Dorel SCHOR: La prima ocazie

– Aţi auzit ce a păţit Eliahu Iliescu, vecinul nostru? Omul ăsta nu ştia ce e odihna. Trup şi suflet pentru locul de muncă, primul la venire, ultimul la plecare şi între timp nici un minut de odihnă, nici o clipă de răgaz. Toată lumea îl aprecia, toţi şefii îl dădeau ca exemplu şi când a trebuit să fie unul avansat, acela a fost…

– Iliescu!

– Da’ de unde… Acela a fost Abutbul. Băiat bun şi ăsta, dar nici pe departe ca Iliescu. S-a dus Iliescu la şefi să-i întrebe, adică cum vine asta, domnilor, mereu spuneţi că eu sunt primul şi la o adică, îl avansaţi pe Abutbul? Şi şefii i-au spus, ai perfectă dreptate, dar nu cunoşti mentaltatea orientală? Vrei să se spună că facem discriminare? Sau că te preferăm pe tine din cauză că…Ai răbdare că la prima ocazie…

– Şi la prima ocazie…

– La prima ocazie a fost vorba de un schimb de experienţă în străinătate, pentru vreo două luni, în contul intreprinderii. Iliescu, mai, mai să-şi facă valiza când a aflat că a fost propus unul Shmidt. „Eu n-am nimic contra lui Shmidt ăsta, a protestat Iliescu, dar nu e drept! Aţi promis, m-aţi tot lăudat şi când să plec, deodată nu mai sunt bun”. Ba eşti foarte bun, i-au spus şefii pe şoptite, se înţelege că eşti cel mai bun, tocmai de aia nu ne putem lipsi de tine două luni…

Shmidt ştie engleză, de asta a fost propus, că altfel nu face prea multe parale…

– Şi la prima ocazie…?

– La prima ocazie s-a întâmplat că de la minister s-au dispus reduceri de personal. Şi printre cei concediaţi s-a aflat Iliescu!

– Nu se poate, e o greşală. Cel mai bun e dat afară?

– Chiar aşa i-au spus cei din conducere.”Vrei să-l dăm afară pe Abutbul şi să urle presa şi sindicatul că facem discriminare? Sau să-l concediem pe Shmidt şi să plece definitiv în Australia? Pe cine să dăm afară? Pe unul care abia ştie meserie şi nimeni n-o să-l angajeze? Pe altul care o să se apuce de hoţie sau, ferească sfântul, de beţie, dacă nu va fi ocupat cu slujba? Pe cine, spune tu, pe cine ne putem baza în aceste clipe grele? Nu pe tine?”

– Asta aşa este, ce-i drept e drept, am fost şi noi de acord.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

29 aprilie 2019

Lasă un răspuns