ELLE
În zori te simt în roua din călimara unei raze,
Și-n roua de pe glezne într-un diez absurd
Îți împletesc cununi în astralul ce îți veghează
Zborul tău de copilă în prag de lung amurg.
Penelul arde, se tânguie încet pe-o coală dalbă,
Nici marea nu îmi mai șoptește la urechi balade
Euclid îmi luminează toate mantrele-ntro salbă
Din petale de azur să-ți făuresc ghirlande.
Ești elixir și stai doar în ale zeilor pocale,
Suprema noastră punte spre eternitate
Spre ale Demiurgilor castel tu ești singura cale
Și mai departe, spre păgâna libertate.
Iubirea ta mă cheamă undeva-n astral,
Încep clepsidre să mă judece-n cabale
Să-mi construiască rugi de foc drept piedestal
Măcar în moarte-oi fi la pieptul dumitale.
Și chiar de-ar fi ca în regatul morții să mă regăsesc cumva,
După ce m-am risipit eu însumi pe acest pământ
Sigur ne vom regăsi la vreo răscruce, undeva
Unde se întâlnește nisipul fin purtat de domnul vânt.
IUBIRE, SPIC DE STEA
Într-un ghiveci de lut din necuvinte,
A fost sădit cândva un bulb de stea
Zorii veneau tiptil să îl alinte
Și spicul de iubire înflorea.
Spicul a înflorit roșu ca focul,
Cu raze de soare în petale
Luceferi polenizând necuprinsul
Căutând abațiile natale.
Spicul crescu și florile-i de har,
Ajunse cadâne ale sacrului suspin
Într-un vers au închis al apusului zar
Și altarul vieții într-un pandativ
O floarea mea, tu ești șoapta luminii,
În noaptea rece ești a visului ofrandă
Din neștiute și divine alchimii
Îți împletesc a infinitului ghirlandă.
Floare, ești roua din zori și lacrimă-n apus,
Precum s-a profețit în anticul zapis
Taina ce stă mărturie cuvântului nespus
Căci această viață nu e decât un vis.
—————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
23 noiembrie, 2018