Rugăciune de început
Doamne, dă-mi mie Lumină,
Între zorii ce apar,
Sau în roua din grădină
Să-mi spăl chipul iar si iar.
Să fiu vesel dimineața
Când la lucru am plecat,
Și să-mi ia din cale ceața
Și tot gândul necurat!
Doamne, dă-mi o zi cu ploaie
La amiaza când trudesc,
Inima să mi se-nmoaie,
Sufletul să-mi răcoresc…
Să fiu bine și mai vrednic
Iar la munca să am spor,
Să nu fiu acel netrebnic
Care-și vrea un trai usor!
Iar spre seară dă-mi odihnă,
Și la masă când m-așez,
Cina să-mi fie cu tihnă
Și la Tine să veghez
Lângă candela aprinsă
Să Te caut iar și iar,
Ruga mea tot mai aprinsă
Să nu ardă în zadar!
Amin!
Rugăciunea primei stele
Ma iartă, Doamne, fără nori
Să strălucesc, pe Cer, în seară,
Și când mă prinde somnu-n zori
S-apuc să-ți cer iertare iară!
Sunt prima dintre mii de stele
Ce m-am rugat în seara asta,
Să fie dulci vorbele mele,
Și nu-mi închide, Tu, fereastra….
Să intre pân ‘ la tine-n Casă
Lumina ce mi-ai pus-o Vie ,
Să-ţi strălucesc pe a ta Masă
Prescure și Viţa-de-Vie
Din care Tainele Iubirii
Se-mpart, în Cruci, peste morminte,
Și-n toată vremea Devenirii
Să nemurim printre Cuvinte….
Sunt prima Stea. din prima seară,
Primește-mi Jertfa-n Rug de ceară!
Amin!
Vino!
Vino lângă inima mea
Și te așază pe umărul moale
Ca o pasăre pe cuib…
Te voi feri de ploile
Ochilor nemângâiați de sărutul soarelui
Și te voi ascunde
De norii șoaptelor grele…
Vino!
Așază-te pe umărul drept,
În locul îngerului păzitor,
Ca o stea pe vârful muntelui….
Mă vei feri de singutatatea
Zilelor fără început de povești
Și mă vei privi
Cu ochii din Cer…
Vino!
Te chem cu dorul tău
Și îmi răspunzi cu iubirea ta
În legătura dintre două fire de Lumină…
Privire de stea
Pe vârful de munte cu zăpezi
Albite de nopțile târzii
În care inima mea bate
Cu milioane de pulsari
În Cerul, de albastru mozaic,
Rupt din pereții moscheilor albastre
Sau din oceanul bătut de Steaua polară…
Ești luntrea mea
Care îmi duce gândurile
Prea departe de uitare
Și prea aproape de inimă
…………………………………………..
Risipește-mi uitările
Cu uitarea ta…
Dar vino
Pe umărul stâng
Și ascultă muzica
Unei inimi
Care bate în pământul
În care îmi îngrop
Ultima tristețe de mâine!
Flori de măr pe Trup de Cruce
Flori de măr pe Trup de Cruce
Peste umeri arşi de soare.
Roze peste frunte duce,
Pică Sânge şi sudoare.
Coroniţă-n spini croită
Pentru necinstita ură,
Viaţa-n chinuri e trăită
Pentu Cel ce-n veci ne fură.
Toata patima din fire
Şi durerile din noapte,
Dăruind numai Iubire
Cu Vin dulce, Pite coapte…
Unde lucrul pus pe grabă
Nu-şi găseşte rod în veci,
Unde tu nu-ţi cauţi treabă
Cum vrei lucrul să-ţi începi?!
Cum poţi crede că din vorbe
Spui că eşti Fiu de Pământ?!
Eşti doar blidul plin de ciorbe…
Nu eşti Vinul din Cuvânt!
Nu poti cere zori cu Soare,
Nici măcar un Răsărit,
Esti adâncul dintr-o mare
Sau un câine nedormit.
