SE-ADUNĂ ANII…
Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate!…
Privesc prin ceața vremii înapoi,
mă pierd în umbra clipelor ratate.
Adesea mă întreb: de ce-am ratat? –
poate ajung să înțeleg mai bine…
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu c-un tren accelerat!
Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna de pe buze,
sărutul tău trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.
Parcă îl simt și azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară…
Stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea…!
———————————————–
Corneliu NEAGU
București
3 aprilie 2020