,, Fără poezie, viața e pustiu”
,, Fără poezie, viața e pustiu”
Împletesc prin rime să le vărs în mare,
Timpul ce se scurge , parcă- i în sicriu
Toată truda noastră , goană-n disperare.
,, Fără poezie, viața e pustiu”
Clipele dau buzna în vechi calendare,
Încotro ne-or duce, nici nu vreau să știu
În singurătatea, din mare- n mai mare.
,, Fără poezie, viața e pustiu”
Nimicul din suflet, prinde de ne doare.
Tot ce este verde, nu mai este viu
Cărări urcă- n Ceruri, fără să coboare.
,, Fără poezie, viața e pustiu”
Și râmânem singuri , triști, ai nimănui.
Ne pierdem prin aștri, Cerul azuriu,
Până și iubirea se plimbă hai-hui.
,, Fără poezie viața e pustiu”
Viața se usucă, plânsă prin ierbare,
Vremea bate toaca , plânsă-n cenușiu
Găunoși prin suflet, cui să-i ceri iertare ?
, Fără poezie, viața e pustiu”
Mâna mamei sfântă , unsă- n rugăciune,
Truda părintească pentru al lor fiu,
Fără poezie? Cine-mi poate spune ?
Amintirea
Zilele ce îmi trec oarbe
Se revarsă – n amintiri
Și de-acolo viața-şi soarbe
Roua-n gânduri și-n zefiri.
Peste timpuri, amintirea
E balsam, e alinare
Închid ochii și privirea
Se dezmiardă c-o chemare.
Atunci sufletul renaște
Nu odată, iar şi iar,
Curge-n apele albastre
Urcă-n dealuri de cleşter.
Fiindcă Luna, mai cuminte
Doarme-n bolta înstelată,
Prinde doar cât să m-alinte
Sub cascade lungi scăldată.
Dorință
Pe drumeaguri neştiute
Pe cărările-mpreună
Ori pe altele, vândute
Pe sub norii ce se-adună
Mă învăț prin zbor, să zbor
Uit și drumul, uit şi calea
Uit şi dorul, din ‘cel dor
Uit poteca îmi uit valea .
Zbor prin locul făr’ de loc
Strâng din rouă , tot fiorul
Adun Soarele din foc
Iar ca semn, îmi arunc dorul.
Peste timpul persecut
Din clipita mea, uitată
Plâng în veacul renăscut
Pe planeta poluată.
Caut naiul , să-mi dea glas
Sau un fluier să-mi dezlege
O măsură, un popas
Să mă pot a mă-nțelege.
Zbor prin timpuri revolute
Dintr-un timp care-a trecut
Dau din aripi, să m-ajute
Să o iau de la-nceput.
Zbor prin astre
Pe calea ce pleacă prin stânci, păduri și văi
Sau filele ce-s rupte și curse din venin,
Pe-o aripa din Soare mă scutur din văpăi
Cu slovele sub brațe că de-abia mă închin.
Cu dorurile-n cârcă pășesc prin timp și-i cald
Dar urma cea pierdută e prinsă-n pasul tău,
Contemplu, dau în clocot și-n țărină mă ard
Speranțelor cosite, ce pasc în gândul meu.
Poteci de urc spre astre, mă sprijină în crez
Ca ori și care faptă și gând de-îndrăgostit,
Ajunsă mângâi Cerul, adulmec si visez
Și uit să mai deretic ori strâng timpul murit.
O stea coboară bolta, îmi face mie-un semn
Și-mi numără prin clipe, toți anii ce îi am,
Pe creștet mă atinge ca sincerul îndemn
Și-mi crește pe aripă, toți mugurii ca-n ram.
Dar până să văd iară, simt cum pornește vântul
Iar scara mult prea mică, din drumul prea urât
În două stă să frângă și-n țăndări în pământ
Prinsă-n gâtul clepsidrei, ce doar m-a coborât.
În zboruri, speriată, văd îngeri mici și-i chem
Prin unduiri de astre, ce nu mai clipocesc,
Tu strânge-mă iubire, nu-i vremea să te temi
Și hai în zbor prin astre, că nu mă ostoiesc.
—————————
Emma POENARIU SERAFIN
31 iulie, 2018