Toate-s puse pentru tine
Intre ani şi ani de viaţă
Şi-l alegi pe cel ce-ţi vine
Doar trăgând un cap de aţă
Care se deşiră-n clipă
Ca un vis ce l-ai dormit,
Pierzi doar zile de risipă
Pe un timp ce-i doar un mit.
O poveste fără Taină,
Tristă slova-n părţi de Cruci,
Grea îţi e durerea haină…
Si mai greu când tu te duci.
Lasi pământului o pâine
Dintr-un trup ce-ngraşă huma,
Însă nu laşi pentru Mâine
Nici macăr să-ţi plângă muma…
Toată Facerea ta bună
Şi tot sânul plin cu fiere,
Ai fost, pentru lume, ciumă
Cand puteai ca să fii miere!
………………………….
Flori de măr pe Trup de Cruce,
Bate vânt pe la răscruce!
Alături de o Stea
Flori cu rouă printre amintiri,
Sub un Cer cu zâmbet în priviri,
Cerne pomul cu petale-n zori
Mii de fluturi cu mii de culori.
Rândunică cu un zbor înalt,
Sunt copacul ce te-a alintat,
Cuib îţi faci pe braţ de rămurea
Şi culcuşul în inima mea
Alături de inima mea…
Alături de inima ta!
Simfonie cu viori de tei
În livezile cu albii miei,
Cântă roua în privirea ta
Sub o frunză de pe rămurea.
Zborul tău e vis de Infinit,
Cerul Tău e ochiul nerobit
De un Soare cu zâmbet curat
Printre norii cu ploi de-nserat
Alături de inima mea…
Alături de inima ta!
Flori cu rouă printre veşnicii,
Prin livezi cu zorii vişinii,
Cerne inima un cânt de dor
Pe Pământul însetat de-amor
Calcă iarba cu paşii mărunţi
Pe cărarea dintre văi şi munti,
Aminteşte-ţi când tu vei zbura
Şi pe Cer vei lumina în Stea
Alături de imima mea…
Alaturi de inima ta!
Lectură
Te voi citi adesea printre gânduri
Cu dorul meu făcut privighetori,
În umbra codrului cu ramu-n rânduri
Și-n poenița verde cu viori.
Și cântec de albastre inimioare
Legate-n lațul de tăceri furate
Răsună-n veacul care te mai doare
Ca un chimval cu notele mirate.
Te voi citi adesea printre stele
Cu dorul meu făcut un colț de lună,
În umbra cerului cu vechi castele
Aștept privirea ta de zână bună.
Te odihnești la margine de mare
Pe valul timpului pierdut in infinit,
Corăbier cu pânzele de soare
Mă regăsește-n zori sau asfințit…
Venit din nori cu versul in condeie
Rescrise-n ploile cu picuri reci
Grădină-mi esti, Mireasă și Femeie…
Iar eu rămân doar Vantul din poteci!
……………………….
Te voi citi in albe foi veline
Cu ploi de vers în nopțile senine!
Netulburare
Prea multe nopți îmi trec peste retină
Și visul îmi rămâne tulburat,
Ia somnul meu nu are nicio vină
Că numai somnu-i fără de păcat.
Și multe zile vin pentru lumină
Cu zorii lini și des înrourați,
Doar florile mai lăcrimează în grădină
Pân’ la apus când norii-s tulburați…
Și multe amintiri au părți de vină
Căci sunt mereu doar vechi păreri de rău,
Mai poți trăi pentru o zi senină
Iertând la toți mereu păcatul tău ?!
Privire…
Privesc prin ochii tăi pământul,
Rodind tăcerile cu ploi,
În zori răsare legământul
Cu ne-mpăcări și vechi și noi…
Și plouă, plouă, cerul singur
Cu flori de vișin peste câmp,
Răsare-n iarbă vers în mugur
Cu amintirea peste timp!
