SPRE LUMINĂ
Cad lumini diafane pe cărările vitrate,
Spre șoapta-n necuvinte a ultimului val
Ce ne mai amintește de năvoadele bacante
Și pierdutele tăblițe cu scris cuneiform.
Eterna lună plânge în psychedelicul amurg,
Izvoare s-au vorbit de un țunami plin de vise
Care să inunde-ntr-o clipită tăcutul burg
Ce ne mântuie în zorile albastre larg deschise.
Sorb anotimpuri și echinocții tot mai reci,
Din amfore uitate-n mare pe ultimul tărâm
Doar spre iluminare, vivante muze-ți spun să pleci
Înveșmântați în energia crucii, izvorâm.
Gustăm cu toții din energia crucii spre lumină,
Triste opaițe ce merg pe cărările vivante
Toți suntem candele, doar conștiința se închină
Noi o lacrimă vom fi, topindu-ne andante.
Spre lumină năzuim, spre scara cea fără de sfârșit,
Spre templul cel de care se sparg talazurile-n noapte
Spre tărâmul unde nu există zori sau asfințit
Doar aici vom bea al eliberării tainic lapte.
—————————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
7 august, 2018