MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU vine din nemărginirea timpurilor,
Inimă lui de aur străluceşte mereu în inima Românilor,
Hainele au culoarea cuvintelor şoptite-n lumina nopţilor,
Adunate mii şi mii în paginile frumoaselor sale cărţi,
Iubirea fierbinte semănând demult între Românii Fraţi.
Eminescu rămâne pe veci o cruce a destinului nostru,
Mereu însetat de a face dreptate tuturor Românilor,
Iubindu-şi puternic ţara, cea mai presus de sine,
Nicicând, nicicând obosit în a sa mare, profundă iubire.
Eminescu va fi totdeauna lumină-n sufletul Românilor,
Scrisă cu litere de foc în cartea de aur a neamului,
Cu marea sa jertfă, va rămâne înscris în eternitate,
Unire în cuget, în simţiri, în inimi şi-n măreţele fapte.
NAŞTEREA LUCEAFĂRULUI
În scânteieri albastre „regina nopţii” vine,
Aprinde diamante prin zările senine,
Pe-ntinderile albe, revars-ale ei raze,
Zâne-ursitoare un nou-născut veghează:
– Să-i fie glasul dulce şi sufletul curat!
– Să aibă gândul mare de ales împărat!
– Să fie o lumină pentru al său popor!
– Să fie ars mereu de-un dor mistuitor!
– Să fie o speranţă pentru viitorime!
– Să fie un măiestru făuritor de rime!
– Să fie ca o stea, în „Dulcea Românie”!
– Să fie glas de vifor, în vremuri de mânie!
DOR DE EMINESCU
Dorul de Eminescu este atât de mare…
Dorul arzător de cel ce-a iubit şi-a trăit
Cu arderi ale sufletului în absolut,
Dorul de Eminescu nu are alinare…
Tremură codrul în frunze argintii,
Suspină azurul în ceruri sidefiii,
În aurul din aer este un dor infinit,
Soarele pe dealuri creşte-n asfinţit.
Un glas şopteşte în blânda-nserare:
„Mi-e dor de tine, mi-e dor de iubire,
Vino, iubite, vino, tu nu mai ştii oare
Că-în sufletul meu dragostea doare?
Cu atingeri de înger răsari lângă mine,
Să-mi dai lumina din ochii tăi mari!
Vino, iubite, vino, căci aici, fără tine,
Totul îmi pare un groaznic coşmar!”
E-un dor de Eminescu în dulcea Românie….
Un mare dor de-un prinţ al neamului român,
Cel ce a visat o „Dacie Mare” prin unire
Şi a murit jertfelnic, pe-altarul străbum..
EMIN ŞI VERO
Trezeşte-te iubito şi dă-mi o sărutare,
Spune-mi că mă iubeşti, că totu-i doar visare!
Noi, n-am murit, iubito, plutim în alba zare,
Pe aripe de vise, dragi păsări călătoare…
De ce, iubită dragă, ţi s-a stins suflarea?
În sufletul tău dulce aş fi trăit mereu…,
Iubito, alţii m-au omorât şi n-ai avut răbdarea
Să afli adevărul şi-ai şters zâmbetul tău…
Trezeşte-te iubito şi ia a mea răsuflare!
În braţele iubite aş fi adormit cu drag…
Am fi trecut prin veacuri cu a ta adorare,
Ce n-am găsit la alta pe-acest trist meleag…
Mi-e dor de-a ta făptură vibrând de iubire,
Mi-e dor de gura-ţi dulce şi ochii-ţi viorii,
Mi-e dor de al tău suflet şi de a ta gândire.
Din depărtări albastre, la mine tu să vii!
Trezeşte-te iubito şi dă-mi o sărutare,
Spune-mi că mă iubeşti, că totu-i doar visare!
Noi, n-am murit iubito, plutim în alba zare,
Pe aripe de vise, dragi păsări călătoare.
EMIN, DE CE NU VII?
– Codrul adoarme cu teii în floare,
Scuturându-se-n dulcea răcoare,
Cad în ropot ape repezi întruna,
Peste vârfuri de brazi alunecă luna…
Mai scânteie stele pe lacuri,
Mai scapără luna pe ramuri,
Mai tremură luceferi pe ape,
Se varsă aur şi-argint în noapte…
Izvorul tainic mai susură lin,
Plopii foşnesc pe cerul senin,
Fluturii albaştri plutesc peste flori,
Vântul serii răspândeşte fiori.
Feţii-frumoşi şi crăiese-n poveşti
Trec peste câmpuri albe sub stele…
Dar TU POETE, TU, unde eşti?
TU şi toate, toate dorurile tale?
De ce nu vii din depărtări albastre
S-aduci lumina sufletelor noastre?
De ce nu vii s-aduci speranţă,
Dulci înfloriri de-o altă viaţă?
GLAS DIN CER
„Din cerul meu venii cu greu”,
Să vă urmez îndemnul,
C-aş vrea şi eu cu scrisul meu
Să vă alung blestemul.
Să fim iar ce am fost cândva,
Să reînviem trecutul,
În Dulcea România mea,
Să nu rănim prezentul.
Şi munţi şi cer vom chema,
La vetrele străbune,
Şi vom renaşte asemenea
Cu Pasărea minune.
Ca Pheonix vom învia,
Pe plaiuri de baladă
Şi bucurie vom avea,
De-a pururea, în ţară.
Şi un Luceafăr răsărit,
Din liniştea uitării,
Vă va veghea necontenit,
Pe tot cuprinsul ţării.
Şi zeii toţi şi genii mari
Vor duce-n zări tăria,
Vom deveni nemuritori,
Vom întări mândria.
Şi povestea neamului meu
Cu triste, negre pagini,
O voi scrie din nou eu,
Cu alte dragi imagini.
Iar pruncii toţi vor învăţa
Ce sfânt este tricolorul,
Nimic mai scump nu or avea
Ca PATRIA, POPORUL.
Iar eu, Hiperion, vă spun
Să mai aveţi răbdare,
Că va sosi un timp mai bun
Şi voi veni pe mare.
În noua Românie Mare,
Vom fi cu toţi ca fraţii,
Vom aduce pace-n lume
Cât vor dăinui Carpaţii.
LUCEAFĂR NESTINS
În mările astrale TU te-ai înălţat,
Cu aripi ce cresc în cerul înalt,
Dar toate dorurile tale ard acum,
Sporind suferinţa-n suflete-scrum.
Luceafăr nestins treci prin secole,
Iluminând mereu toate speranţele:
Neamul românesc va înflori din nou
Cum ai dori TU, drag Prinţ al său!
Iar un Luceafăr răsărit
Din infinit albastru
Va fi mereu preafericit
Îndemn în neamul nostru.
LUMINA TA
Emin, ne priveşti dintre aştri,
Tu ne vezi mereu ochii trişti,
Tu ne dai speranţă în viitor,
Tu crezi în al nostru popor.
Lumina ta răzbate prin veacuri,
Lumina ta ne-adună sub flamuri,
Noi, Românii în Dacia Mare,
Cum ai visat cu-atâta ardoare…
Flacăra ideilor tale străluceşte,
Ca tine gândim româneşte:
Să fim mereu, mereu uniţi,
Sub cerul României fericiţi!
––––––––
Ecaterina CHIFU
București, 15 Ianuarie 2021