Privesc în ochii tăi suspinul,
Trecând ca vântul prin păduri,
Împrăștiind prin noapte chinul
Singurătății-n uverturi…
Și plouă, plouă, cerul veșnic
Cu stele-n cupele cu vin,
Luminile-s aprinse-n sfeșnic…
Doar sufletul nu ți-e senin!
………………………………
Și plouă, plouă cer și mare
Cu infinitele lumini,
Sunt gânduri vii și călătoare….
Sau rândunele prin grădini!
Toamna cu ,,nunta” mea
Toamnă cu frunze de nuc
Si verde-gălbui prin zavoaie,
Ultima zi cu zbor de cuc…
Spatele sub roade se-ndoaie!
Cărările cu frunze moi
Si pasii apăsați de gânduri,
Toamnă cu mustul curgând siroi…
Dulce e noaptea cu stele în rânduri!
Toamnă cu flori pe trecute,
Mirese cu voalul de brumă
Nunți cu viori din cucute…
Suflet in chipul de rece huma….
Toamnă cu tâmplă carunta
Si gaduri de păsări călătoare
Ziua cu noaptea îsi face nuntă
În echinoctiul ce încă mai doare
Tăcere…
Izvor de zori și de lumină
Pe muntele cu dor pe plai
În șoapte gândul tău suspină
La asfințit ești cânt de nai
Doinind în vers cuvântul epic
Pe valsul rimelor stinghere,
Doar visul tău e fin, ascetic…
Poem îmi ești între unghere
Unghere cu pereții cinici
Ca țărmul mării tulburate,
Pe care cresc doar verzii finici
Cu ramuri verzi și nemișcate
Că vânt nu bate dintre valuri,
Nici norii ploilor de vară,
O liniște cu flori și lauri…
Doar gândul tău e cant de seară!
Și tac luminile albastre
Pe cerul noilor cuvinte,
Doar caii albi cu alabastre
Mai trag un veac de legăminte!
,,Nuntire albă’’
Mai spune-mi, iubito, în care toamnă
Cărările sunt goale de frunze ce pier
Şi nopţile sunt albe cu norii pe cer,,,
Îmi spui, iubito, frummoasă Doamnă?!
Mai spune-mi, iubito, în care lume
Iubirile sunt aspre cu dorul tăcut
Şi zilele sunt repezi cu soarele mut…
Îmi spui, iubito, în vieţi postume?!
Mai spune-mi, iubito, în astă clipă
Prin lacrimi de frunze şi bruma de ieri
Câti pomi aşteaptă iubitele primăveri…
Îmi spui, iubito, vorbe-n risipă?!
Iti spun, iubite, că-n asta toamnă
Cărările sunt pline de frunze ce pier,
Mă văd mireasa cu bruma albă din Cer…
Îti spun, iubite, ca-ţi voi fi Doamnă!
,,Accente’’
Departe eşti, tu, Stea albastră,
Măiastra mea, pe ceru-ntins,
Eu te privesc cu ,,vina’’ noastră
Şi nu mă cred deloc învins!
Nici depărtarea ce te doare
Nu mă va tulbura în zori,
Chiar dacă noaptea trece, moare,
Şi la zenit răsar chiar mii de sori.
Mi-ar incălzi o inimă haină
De-ar fi să-mi deie mie Răsăritul,
Am pentru seri aceeasi ,,vină’’
Sculptă-n Cer cu Infinitul…
Şi trec, iar trec, aceleaşi zile
Ca luntrea peste lacul lin,
Şi calendarele îşi pierd din file
Cu dorul scris pe sufletul cu chin.
Şi de-ar mai fi o filă de iubire
Din noptile ce le-am trăit in doi,
Aş da şi Cerului, din ea, citire…
Iar nopţii doar ,,păcatele’’ cu ploi
Îmi luminează noptile senine
Şi dorul celor care mai trăiesc…
Am vină grea şi greu o port cu mine,
Aceeaşi ,,vină’’, fiindcă mai iubesc!
