridicol, dar priveam cumva vrăjit,
… înspre chip primăvăratec ce părea un răsărit.
Am pus pe birou pachetul și întors în sinea mea,
… chiar am vrut să fug în noapte: – Ce rușine-mi mai era!
încercam totuși un gând, cică ochii m-au văzut,
”- Cum ar fi în disperarea-mi să cerșesc al tău sărut?!”.
cu mâna dusă la gură, am simțit prezența lui,
era parcă pentru mine … mulțumirea Raiului,
dar trezindu-mă din vise … cum stăteam în fața ei,
mă-ntrebă într-un moment: – Ai venit ca să mă iei?!,
… sau dorești o limonadă, fiindcă este cald afară,
se-auzise vocea sa … poate pentru prima oară.
… eu visam? ori poate-aievea auzeam cele cuvinte,
(ieșite din a sa gură, da-mi părură legăminte).
ochii mă rugau timizi ca să stau, să mai rămân,
(era pentru prima dată când nu-mi mai eram stăpân).
Eu cu ochii în pământ, nu puteam să mai ating,
… ușa care închisese … visele … ca într-un ring,
deschizând în fața mea, nopți la care eu gândisem,
… Iată-le! … aici, aievea … – Oare mă îndrăgostisem?!…
Ploaia sentimentelor noastre…
Îți iubesc stropii de ploaie dar și ploaia ta desculță,
(să o simt cum se prelinge, peste trupul meu fierbinte).
… să mă amețesc cu dânsa în avântul de șiroaie,
lacrimile-mi să nu afle … nesecretul din cuvinte.
Ridic fața înspre cer … și mă rog eu ploii tale,
… să îmi spele sufletul, obosit de-a ta iubire,
să mă-nvețe (dacă poate) din tertipurile sale,
și cum inima să spere … tot râvnind la fericire.
”- Tu dă-i voie inimii să-și revadă amintire!”,
(fiindcă-ți va preface viața în cascadă de simțire).
… picurii ce se preling din vestita ta privire,
mie-mi pare că sunt lacrimi care-aduc doar fericire.
Eu iubesc la nebunie, să alerg desculț prin ploaie,
… să îi simt cum răcorește porii sufletului meu.
apoi să pornesc în tine, dragostei mele … puhoaie,
… care nu pot fi oprite nici de bunul Dumnezeu.
Ochii tăi evită cerul chiar în noaptea nunții noastre,
… dar și norii care-ar vrea … să ne plouă cu dorințe.
… în infinitatea zării … mărilor tale albastre,
văd că rătăcesc corăbii. pline ochi, cu suferințe.
– Mi-este sufletul o oază, apă limpede-n deșert!,
(printre dunele de sete … căutând iubirea-n viață).
… se hrănește cu speranța, dar și cu al tău secret,
care tinde să-ți inunde … liniștea de dimineață.
Stau și simt cum se prelinge, peste trupul meu fierbinte,
(ploaia ta, care îmi umblă descălțată chiar și-n vise).
… îți iubesc stropii de ploaie … netăcerea din cuvinte,
căci mă amestec cu dânșii, în avântul de șiroaie.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
28 martie 2019