Vise deșarte,
Și te visez iubite aproape în fiecare noapte,
Mi-e dor flămând de tine și te strig în șoapte,
Mă arde-n suflet durerea adâncă – a unui spin,
Că-mi ești asa departe, of Doamne ce destin!
În vise mă zăresc mergând pe o cărare,
Tălpile – s sângerânde, abia mai pot păși,
Lipsa să nu te văd, iubite ce mult doare,
Și nu mai am puterea cărarea a plivi.
Nu pot ca să răzbat prin spini și mărăcini,
Prea greu îmi este drumul, pare atât de lung,
Durerea mea din suflet și – ntepaturile de spini,
Mă doare dorul tău și nu pot să ajung.
Sleita de puteri, privesc roata-mprejur,
Văd razele de soare pământul cum îl scurma,
Când zorii se ivesc și zile-i dau contur,
Dezamăgită plâng, că nu dau de-a ta urmă.
Nu pot ca să răzbat oricât m-aș chinui,
Nu pot să te-ntalnesc iubirea mea din vis,
Destinul vieții mele nu-mi poate dărui,
Nimic din ceea ce doresc cu dinadins.
Doar timpu-acesta care, potrivnic mi-a rămas,
Aș vrea să-l pot opri pentru o vreme-n loc,
Mi-e dor de tin ‘iubite în fiecare ceas,
Mi-s visele deșarte, destinul fără de noroc.
——————————-
Elena TUDOSA