Dor
Când mă voi întoarce acasă,
Voi săruta cu drag pământul,
Dar pân’atunci inima-i arsă,
Și îl sărut numai cu gândul.
Mi-e tare dor nespus de voi,
De-a voastră scumpă – mbrățișare,
Stau, număr zilele-napoi,
Privind spre cer, mă rog la soare.
Ca un calvar e viața prin străini,
Ești singură, ești nimeni, nu exiști,
Chiar dacă oamenii arată a fi buni,
Tu printre ei, ca nimenea te miști.
Ca un soldat zilele numeri,
Așteptând liberării să-i vină rindul,
Te minți în gând și să nu te superi,
Încerci departe să-ți alungi gândul,
Ganduri și doruri toate la un loc,
Te înfioară, deși sufletul ți-e amorțit,
De ce ți-e viața fără de noroc?
Te-ntrebi, Te-ntrebi la nesfârșit.
Pași în doi,
În odaia în care luna-și revarsă,
Lumina sa strălucitoare prin geam,
O tăcere cumplită în noaptea neagră,
A-nvaluit cu dor, sufletul meu sărman.
Rătăcită privirea în această noapte,
Derulează amintiri ce le-am trăit noi,
Când ne juram iubire până la moarte,
Pășind pe drumul vieții amândoi.
Noaptea asta gândul îmi zace obosit,
Într-un gol adânc se pierd ochii mei,
Visul nostru prea curând s-a risipit,
Nu mai facem pașii de mână amândoi.
Mă cufund pierdută într-o liniște deplină,
Vrând să renasc ca un curcubeu peste ploi,
Din cerul înalt iubite să te prind de mână,
Pe cărarea vieții să facem iar pașii în doi.
Glasul stins de dor iubite te cheamă,
Dorind să afle al chemării răspuns,
Dar mă sfârșesc cuprinsă de teamă,
Ce-mi doresc e doar o iluzie de vis.
Prinde-mă, te rog iubire de mână,
Tine-mă lângă tine aproape, strâns,
Pași-n doi era drumul nostru spre fericire,
Cum voi privi singură către al vieții apus?
În odaia în care lumina lunii se revarsă,
Cufundata-ntr-o tăcere, cu gândul dus,
Mai privesc și acum de la fereastră,
Spre steaua dragă ce-mi lipsește nespus,
Dar care face pașii în doi, alăturea de Isus!
Eu și el,
Eu,
Tinara, suava copilita,
Dulce, frumoasă ca o garofita,
Părul abanos, împletit în cosite,
Chip bălaior în obraji cu gropite,
Buze cărnoase și roșii ca focul,
Ochii catifelati, căprui,
Paseam agale-n urma lui,
Pentru mine, el era totul.
Atât vroiam, să-i fiu aproape,
Să-l urmez și-n pânzele albe,
Mi-l doream al meu ca să fie,
Alături până – n veșnicie,
Corpul un freamăt îmi era,
Doar de dorințe mă ardea,
El, îmi era iubirea mea.
El,
Înalt, frumos precum un brad,
Înțelesese că mi-e drag,
Când întoarse privirea sa,
Ochii acei frumoși de peruzea,
Îndelung la mine privi,
După felul cum îmi zâmbi,
Am înțeles că își dorea,
Să fac parte din viața sa,
Să-i fiu mereu alăturea,
Cuprins de o dorință arzătoare,
Mă prinse ușor de cingătoare,
Apoi într-o fierbinte-mbrățișare,
Mă topise cu-o sărutare,
Și într-a dragostei vâltoare,
Am împlinit un vis pe care,
Amândoi ni-l doream cu-ardoare.
Eu și el,
De-atuncia în iubire învăluiți,
Mergem mână în mână fericiți,
Dragostea ne-a unit pe viață,
Privim spre viitor în față,
Și ne-am unit în legământ,
Suntem un trup, un suflet, un cuvânt,
Și lăsăm urme frumoase pe pământ,
Visul de-a ne avea l-am împlinit!
——————————-
Elena TUDOSA
16 martie 2019