,,Iertare’’
Ma ceartă gândul meu când taci
Şi rău mă ceartă cu zorele,
Aş vrea s-aud că mă mai placi,
Prin gând să-mi vii cu albăstrele
Si să-mi aduni din poieniţă
Puţina floare de gutui
Ce-a mai ramas dintr-o dorinţă
Pe ramura cu ochi caprui
Sau poate floarea de cireş
Din ramura cu ochii verzi,
Sau poate folarea de măceş…
Ai grija-n fugă sa n-o pierzi!
Aş vrea o floare de salcâm,
Din ochii negri de catran,
Să nu se piardă-n alb tarâm
Că nu durează peste an…
Şi lasă-mi forile din meri
Cu ochi albastri… să ma cert..
Şi cât aş vrea din primaveri
Atâea flori să le mai iert!
Iubire de frate
Mi-e dor de tine…dor de frate…
Amare clipe curg din cer
Și zboară zilele furate…
Ni-s anii duși şi greu trupul stingher…
Am fost în casa părintească…
Acolo-i rece peste tot,
Icoana veche din fereastră
Privește-n gol cu ochiul ei de zlot.
Se uită după toți ai casei
Prin anii-n care noi creșteam,
Și în pereți se-aude glasul tatei…
Și cântul mamei când noi adormeam…
Te-aud pe tine, soră bună
Când mă pupai…eram ștrengar….
Cum ne certam pe-un colț de lună
Sau pe-o bucată ruptă din ștergar
Ne-am mai certa și-acum pe stele
Și poate pentru nouri albi,
Pe zile bune…chiar şi rele…
Dar au trecut prea multe…suntem slabi…
Rămâne ca uitările să cearnă
Pe inimile care bat de zor,
Și serile ce stele vor s-aștearnă
Pe timpul nostru, veșnic călător.
Și aș trăi măcar pentru-mplinire
O clipă-n care tu să-mi spui cum ești…
Să-ti spun că nu-ți mai pot da eu de știre….
Prea am trăit în versuri și-n povești!
………………………………………..
În Adevăr rămâne Cerul ca o Carte
Și între foi iubirea mea de frate!
În Raiul tău
Adam aş fi de te-ai întoarce
Şi pom te faci cu mere-n sân …
Eu şarpele…te chem în pace…
Sa muşc din fructul tău divin.
Şi izgonit de îngeri buni
În brațele-ţi făcute Cer,
Trăi-vom clipe de nebuni….
În care tu îmi eşti mister!
Misterul pentru vieți cu ploi
Şi ploi în vişinii de ieri,
În care umbră suntem noi…
Mai netrăiţi în albe seri!
Eu sunt Adamul de Pământ
Şi tu o Eva dintr-o Mare…
Îmi dăruiește ploi şi vânt…
Şi eu îți pun la piept un Soare!
Şi pentru noi Geneză-a scris
Un Sipet în albe nisipuri,
Clepsidre între Rai şi-Abis….
Măsoară nude anotimpuri!
Donna Sancta
Mi-a cazut o Stea în palmă…
Era chip de îngeras…
Avea o privire calmă
Şi aripi de fluturaş!
Avea inimă de soare…
Ochi de Ursă în apus…
Mă privea cu o mirare…
Am tăcut…nu i-am răspuns!
Cum să mai vorbeşti c-un Astru
Sau cu îngeraşul tău?!
Mai tăcut în dor albastru
Îi şopteşti păreri de rău!
…………………………….
Mi-a căzut o Stea în palmă…
Draga mea frumoasă Doamnă!
Somn lin, Iubito!
Somn lin, iubito….sau nu încă!
Mai stai o vreme pană la culcare,
Eu , Soare, m-aşez pe alba-ţi tâmplă,
Şi-apun pe fruntea ta c-o floare!
Somn lin, iubito….în vise îmi şopteşte!
Mai stai o clipă, până la visare,
Cu Lira-ţi cânt Orfeul din poveste
Şi inima-ţi sărut pe buzele amare!
Somnn lin…o clipă…retine-ţi răsuflarea!
