Cristian Gabriel VULPOIU: Ceasul dintre neguri

CEASUL DINTRE NEGURI

 

În ceas de amurg,
ascult cum neguri mate
mă suspină în descânt
cu muguri de ispite mă îmbie
nuferii pe lacul
în pas de menuet fremătând
dintr-a nopții fragede ramuri
rupem frânturi de gând …
limbile ceasului ce măsoară eternități
pierdute-n alte dimeniuni și planuri
cântă delirul atâtor dimineți
trăite în fiori
sub ghețuri reci
visând la nopți crepusculare
într-ale patosului sacre lanuri …
adio moarte eu ți-am spus deja
sunt veșnica văpaie care arde
în sfeșnicul nopții tutelare
pe altarul unui Empireu vivant
aflat la margine de soare !

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

28 octombrie, 2018

Lasă un răspuns