Daniela GÎFU: Jurnal electoral (2) – Vreau să demonstrez că și femeile pot face politică de calitate!

„Cred că Dumnezeu a creat femeia pentru a fi puternică şi nu pentru a fi călcată în picioare de bărbaţi…” (Little Richard)

Solidaritate, muncă, extenuare… Un curs firesc al contextului preelectoral. De ce suntem, totuși, atât de neîncrezători, dragi clujeni?! Îmi preumblu imaginația de la un partid la altul, nici unul fără cusur.

Marele paradox al alegerilor locale: femeia abia se vede în politica româneacă și, în general, se vede prost. Cui îi aparține vina? Dincolo de vocile deja uniformizate care grăiesc prin intermediul presei, se mai găsesc așa numiții analiști politici care țin cu tot dinadinsul să ne împărtășească din vasta lor experiență adesea misogină.

Ei bine, m-am încărcat cu încrederea susținătorilor mei, deloc puțini, cărora nu le fac promisiuni fantasmagorice, dar nici nu vreau să-i dezamăgesc. Fiindcă ei cred în mine, FEMEIA aflată la vârsta deplinei maturități.

Dacă voi fi sau nu etichetată ca predecesoarele mele, indiferent de partid, va depinde, CRED, numai de mine și de cum voi reuși să conving. Subliniez că nu empatizez cu niciuna dintre cele care au îndrăznit.

Vreau doar să combat această nedreaptă și rudimentară discriminare care provine atât din interiorul partidelor, cât mai ales din partea publicului, bărbaţi şi femei deopotrivă. E greu să conving că femeia e necesară în politică, deși exemplele împărătesei Wu Zeitan (625-705 e.n), ale Cleopatrei a VII-a ( 51-30 î.e.n.), ale Zenobiei (240-275 e.n.) sau ale Boadicăi (30-61 e.n) sunt grăitoare! Pentru acest motiv voi lăsa să mărturisească vocile din afară care au știut să contrabalanseze ponderea bărbaților politici. Iată, efectele se văd!!! Și sunt bune, dragi clujeni!

––––––-

Daniela GÎFU

Cluj- Napoca

18 august 2020

https://www.facebook.com/daniela.gifu.96

Lasă un răspuns