Cartierul ,,Căruțașilor” a fost prima cunoștință a mea cu vestitul și veșnicul tânăr,, Iași.,. De altfel, după ce am traversat podul de lemn, pe sub care treceau lin apele, nu prea limpezi, ale Bahluiului, pașii se îngropau în bortele străduțelor cam înguste și întortocheate. Casele mi s-au părut cam pe aceeași măsură. Unele aveau în față garduri din șipci de lemn –cam negricioase, fapt care desemna bătrânețea acestora, ascunzând în spatele lor case cu acoperișuri ori de șindrilă, ori de tablă pe care ici-colo erau semnele unor rădăcini de un verde brumăriu. Gospodinele harnice aranjaseră în fața prispelor de la intrare oale de lut din care țâșneau căpșoarele unor plante care dădeau să îmbobocească. Printre bolovani albi, prundișul răspândit cu îndemânare de un vernil strălucitor, răsăreau căpșoarele micuțe, vesele ale ghioceilor și albăstrelele ,,Nu mă uita”, ba chiar îmi furase privirea și nu mai puțin admirația pomilor cu ramuri tinere, îmbobociți, a căror tulpină era proaspăt văruite. Semn, că gospodari se pregăteau de primirea primăverii. Cu toată graba de a ajunge la adresa pe care o primisem de la un fost coleg de breaslă, mă opream din când în când ca să-mi odihnesc palmele obosite în care țineam geamandanul cu fel de fel de boarfe, lenjerie proaspăt călcată, un costum pentru zile de sărbătoare, pantofi cu tălpi de cauciuc –văcsuiți chiar în momentul ultim al împachetării. Mânerul geamandanului fiind din tablă, își lăsase imprimat modelul pe palma obosită, care devenise de un roșu –maroniu cu dungi adânc înfipte în piele.
Când deodată, dintr-o parte mi-a sărit în fața privii o tablă îngustă pe care erau scrise două cuvinte: Strada CĂRUȚAȘILOR. Am lăsat valiza de carton să se odihnească, păstrând câte ceva din culoarea autentică ,,maronie” căci pe ici colo mânerul purta semnele roșietice ale sângelui proaspăt imprimat. Mi-am scotocit buzunarele până ce-am dat de biletul cu scris caligrafic-al bunei mele cunoștiințe, ,,Familia Cilibi ,strada Căruțașilor 17 b”.
Din punctul la care m-am oprit ca să mă orientez, nu prea am avut vreo îndoială că am nimerit în cartierul sus amintit. Plutea în atmosferă un miros care, mie ca nou venit, îmi producea o usturime străpungând cu violență deschiderile nasului, și coborând în adâncuri dând imbold poftei de îmbuca câte ceva, dar mă îndemnam să –mi țin gura închisă.
În dreptul gardului vopsit cu var alb, am tras o privire spre fereastra de pe zidul casei. Câteva pătrate de sticlă de geam bine lustruite, încadrate în șipci albăstruie. Portița de la intrare larg deschisă, iar în curtea pavată cu pietriș mărunt se cunoșteau urmele copitelor cailor și nu mai puțin al roților de la cotiuga stăpânului ,,domnul Cilibi”.
Se vede că stăpâna casei m-a zărit, indentificându-mi intențiile căci, nu apucasem să ridic privirea când zâmbetul viitoarei gazde, a cărei păr brunet se lăsa întrezărit de sub broboada înflorată, bine legată în creștet, lăsând deschisă larg fruntea netedă-rozalie. Femeia mi-a luat valiza, iar eu am trecut pragul. Nici n-apucasem să mă recomand, căci întrebările ei îmi străfulgerau creierul și așa obosit după o călătorie cu trenul ,,Personal”care pe lângă gâfâitul adânc –zgomotos, mai împroșca spre compartimente, câte-un val de aer greu suportabil.
-Ești c-am lung ..apleacă capul …apoi îmi puse valiza lângă patul acoperit cu așternut alb,proaspăt înfățat din care parfumul curățeniei mă împinse la o primă frază:Madam..sunteți o gospodină aleasă.
-Lena..spune-mi pe nume:LENA.
2
În bucătărie era o măsuță acoperită cu o pânză de bumbac de un roz strălucitor, iar pe la colțuri erau brodate buchețele de flori galbene împrejmuite de frunze verzi. Castronul plin cu ciorbă ,se vede treaba că era pregătit pentru noul colocatar. Lena mă străpunse cu privirea ei focoasă îndemnându-mă :serviți cît e fierbinte…iar mămăliga e din făina noastră! Când o să poftești ,o să te ducem cu docarul pînă la marginea Iașului unde avem o halcă de pământ pe care cultivăm…În timp ce sorbeam din ciorbă unde plutea și un os cu măduvă împrejmuit de carne. Ochi-mi lăcrămau din pricina vaporilor. Lena pregăti pe o farfurie lunguiață carnea rumenită iar în lingura adâncă de metal se legăna un os înfășurat cu carne, roșcat ,fierbinte a căror aburi îmi lățeau nările .
