Eleonora SCHIPOR: Ziua mondială a muzeelor

Este sărbătorită anual de toți cei a căror viață este legată de muzeu. Fie că lucrează la muzeu, fie că adună exponate, fie că restaurează, fie că este iubitor de a vizita muzee cu diferite profiluri.

            De aproape 5 ani avem la CIE Cupca un muzeu istoric, dar care are și înclinație etnografică. Cele 3 încăperi, nu prea mari, aflate în incinta școlii, sunt dotate cu cele mai felurite exponate din istoria școlii și a satului.

            Anual de ziua mondială a muzeelor, elevi și profesori, îmbrăcați în haine cusute sau brodate, vizităm muzeul, ne fotografiem în camerele și în fața ușii de la intrare.

 

            Le povestim elevilor despre scurta istorie a fondării acestui muzeu, despre vizitatorii noștri, ne împărtășim planurile de viitor.

            Desigur că îi invităm pe toți să adune exponate pentru a fi expuse fiecare la locul său.

         Un mare ajutor la lucrul cu exponatele îl acordă membri comitetului școlăresc în frunte cu Marta Belici, președinta acestui comitet, una dintre cele mai active eleve ale școlii noastre.

           De asemenea pe principii obștești ne ajută și membri cercului de tineri muzeografi ce activează chiar de la înființarea lui.

          Rolul muzeelor este de a aduna, a păstra, a restaura exponate  promovând astfel istoria, cultura, religia, tradițiile, obiceiurile unei instituții, a unui sat, a unei națiuni, a unei generații. Este de datoria noastră să le păstrăm și să le facem cunoscute tuturor, dar mai ales tinerei generații.

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

profesoară, directoare pe principii obștești a muzeului istoric din satul Cupca, Ucraina

17 mai  2019

Lasă un răspuns