Elena VOLCINSCHI: Femeia nepăsării, voi fi!

FEMEIA NEPĂSĂRII, VOI FI !

Ce-ar fi, să locuim o noapte pe un val?
Chiar de-i un vis, eu mi-l doresc cu tine!
În locul unui așternut, ce ar părea banal,
Să alegem spuma dalbă din valuri marine.
Pe creștetul simțirii ce s-o aprinde-n noapte,
Să auzim cum murmură marea-nspumată
Iar vântul, sub magia nopții așteptate,
Ne-o legăna visarea cu boarea-i minunată…
Sfios, sub cer senin dar tremurat de stele,
Când luna o dantela în grații de lumină
Să-mi mângâi plete sure pân’ ce visări rebele,
M-or aduna-n iertarea din cea mai mică vină!
………………………………………………………….
De nu, mă lasă…Cât timp am să trăiesc,
Visul să îmi îngheț în timpul meu de soartă…
Îmi liniștesc pornirea, altfel… înnebunesc!
Nătângă sunt, dar vie; nu sunt moartă!
Mă lepăd iute de mila acestui gând durut ,
Alung chiar și speranța rămasă în minte.
„Femeia nepăsării voi fi’’! Am greșit, când am vrut,
Un vis, pe un val înspumat, sub o briză fierbinte…

–––––-

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,Iubită doamnă”, 2016)