-Ia să ciocnim un păhărel în cinstea noului prieten!! Drept în momentul cu pricina, ușa se dădu deoparte și jupînul casei ,o figură de om zdravăn îmi înfruntă privirea și după ce-mi ură: Bun venit ,ridică paharul cu vin, în timp ce în cealaltă mînă ținea un boț din mămăliga a cărei parfum mă îndemnă să înfing lingura ,ca să-i simnt gustul ,de mi s-au deschis nările .Numai ce Lena răsturnă din ceaun pe placa de lemn, mămăliga din care țîșneau firicele de aburi parfumate .În timp ce înghițeam cu poftă ,gospodarul se vede treaba și el înfometat, lăsă să i se strecoare prin deschizătura guri,de unde se vedea strălucirea dinților albi ca zăpada, pîrjoala pe care i-o puse nevastă-sa în față. Un muget lung se făcu auzit dinspre curtea unde se aflau grajdul,magaziile ,grămezile cu fîn proaspăt acoprite de cîteva boarfe aruncate la întîmplare..
-Și mînzului io fi fost foame! Rosti jupînul în timp ce își înălță trupul robust,de atlet,și- îmi întinse mîna :eu sunt Marin ,bărbatul Lenei și tatăl a doi gemeni:Dan și Dana.
În timp ce-mi aranjam hainele în dulapul din colțul camerei ,cei doi gemeni îmi băteau în geam.Desigur,doreau să le dau atenție..să mă joc cu ei prin curte unde erau clai peste grămadă fel de fel de roți de bicicletă,cuburi ,cartoane colorate și multe altele!
Timpul nu-mi permitea să zăbovesc ascultînd povestirile lui Lena,care între timp își scoase basmaua lăsînd săi se vadă o coadă din părul abundent,clătinîndu-se peste umeri și spinarea dreaptă a tinerei femei.
Eram așteptat de colegii și prietenii locali.Am pornit-o în grabă,mai ales că clinchetul orologiului îmi dădu de veste că e ora trei după amiază.Neacșu,Cezar și colega Olga mă așteptau în fața Palatului,după cum ne înțelesesem.Era o zi de primăvară ieșeană,nu prea călduroasă dar, luminată de razele solare care dintr-un motiv sau altul ne îndemnară la glume și nu mai puțin la hohote de rîs cu poftă. Neacșu rămase ca pe vremea studenției.Din cînd în cînd ,arunca cîte o vorbă cu haz, o glumă care avea darul să ne descrețească frunțile.
3
Prima mea vizită la cotidianul local,apoi la revista lunară și la Biblioteca regională. Prin holul larg,împrejmuit de pereți împodobiți cu tablouri,și numeroase statui,era un dute-vino permanent. Acolo am regăsit cîțiva din colegii studenției.Și dacă tot ne-am îmbrățișat,fiecare aduse vorba despre cîte o năzdrăvăneală din diversele perioade ale tinereții. Getta,una din fostele colege ne-a invitat să sorbim o cafeluță. Unii au poftit o ,,o ceașcă de șeai (ceai)cu pătrățele de zahar și alămîie.Nu de alta dar acele ceasornicului –pendulei arătau orele ,șinși și șinși. Cu una,cu alta,din vorbă în vorbă cînd ne-am ridicat privirea spre acele ceasornicului-pendulei de pe perete, candelabrele în formă de lumînări ,distribuite pe pereții rotunjiți ,dăseau să lumineze.Se făcea ora plecării. Fiște care își luă ziua bună însoțite de îmbrățișări și cum nu? Pupicuri. Olga îmi pregătise o surpriză: câteva din articolele mele de prin gazetele în care publicasem:Informația Capitalei,Viața Nouă-de la Galați, apoi Tribuna de la Cluj și altele. M-oi fi îmbujorat ,mai ales când am simțit apropierea de cea pe care noi o consideram ,,prima vedetă a anului,,. Vedetă? Era și a rămas o,,inimoasă,,care avea darul de a împărții cu colegii și prietenii nu numai păreri,dar era săritoare la nevoie.
Ne-am dat o nouă întâlnire despre care o să vă povestesc …pe curând!!
—————————–
Paul LEIBOVICI
Rehovat, Israel
28 martie 2019