La teiul lui Eminescu
Candelabrele iubirii se topesc peste alei
Troienind de flori și vise drumul către nicăieri.
Pe aleea ta uitată, stai tăcut bătrâne tei
Unde este Eminescu, să te-mbrace de plăceri?
Unde este azi copilul, ce mereu îndrăgostit,
Se-așeza sub umbra deasă, trist sau poate obosit,,
Căutând o alinare la frunzișu-ți înverzit,
Povestindu-ți cu durere că e greu să fii iubit?
Unde este cel căruia tu îi mângâiai făptura,
Cel ce nu iubea trufia, lașitatea și nici ura
Povestindu-ți despre viață, despre dor, despre durere
Așteptând tăcut să audă, de la tine, o părere?
Unde este cel căruia tu îi picurai în vers
Din aroma-mbătătoare a acestui univers?
Privești trist peste mulțime, ne-nțelegând de ce
Pașii săi nu mai răsună azi pe largile alei.
Singur azi te simți pe lume, crengile amarnic dor,
Curg povești scăldate-n clipe, rădăcinile îți mor,
Ridurile-ți învechite plâng tristeți neînțelese,
Dorurile tale toate vor să fie azi culese.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
4 mai 2019
In fiecare inceput de vară cind teii înfloresc ,ne apucă un dor nespus de mare la al florilor miros . Dor de cel ce se plimba pe-o stradă cu acei plopi fara soț si spunea povesti in nopate doar de el stiute în vers nemuritor .
Minunate vă sunt versurile celui ce a fost si va ramine emblema neamului român! Sincere felicitări!