Tomnatică
Suflă vântul pe cărare
Peste frunza din poteci,
Şi apare blândul soare
Risipind brumele reci.
Pe la tâmplă, bruma albă,
Stă şi nu mai vrea sa plece,
Toamna asta prinsă-n salbă
Cu iubiri ea se petrece
Cu nopţi albe de visare
Printre anii grei şi mulţi,
Cu flori multe pe cărare
În frunziş de pomi pierduţi…
Peste veacul rupt din ramă
Se aştern atâtea şoapte,
Frunza care sta pe coamă
S-a pierdut în neagra noapte.
E săltata de-o privire
Prea grabită-ntre doi ochi,
Şi privind-o cu uimire
Se ascunde de deochi…
Stă pe vremea ei de lume
Într-o toamna ce s-a stins,
Cerul vrea doar al ei nume…
Plânge-n dor de necuprins!
——————————–———————-
Dan-Obogeanu Gheorghe
21 septembrie, 2018