Inimă
De nu ești pe margini de lume, ești inimă doar
Și bați și taci acolo dureri și iubiri înlănțuie
Eşti flacăra vieții, eşti vie și pusă pe jar
Alintă, iubește, cerșește și uneori mântuie.
Pe focul nestins te zbați plânsă, după linişte
Îți sunt vasală, nălucă, surată și grijă – ți mai sunt,
Prin iarnă, prin vară, prin toamnă, printr-o dragoste
Îți mângâi bătaia, obrazul, ființa şi trupul frânt.
Cufăr de mir, în care strângi lumini dumnezeiești
Și-n care pan” și îngerii din Cer aripe – şi ocrotesc ,
Te dramuiesc în timpul viitor, pe căi lumeşti,
Iar de nu pot zbura, m-aduni timid să nu mă prăbușesc.
Ești călătorul meu pe drum de van și absolut,
Din când în când te răstignesc prin griji,
nevoi și osândesc
Te mai aşez drumeț neodihnit și-n pas de dor
Și-n timp sădește până poți, iubiri de Cer, nepământesc.
–––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
30 mai, 2018