Daniela PÂRVU DORIN: Ultima zi de septembrie

Ultima zi de septembrie

 

Motto:

        ’’ Îmi dai duminica inimii tale, ca să scriu un poem în ea?’’
(Magda D.Suciu)

 

Îmbrățișează-mă până mă doare
aprinde o candelă sărutului absent…
și vorbește-mi despre duminici
despre un lut interior jucat în picioare
c-o boabă de rouă amestecat…
iubirea nu mai răspunde la nici un tratament
lacrimile-mi stau ciorchine
pe-un rug de mur
și acela retezat…
vine un timp …să iubești
și nu știi de ce deznădejdea, se pare
e primul dintre păcatele de neiertat…

 

Toamna ia foc și-i miros de frunze
și de jocuri cerești
și de-o șoaptă păstrată-n ierbare,
e ultima zi de septembrie,
cu iubire, spre tine vin…
ți-am spus!
cu spaimele mele fermecătoare,

 

Îmbrățișarea vreau să ne fie
cel mai amplu discurs
despre Iubire…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

30 septembrie, 2018

Lasă un răspuns