Maică drum de Infinit
Când ajunge toamna-n dungă
Te-ai născut Marie-n mir,
Ori pe vara cea mai lungă
Prin veșmânt , de trandafir.
Cerul vrând să te răsfețe
Ți-a pus așternut lastunii
Și o noapte ce tot crește
Aură , din semnul Lunii.
Codrul ți-a dat ciocârlii,
Roșul toamnei , absolutul,
Ți-ai pus ruga-n veșnicii
Să-i urci Fiului tot lutul.
Ceru-ți cânt-o melodie
Dintr-un timp, ce n-a născut
Din viola-i argintie,
S-o poți trece, de trecut.
Îngerii pe nori valsează
Din prea-plin de conștiință,
Și din Astre ființează
Calea către năzuință.
Ești un stâlp de neclintit
Prin viața noastră , tristă,
Maică, drum de Infinit
Și-al minunii, ce există !
Cerul
Crucea Cerului se taie
Și din alte galaxii
Norii albi, pictați din zoaie
Cresc de prin minunății.
Tatăl vrea împărăția
S-o aștearnă pe gunoaie
Și din toată panoplia
Prinde norii și-i îndoaie.
Alții vor mai abitir
Să se verse-n foc și sânge
Din Abis până-n Nadir
Printre pletele natânge.
Norii, herghelii de cai
În galop de zmei curați
Alții te uimesc și vai
Prin fiorii tăi turnați.
În spectacolul din cer
Nici cortina nu le cade
Numai ceru-i giuvaer
Prinde perlele-n năvoade.
Taci poete
Iar te-ai îmbrăcat în seară și în noaptea mea cea sură,
Ai ascuns tot răsăritul , din clepsidre si din noi.
Cerul sufletelor noastre, poartă inima de zgură
Și a timpului din urmă … și a vremii de apoi.
Iar te-ai îmbrăcat în toamnă și în blana de himeră,
Ochi plecați pe alte țărmuri și pe drum înmărmurit.
Căutările din suflet, parcă-s flori născute-n seră
Iar prin plopii grijii noastre, porți un gând acum cioplit.
Iar te-ai îmbrăcat în straie și-n umblări de diplomați,
Ce-n tureacul de la cizmă și-au ascuns prostia lor.
Norii tăi căzuți pe fruntea dimineților, pudrați,
Poartă rădăcini de viață, de iubire și de dor.
Iar te văd urcat pe-un soclu, ghemuit si plin de gheață,
Porumbelul scurs la tâmplă, vrea să-ți spună o poveste.
Cu drapelul prins la mijloc , parcă te văd o paiață,
Timpul sapă-n ai tăi umeri și prin pene ți-au pus creste.
Iar te-au scos la drumul mare, într-o lume cam nebună
Ce nu știe ce-i iubirea , ce-i lumina și e stearpă.
Taci poete din lumină , este timp de-ați ține gura,
Versul curs din alte astre, să îl cânți în Cer, la harpă.
Adormiți cu mine
Bolta strânge norii-n case de nebuni
Unii dorm pe margini, parcă așteptând
Ne-au ajuns în suflet, ne-am făcut imuni
Alții dau in clocot, pe apus arzând.
Pe un nor mai tandru, văd vârfuri de munți
Îi strânge grămadă și-i pune-n album
Nori uitați astupă zici că-s nevăzuți
Cum ajung la dânșii îi și pun pe drum…
Prin fereastra spartă, văd un curcubeu
Cântă să se-așeze, pe privirea mea
Urcă și tot urcă, pân’ la Dumnezeu
Dar în curtea casei, zbor de cucuvea.
Visul trece iute, se preface-n scrum
Și aleargă-n zare , dincolo de munți
Ochii-n somn se-neacă și se pierd prin fum
Adormiți cu mine, că niște recruți.
În crucea toamnei
Timpul verii pare adormit
Vara ne surâde, cam firavă,
Soarele pe cer ce-i ațipit
Peste o căpiță… cu otavă.
Cu lumina proaspătă-n ferești
Intr- o zi, ce nu mai este mare,
Te burici pe degete să crești
În a verii tandră măsurare.
Nu ajungi si nici nu mai șoptești,
Cum să taci, când toamna te desparte
De lumini, din casele cerești,
Vara pleacă fără a le-mparte.
La trezire, Cerul pare plâns
Lacrima din ochi albastru-i cade,
Și pătrunde unde-a mai pătruns
În adânc de suflet, unde arde.
În genunchi, spre Cerul adormit
Prind lumina si o strâng în brațe,
O revărs , pe timpul pironit
Și-alung nopți, ce tind să se agațe.
Caruselul vieții
Bate vânt, în codri mei sihaștri
Munții se-nveșmântă în uitare,
Crengi betege-n ochi de cer albaștri
Păsări cârduri, peste ei fugare.
Flori uitate, prin cărări vernale
Plaja mării, e acum străină,
Clipe scurse-n puncte cardinale
În clepsidră, țipă să revină.
Vântul singur cântă la vioară,
Vara pleacă, tristă, prin uitare,
Gândul iernii, prinde să ne doară
Cu privirea, dincolo de zare.
Frunze moarte, prinse prin eșarfe
Rosul crește , pare tot mai mult,
Urcă- n astre , strâng covor sub harfe
Crengi desprinse mestecând în lut.
Grija toamnei, dă în noi navală
Soare aspru, mușcă din timp iar,
Vremea-i vreme, trece ancestrală
Caruselul vieții, într-un mod bizar.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
8 septembrie, 2018