de toamnă
pecetluită explozie, subţire scurgere de vin
din bob luminos şi divin,
indulcire divină!
să murim ar fi prea frumos,
să trăim ar fi prea multă lumină!
sânge scurs din dorinţi,
picură-mi preaplinul luminii in os
mi-e sufletul deja prea mustos
(pecetluită explozie,
toamnă divină)!
să trăim ar fi prea multă lumină,
să murim ar fi prea frumos…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
3 septembrie, 2018