A fost odată ca niciodată o grădină fermecată. În ea se strânseseră cele mai cântăcioase păsărele. Ți-era mai mare dragul să le asculți. Ciripeau gureșe, zburând și fâlfâind din aripi tare voioase și fericite. Unele dintre ele se opreau pe pervazul ferestrei lui Dinu, un băiețel drăgălaș dar fără prea multă experiență de viață, și-i vorbeau în fiecare dimineață, sfătuindu-l de bine:
-Cirip, cirip…trezește-te, Dinule! Trebuie să mergi la grădiniță, te așteaptă copiii și doamna educatoare.
Somnoros, Dinu căscă, întinzându-se în pat cât era de lung:
– Of, ce repede s-a făcut dimineață! Mi-ar fi plăcut să mai dorm puțin…
– Cirip, cirip…o să dormi la sfârșit de săptămână după pofta inimii, acum însă, fuga la spălat!
Dinu dădu să plece:
– Cirip, cirip…Dinule, nu ai uitat nimic?
– Nu, ce să uit?
– Crezi că patul ți-l facem noi?
Nu știi că ordinea este foarte importantă în viața tuturor? Chiar și noi păsările, ne aranjăm cuiburile cu ciocul, le nivelăm frumos ca să arate bine…
– Hm! Treburile astea nu sunt de mine că doar nu sunt fată!
– În familia ta nu sunt fete, Dinule și apoi, aceasta nu este o regulă. Băiat sau fată, trebuie să lași ordine în urma ta.
Neavând încotro, Dinu se apucă să facă patul. Cam stângaci în „lupta” cu ceașaful, cu pilota, cu pernele, cu pătura:
– Of, nu bănuiam că este așa de greu să faci un pat dimineața!
Până la urmă, cu chiu cu vai, reuși…nu ca mama dar cât de cât, nu mai arăta răvășit.
– Cirip, cirip…foarte bine! Acum fuga la baie să te speli, ciripiră păsărelele.
Noi ne-am spălat în zori, am și mâncat iar acum ne vom apuca și de treabă…
– Ce treburi aveți voi? Zburați toată ziua, ciripiți, cântați, vă distrați…
– Te înșeli, copile! Să știi că noi ne construim cuiburile cu multă trudă, apoi facem ouă, le clocim, le păzim de dușmani, din ele ies puișorii care trebuie hrăniți, crescuți, învățați să zboare și să-și caute hrana, să se descurce singuri în viață și să știe să se ferească de pericole. Crezi că este chiar așa de simplu? Și vezi bine, noi suntem mici, nu atât de mari ca tine!
– Bine, bine…am priceput. Gata, merg la baie!
– Să te speli bine și nu uita să-ți speli și dinții, să-ți perii părul…Când ieși din baie trebuie să arăți ca scos din cutie.
Numai așa vei fi apreciat și iubit de colegi și de toată lumea.
– Și voi vă spălați?
-Păi cum altfel? Mergem zilnic la râu și cu ciocul luăm apă și o turnăm pe noi, ne frecăm bine aripioarele, picioarele și tot corpul.
Dinu intră în baie și după o vreme apăru în cadrul ușii arătând ca nou:
– Bravo, felicitări, i se adresară păsărelele. Ești un băiat ascultător și de ispravă! Acum este timpul să serveși micul dejun. Mama ta ți l-a pregătit cu multă dragoste.
Mergi și mănâncă încet, mestecă bine să nu te îneci și bea laptele tot!
Când termini va trebui să te îmbraci pentru grădiniță. Mama este obosită, a muncit seara până târziu, s-a trezit devreme, să-ți pregătească tot ce este pe masă, trebuie să meargă și la serviciu imediat… De asta îți spunem că trebuie s-o ajuți și tu, măcar având grijă de tine.
Îți iubești mama, Dinule?
– Ce întrebare mai este și aceasta? Cum să n-o iubesc? E mama mea…
– Dacă o iubești, mergi iute și te îmbracă singur! Ea deja ți-a pregătit hăinuțele și încălțămintea, nu ai prea mult de lucru, doar să le pui pe tine în ordinea corectă.
Trebuie să te grăbești un pic ca să nu întârzii.
Acum o să apară și mașina care să te ducă la grădiniță și nu e frumos să te aștepte la poartă.
Dinu ascultă din nou de sfatul păsărelelor și reuși să ducă la bun sfârșit și această treabă. I s-a părut a fi destul de greu dar nu trebuia să se dea bătut. Nu prea s-a încheiat cum trebuie la adidași, pantalonii pe el erau cam strâmbi…
– Cirip, cirip…
– Ce mai este acum?
– Privește-te în oglindă, Dinule dragă și corectează ceea ce nu este bine!
– Ce cârcotașe și cicălitoare mai sunteți!
– Așa crezi? Totuși, dacă ții cont de sfaturile noastre, o să-ți prindă bine pentru tot restul vieții, te vei obișnui să fii mereu curat, ordonat, să fii independent.
Mama ta se va bucura cel mai mult când va constata ce băiat harnic și priceput are, ce ordonat, disciplinat și cuminte este! Ce zici? Vrei să-ți bucuri mama?
– Cum să nu vreau? Ea este zâna mea cea bună.
– Bravo, Dinule! Așa să rămână pentru totdeauna: zâna ta bună!
Bucuros de toate laudele păsărelelor, Dinu își luă ghiozdănelul și alergă spre mașina care tocmai staționa în poartă. Intră salutându-și colegii din interior și pe nenea șoferul, cu multă vioiciune în glas.
Apoi i se adresă conducătorului auto:
– Te rog frumos, nene șoferule, să mergem la grădiniță! Nu trebuie să întârziem, nu ar fi frumos ca doamna educatoare să ne aștepte.
Ușa mașinii se închise și Dinu mai auzi ciripitul păsărelelor, care își luară și ele zborul spre treburile zilnice și deloc puține.
Chiar se simțea bine băiatul: învățase de la ele o mulțime de lucruri folositoare, de sfaturi înțelepte pe care era decis să le respecte cu sfințenie zi de zi, nu numai pentru a-și bucura părinții ci chiar și pe el însuși.
Independența îi dădea mai multă siguranță, mai multă încredere în sine că, mergând pe acest drum, va putea să reușească în viață, să-și împlinească orice vis și să-și câștige respectul și dragostea tuturor celor dragi și nu numai!
Hei, copii, este dimineață! Voi v-ați trezit? Și pe la geamul vostru s-au oprit păsărele care să vă vorbească?
Ar fi bine să le ascultați și să le urmați exemplul!
Multe îmbrățișări și pupici de la Dinu, pentru toți!
———————————–
Florentina SAVU
Septembrie 2019