Recent, am avut plăcuta surpriză să citesc două cărți de același autor; Titina Nica-Țene, care deopotrivă, este și poetă și prozatoare. Cărțile se numesc; Scaunul Harului, editată în anul 2009 și Viața ca o punte, editată în anul 2011. Ambele au aceiași editură; „Semănătorul” – Editura online.
Între cele două, am preferat-o pe Viața ca o punte, fiindcă este editată mai recent.
Titina Nica -Țene, își începe scurtele sale proze din „ Viața ca o punte”, printr-un motto, extrem de sugestiv din Vechiul Testament: „Domnul a zis lui Iousa: ia 12 bărbați din popor, din mijlocul Iordanului (…) 12 pietre (…) pentru ca acestea să fie un semn de aducere aminte în mijlocul nostru.„
După ce vei citi primele două – trei proze din această carete vei spune : sunt simple ! Da. Sunt simple și pline de autenticitate. Cu eleganța vocabularului strămoșesc și cu o sinceritate pură din lăuntrul său, Titina Nica-Țene, ne împărtășește rând pe rând din toate tainele copilăriei până în prezent, fără a nu pune în umbră situația materială a familiei sale, precum și a oamenilor locurilor în care se zbăteau zi de zi, prin anii de după 1940.
Născută într-o zi de vară, în iulie 1944, într-un sat rătăcit prin județul Vâlcea, află mult mai multe de la tatăl său “om cu ceva carte“, despre sărăcia locurilor, despre munca câmpului pentru ai întreține pe cei încă 7 frați ai săi. Dacă părinții munceau din greu câmpul pe arșița soarelui, în colbul de praf sau noroaele în care rămâneai încremenit pe timpul ploii, copii rămași acasă, știau ce au de făcut în ograda lor cu chibzuința și cumpătul primit de la părinți.
Citind fiecare mică proză : Curca, Dracu-n farfurie, Cântecul sapelor, Furtuna, Prima zi de școală, Curcanul, Gâștele, Stafiile, Îngerii în vis …m-am ospătat cu atâtea frânturi de peisaj din micul sat Ușurei, așezat pe malul râului Beica, unde Titina alături de ceilalți copii, ascultau cântecul broaștelor, țârâitul greierilor și țânțărimii; unde spuneau povești și se jucau de uitau de păscutul vacilor ce le aveau în grijă, uitau și de foame și de sete.
M-am ospătat din toate povestirile ca și atunci când în ziua de Sf. Crăciun, după ce făceau câteva milostenii pentru cei morți, serveau prânzul Sf.Crăciun, la masa cea mare, lucru care se întâmpla numai la Sfintele Sărbători: Nașterea Domnului și Sfânta Înviere.
Văzute prin lumina lăuntrică a ochiului de copil, toate aceste povestiri în întregime, depășesc simplismul, luând alte valori de greutate din tot ce este scris : datina și spiritual oamenilor și locurilor.
Amintirile copilăriei până spre adolescență, când déjà avea 11 ani, au trecut în joacă. Mai triste au fost când a început colectivizarea, luânduli-se din ogradă oile, caprele și pe Bujoara – vaca lor cea dragă, cu care ea mergea la păscut.
Puțin mai târziu înțelege ce se poate descoperi, prin a învăța carte. Poate atunci, când merge cu fratele mai mare, pentru prima oară la oraș. Deși mărunțică, oacheșă și slabă, reușește să plece din satul său sărac, învățând și creându-și o viață socială demnă.
Sărăcia timpului și diversele întâmplări colorate ale vieții, au făcut-o pe Titina Nica-Țene, să ne dăruiască astăzi toate aceste povestiri autentice.
Viața ca o punte, sau Punte pentru o viață – constitue pentru autoare, o mare calitate de prozator autentic: proză făcută cu răbdare și în timp. Timpul oferă și bune și rele.
Timpul oferă și mult și puțin; după cum autoarea mărturisește în finalul Întoarcerii.
…………………………………………………
Tristă stau pe prispa casei,
Nu știu încotro s-apuc,
Satul nu mă recunoaște,
La oraș nu mă mai duc !
Să vă bucurați, citiți această carte, “ Viața ca o punte”
Constanţa Abălaşei-Donosă
Iunie 2020