TU, vremea mea fără vină…
Mă preling prin nisipul ce clepsidra o minte,
Când un timp pe noi doi ne-ascundea în etern,
În acest necuprins sunt cuvântul din minte
Cu un petec de cer pe albastu-l aştern…
Numai TU să-mi fii, vremea mea fără vină,
Să îi alungi tristeţea Lunii noastre din vis,
Printr-o clipă ciobită de fulger vreau să-mi revină
Lumina divină dintr-un Eden promis…
În uimire luceferi dintr-un timp petrecut,
Răstigniţi pe-a lor boltă colindând absolutul,
Te înalţă în slovă din umilul trecut
Căutându-te-n mâine, despicând începutul…
Mi-am dorit TU să-mi fii vremea mea fără vină,
Şi atunci şi acum şi-ntr-un MÂINE, târziu.
——————————
Daniel BARBU
26 februarie 2019