În Numele Vieții…
Te-am găsit în largul mării
Pe un val, plutind agale,
Și te-am prins de brațul moale…
Alb era, de stropii sării.
Ochii-ți străluceau în soare
Ca doi miri la cununie,
Mă chemau spre veșnicie
Să mă scald în ei, nu-n mare!
Și mânat de-a ta chemare,
Auzind doar briza caldă ,
Am sărit în val la scaldă
Fără frică …rău de mare…
Eram timpul tău de taină,
Așteptat în seri rotunde
Ac de ceas peste secunde…
Pentru sufletul tău …haină
Și te-am prins fără suflare,
Ascultând inima-ți vie,
Era prinsă-n colivie…
I-am deschis c-o sărutare
Să-și ia zborul către lume
Și să urce-n asfințit ,
Valul alb s-a potolit…
Tu, la Viață, i-ai dat…Nume!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
5 februarie 2019
Un poem de dragoste.
Oamenii sunt cei care dau rostul vieții.
Călătorim prin această lume, cu ajutorul miturilor,care conferă semnificației vietii.
Miturile creează o atmosfera umană în jurul oamenilor. fără ele lumea ar părea împietrita.
„Te-am găsit în largul marii
Pe un val, plutind agale,
Și te-am prins de brațul moale,
Alb era, de stropii marii. ”
Minunate versuri, de dragoste ne introduc intr-o admosfera de poveste de dragoste, de care omul are atâta nevoie.
Încărcată de sensuri și substanța, poezia ne farmeca sufletul :
„Și te-am prins fără suflare,
Ascultand inima -ți vie,
Era prinsă în colivie…
L-am deschis c-o sărutare. ”
Felicitări autorului pentru minunata poezie!