Mă-ntorc…
Mă-ntorc,…la ce?!
La ce am fost cândva –
Când orice vis ocult,
În gol se avânta…
Cu capu-n nori
Pluteam în utopii –
În lumea de nebuni,
În care parcă-s vii.
Acolo nu sunt legi,
Şi nici principii noi –
Acolo te dezlegi
De jurăminte-n doi.
Prietenia?!…vai!
Ce vorbă-n desuet!
Îi spui că ’am plecat’,
Sau simplu…’te aştept’…
N-o crezi nici tu,
La fel, nu crede ea –
O întâmplare doar,
Ca-n vis, vă va lega.
Veţi încerca în van,
Să vă şi regăsiţi –
Dar faţă-n faţă stând,
Veţi fi doar stânjeniţi.
Acolo, da! E cool,
N-ai amintiri de scris –
Nici remuşcări nu sunt,
Căci totul e prescris…
12 februarie 2014
Nu ştiu dacă…
Nu ştiu dacă voi mai scrie,
De mă-ntorc să fiu ce-am fost –
Am trăit ca-n poezie,
La o vârstă cu alt rost.
Chiar de şi atunci scriam eu,
O făceam să mă complac –
Astăzi scriu, zic, poezie,
Şi încerc să fac să plac.
Pe atunci zâmbeam, pe bune,
L-al meu vers prea înrimat –
Astăzi mă aplec smerit eu,
L-albul stih eliberat.
Tineri plini de armonie,
De talent de-nvidiat –
Liberi scriu o poezie,
Cu un conţinut mascat.
Stai şi te frămânţi cât zece,
Cauţi gândul să-l dezlegi –
Ce vrei Gurza, ce vrei Dimi,
Ce vreţi toţi, cum să alegi?!
Alte legi, ce ne-nspăimântă –
Pentru voi, e-un joc sublim –
Astăzi voi purtaţi cununa,
Ce n-am da ca voi să fim…
13 februarie 2014
În Postume…
În Postume, vii…sau moarte,
Am scris şi lacrimogene –
M-am pierdut în vremi pierdute,
Ca în noaptea de sub gene.
Am plâns moartea cea haină,
Ce mi-a smuls amici din suflet –
Am cântat iubiri eterne,
Ce ţâşneau din al meu cuget.
Toate au fost pământene,
Cu speranţe, cu confuzii –
S-a-ntâmplat să cred în ele,
Confundând simple aluzii.
Dar mi-au dat prietenia,
Unor oameni de poveste –
Erau tineri, plini de vervă,
Erau ce azi, nu prea este.
Toţi cu cântecul pe buze,
Aşterneau totu-n poeme –
Şi-asumându-şi libertatea,
Construiau visuri boeme.
De-oi cerca să las ’postume..’,
Să mă-ntorc la vremi apuse,
Toate cele pomenite,
Ca de vânt s-or lăsa duse…
13 februarie 2014
Lumea-n care…
Lumea-n care-am poposit
Vrând să-ngrop trecutul
Chiar dacă am fost primit
M-a plesnit cu cnutul.
E mai altfel ca a mea
Plină de ispite
De te-ncumeţi să şi guşti
Şansele-s finite.
Crezi c-ai prins ceva în zbor
Vremea e grăbită
Iute sufletul îl dai
Pentru o ispită.
Lumea Nouă e altfel
Nu are iertare
Chiar ispita-ţi spune clar
Că-i prostie mare.
Şi-asta fără de ocol Chiar în văzul lumii
Ce n-ai da să te întorci
Iar la sânul mumii.
Şi ai face-o de-ai putea
Dar ţi-e peste mână
Şi sperând că s-o-ndrepta
Spui că se…amână.
17 februarie 2014
Cine…
Cine viaţa a-ndrăgit
Şi-o iubeşte încă
Va rămâne dependent
De-a ei vrajă-adâncă.
Cine ne-a făcut ăst dar
E o întrebare
Dacă-i dar, să-l onoram
Orice dar e mare.
Viaţa-ntreagă-i un mister
Ne-nţeles el pare
Totuşi, e ceva real
Făr’ asemănare.
Chiar şi-n suferinţă e
Urmă de speranţă
Toţi se roagă pentru-o zi
Ca de o vacanţă.
Nu e drum să-l poţi dori
Când duce niciunde
Viaţa-i viaţă, e aici
Dincolo-s doar unde.
Aici dragoste, trăiri
Fizica-i o joacă
”Dincolo”, îl construim
Doar să ne şi placă.
Dar departe n-am ajuns
Totul doar visare
Cu „Aici” ne bucurăm
De-o rază de Soare…
18 februarie 2014
Zic că m-am întors…
Zic că m-am întors
Dar nimic nu-mi pare
C-ar fi cum a fost –
Amintirea moare.
Nu e cum ştiam –
Unde-i lumea-n care
Visul se-mplinea
Alergând spre zare.
Şi acum visez
Câte-n lună, stele…
Dar nu regăsesc Sclipiri, ale mele.
Mă întreb, ce-a fost,
Oare-a fost pe bune?!
Dacă nu a fost,
Cine-mi poate spune?
Şi atunci mă-ntreb:
La ce a mă-ntoarce?!
Gândul la ce e,
Creierii mi-i stoarce.
Dar şi de rămân, Cine-s eu anume?
Cel ce-am fost cândva?
Cine să m-adune?!…
21 februarie 2014
Ce mult…
Ce mult te-am iubit
N-ai să ştii niciodată –
Nu-n ceea ce-am scris
Simţirea-mi stă toată.
Cu felu-mi de-a fi
N-o spun niciodată –
Căci totu-n priviri
Ascund eu de gloată.
Doar noaptea o strig –
Mi-o dă libertatea –
Prin visuri plutind,
Cu imunitatea.
Atunci, chiar şi tu,
Asculţi fermecată –
O spun, chiar o strig –
Căci lumea-i plecată.
Şi-n vis, că e vis,
Se-ntâmplă de toate –
Şi tu îmi răspunzi,
Că totul se poate.
Iar eu, te ascult,
Cu pleoapele-nchise –
Să nu mă trezesc
Uitând cele zise…
23 februarie 2014
Doamne!…
Doamne!, adu-o Înapoi –
M-ai făcut să nu fiu singur –
Fă-o să privească-n doi,
Ce părea atât de sigur.
Doamne!, adu-o în tunel,
Unde glasu-i mai răsună –
Unde îmi spunea s-adun
Tot ce-i scriu, o încunună.
Doamne!, nu poate uita,
Bucuria ce-a cuprins-o,
Când i-am dedicat ceva –
Versuri care au surprins-o.
Era darul aşteptat,
Care nu se mai repetă –
Ce-a făcut?, l-a aruncat?!
Mi-a vorbit de o cometă…
Apoi brusc, totul s-a stins –
Vorbele-i scrise din suflet –
Eu le-aud şi-acum în gând,
Şi în suflet, ca pe-un tunet.
Cum să înţeleg ceva
Ce nici alţii nu vor crede?
Doi ciudaţi, într-un tandem,
Ce-n ’postume…vii’, se vede.
S-a crezut că-i un roman?!
Da!, l-au scris precum poeţii –
Ce?!, chiar nu s-au mai văzut
Ateliere de Creaţii?!…
13 martie 2014
––––––––
Daris BASARAB (Boris DAVID)
București