Dorel SCHOR: Setea de cultură

Cu toate că Leopold Gurnişt e un om foate simpatic, discuţiile noastre sunt destul de banale şi nu deosebit de cuprinzătoare. Leopold este, de felul lui, o persoană modestă şi taciturnă. De data asta însă ne-a vizitat puţină vreme după ce doamna Gurnişt abia plecase de la noi. Doamna, ca să respectăm adevărul, ne acordase cu largheţe câteva ore bune din timpul ei şi mă întrebam, amuzat dar şi plictisit, dacă va trebui să-mi petrec întreaga zi în compania cuplului, pe… fragmente.
– Tocmai a plecat doamna dumitale! i-am spus politicos, dar rezervat.
– Ştiu, ştiu…, a făcut el discret. De aia am venit.
Mi-am exprimat, mai mult prin gesturi, nedumerirea.
– S-a întâmplat ceva?
– Depinde, a oftat Leopold. O să-ţi explic…
L-am poftit să ia loc şi iată ce mi-a explicat domnul Leopold Gurnişt.
– Ştii că Matilda vorbeşte şapte limbi şi ruseşte. Şi că este o cititoare pasionată. De când l-am logodit pe băiat are mai mult timp liber şi, dacă nu croşetează, ce să facă după amiezele? Citeşte. În câteva limbi…
– Şi eu i-am împrumutat uneori.
– Ştiu, ştiu…, m-a asigurat dânsul. De aia am venit. Matilda e o fiinţă foarte sensibilă. Şi influenţabilă! Când a citit cum a murit împărăteasa Sisi, a plâns o săptămână şi nici nu a gătit, am mâncat numai iaurt şi sendviciuri cu marmeladă. Îmi amintesc că altădată a împrumutat de la Rozica lui Menaşe o carte de bucate întitulată „Bucătăria exotică”. Nu mă întreba ce perioadă neagră a urmat. Era decisă să-mi pregătească coadă de crocodil, stridii în sos de ananas, pulpe de broaşte, ficat de gâscă cu mirodenii rodeziene, ouă de struţ, ciuperci cu sos de Andaluzia…
– Ce-i asta?
– De unde să ştiu? M-a costat o mulţime de parale, am mâncat ca dracu’, mă durea burta şi regretam marmelada. După ai, cineva i-a dat cartea cu note de drum întitulată „Hai hui prin Europa”. Nu s-a lăsat până ce nu am plecat într-o excursie organizată prin toate capitalele şi n-a vizitat toate muzeele şi toate magazinele continentului şi, poate n-o să mă crezi, a început un jurnal de călătorie cu impresii, preţuri, reţete culinare, biografii de pictori şi arhitecţi, date ale bătăliilor, starea vremii, buticuri şi adrese ale unor cucoane din grup.
– Înţeleg, am rostit cu tristeţe.
– Nu mai spun ce probleme am avut cu ea după ce a citit „Memoriile unui milionar”. A trebuit să fiu un mare diplomat ca să scap numai cu tapete în salon, un lanţ de duble, trei perechi de pantofi italieneşti şi o seară la un restaurant chinezesc. O adevărată risipă, absolut inutilă. A urmat o perioadă de acalmie…
– Tot e bine…
– Aşa crezi. De parcă nu dumneata i-ai împrumutat „Decameronul” lui Boccacio. Şi încă în două volume… Nu mă întreba ce serviciu mi-ai făcut. Şi dacă nu era destul, a făcut rost de la nu ştiu cine, de „Viaţa romanţată a curtezanelor”. Domnule, cartea asta este o adevărată nenorocire. Păi ce, eu mai sunt la vârsta aventurilor? Ca să nu mai spun că autorul exagerează mult, dar încearcă să-i explici asta Matildei. Aşa că de asta am venit, am văzut-o cu nişte cărţi, ştiam că a fost la voi şi vreau să ştiu la ce să mă aştept.
– Cred, am răspuns, că nu e nici un pericol. Un volum e „Cucerirea Everestului”, celălalt se cheamă „Cu pluta pe Orinoco”.
– Pe unde vine asta, Orinico?
– Prin America de sud… Dar ce-ai păţit, domnu’ Leopold? Dă-o încolo de treabă, ce faci matale între fotolii? Respiră adânc, aşa, ridică-te uşurel, îndată îţi aduc un pahar cu apă rece… Rece de tot!