Sarutul ţi-l dau iarăşi, e luat cu împrumut,
Şi vei dormi…să nu-mi aştepţi mirarea…
Nici sufletul nu doarme cu dor pe aştenut!
Acum te las…şi poţi dormi tăcută…
Visarea e amară când geana-i rourată,
Chiar Luna doarme cu faţa ei plăcută….
Te voi iubi…şi-n somn…frumoasă fată!
Înfloresc salcâmii
Vor înflori din nou salcâmii
Şi flori vor ninge la fereastră,
Iar Crinul meu răsare-n glastră
În primaveri cu dorul lumii.
Vor înflori din nou salcâmii
Şi verzi îmi lasă umbra-n creştet,
Ca să mă-ntorc la sânul mumii
Să îmi sărute ochii-n plânset….
Vor înflori din nou gutuii
Cu flori în zbor pe la răscruce
Şi verdele din vârful tuii
Smaralde–mi cern pe somnul dulce.
Şi toate înfloresc cu Tine,
În Mine Viaţa se rescrie,
Amor cu verde…alb….rubine…
Îmi pici pe suflet…flori din vie!
……………………………
Vor inflori din nou salcâmii…
Eu te zăresc la capul Lumii!
Flori de tei
Te voi îmbrățișa cu verdele pădurii
şi printre vise iţi aduc lumina
florilor din bolți
lăsate de sfinți să licărească
în ochii tăi…
Priveste-mă cu stelele!
……………………………….
În dealul în care
nu bate gândul tău amar
le-m spus teilor să cânte
cu florile din inimile lor…
Ce minune s-a făcut
şi câtă lumină
se împrăștie în verdele codrului!
Am îmbrățișat teiul
şi ţi-am ascultat şoaptele….
i-am pus mâinile pe trup
şi îţi bătea inima….
Era dorință
sau numai în mintea mea
era nepricepere?!
…………………………………
În anul care vine
voi auzi acelaşi tremurat
şi voi mirosi parfumul din părul tău…
Vei înflori pentru mine?!
Voi aştepta o vară cu arşiţe,
o toamnă cu tâmplă albă
şi primăvara în care vom trăi
veșnicele răsărituri de viață….
Rămâi pentru mine
şi pentru tine
teiul din nopţile lungi…
Cerne cu flori peste sufletul meu!
,,Sentința”
Ai vrut să-mi stai pe lângă suflet,
Să nu trăieşti în rătăcire,
Dar gându-ţi este numai umblet
Sau o fărâmă din neştire…
Nu-ţi spun poveşti americane
Şi nici nuvele franţuzeşti,
Te naşti din vechi foiletoane
Şi cazi în vechile poveşti!
Când visele iţi cad canonic
În vechi păcate pe altar
Mai vine îngerul demonic
Sa dea cu peria un var …
Şi bat cărările întoarse
Aceleaşi arse, scrum, regrete,
Tot plâsul inimilor stoarse
Îţi face sufletul burete…
Şi judecata e minciună
C-un adevăr scurt la picioare,
Îţi cântă lira cu o strună
Păreri de vis într-o uitare…
Şi visul cade peste zori
Cu stelele în fundul mării
Te vei trezi…n-ai cum să mori
Punând doar semnul întrebării…
Mai lasă o mirare-n zi
Şi un regret într-o oglindă
Şi iţi voi scrie poezii…
În cartea mea tu îmi eşti grindă…
Eşti stâlpul verde lustruit
Ce-mi ţine candela aprinsă
Lumina ei m-a mistuit…
Străin eram cand dormea stinsă!
Acum…e bine…m-ai iubit
În cărţi, mi te-ai făcut citire,
Te-am răsfățat şi te alint…
Eu te condamn la Fericire!
Sentință grea, de n-ai s-o duci
Te va închide epitetul,
Metafora vei vrea s-o-ncurci…
Dar nu uita să-ţi pierzi…regretul!
………………………….
Într-un recurs…din nou…citire…
Eu te condamn la Fericire!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
27 noiembrie 2019