LUMINA MEA…
-Lumina mea…!
Au înghețat
Livezile de dor
Și-au înflorit sub nea,
Alei de lacrimi…ghiocei
Pe cearcănele iernii.
Tăcerile-adormite
Între poveşti, pe rafturi,
Mi-au ferecat odaia
Și-au împietrit,oftând,
În candelă,văpaia.
Din caturi sfinte,
Pe marmuri dalbe,
Ochii sfărâmă globuri
De linişte-cristal.
În suflet, țurțuri,
Străjuie dureri,
La uşă nici noaptea
Nu mai bate
Cu iele şi uitări.
Un fir de umbră
Pribegit prin rană,
Anină depărtări…
Alături, dincolo de taine
Şi de plângeri, tu citeşti
La gura sobei calde
Din pagini care gem,
Țintind aceeaşi stea,
Balada ei…elegicul poem
Şi slovele nasc aripi
De sublim,un recviem
Răsună-n galaxii…E ger…
Şi viscoleşte peste crini
Nămeți cu inima în cer
Aproape stau să cadă…
Îți caut mâinile…în mâini
De foc să-mi prinzi,topind,
Obrajii de zăpadă.
…Vom adormi,visând
La geam,într-un târziu
Lumina mea!,
Şi-am înghețat arzând…
Aştept cu palme-ntinse,
Pașii tăi şi scări fiindu-ne,
Din palma mea în palma ta,
Stingând tărâmuri ninse,
Să ne oprim,mai sus de Rai
Lumina mea…lumina mea…
—————————-
Cristina Maria NIȚĂ
31 ianuarie 2019