Deschid ochii și-n vis…
Uneori, deschid ochii și-n vis
așa cum sunt și păsările ce plâng în înaltul cerului
cu tot ce le râmâne de peste zi …
îmi foșnește în piept ceva ciudat
ca atunci când ne-am atins mâinile prima dată
simt cum distanța dintre noi se frăgezește
eu lipesc același vas prin care curge viața de-o viață…
Deschid ochii și-n vis
am impresia că mi se pregătește ceva
ca o invizibilă membrană
ce se strânge primitoare în jurul nostru…
nu știu dacă învățăm prin tăceri
să ne antifonăm trăirile
dar există un plâns dulce de primăvară
de care mă suspectez
Deschid ochii și-n vis
la o astfel de vindecare vreau să particip…
04.06.2019
Început de vară
Inima mea e o vioară…
muzica ei îmi curge pe umeri
cineva cântă în mine fără arcuș
rar reușesc să-mi trimit întâi muzica
Și mai apoi să mă arăt lumii
e vară, sufletul meu umblă în sandale
țopăind pe pietrele albe
cerul are ochi numai pentru visare
fata unei zile răpite sunt…
nu știu cum și nu știu de cine….
2.06.2019
Duminica orbului
Nu cunosc o jertfă mai limpede de dus
decât ochiul cu care văd si cuvântul clătit de lacrimă
îmi admit ființa și-mi prețuiesc îndestularea în care trăiesc scriind
așa îmi măsor distanța dintre suferință și gratitudine
s-o pot da ofrandă poeziei,
nu mă pot limita numai la o rugăciune, azi!
când orbul din naștere a fost vindecat
duminica aceasta e și pentru cei care văd
măcar un pic din Lumina Lumii
02.06.2019
Beznă amară
Tu, pitit în sufletul meu ca o pasăre-n rană
eu, desculță sub aceeași salcie mereu
în mine ochiul tău verde, e verde pe veci
până la mine-n icoană
tăcerile mi se adună în sinele meu
castanii își aprind lumânările reci…
N-am iubit niciodată atât!
nu vreau să ni se șteargă urmele
mâinilor noastre împletite demult…
mă arde un dor ce doarme-n pământ,
(dacă n-am mai iubit pe nimeni,
e pentru c-am vrut să trăiesc un pic ca un sfânt!)
Ce zbatere clară,
(strig!)
niciodată n-am să știu ce prăpastie sunt !
nici care-mi va fi anotimpul topit
în beznă amară!
26.05.2019
Scări fără trepte
Simt că mă-ntrup într-o statuie temătoare
până nu mai încap
în oglinda dintre noapte și zi
mă-ntreb ce rol am primit
noaptea devine rotundă ca o pâine
ruptă pe cap…
ziua, îți țin de urât
când stau ascunsă în iarba lălâie
simt c-am să primesc de la viață
tot ce-mi doresc și-un rol de comedie
am scări fără trepte, cu miile de coborât
aproape că asta mi-e toată bogăția!
nu știe nimeni că de coasta mea stângă te-am lipit
și că mai umblu pe străzi îmbrăcată în alb
vrând să uit cât am de tocit
între o poveste și alta tremur toată
deși e cald…
nici suflete, nici trupuri, nimeni nu mai pictează
în poezie, însă , ridică-mi altar, între noapte și zi
dacă am putea să ne fim…
asta contează!
25.05.2019
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași