Premiile UZPR pe anul 2019, „ACTA non verba”
Distincţii pentru jurnalismul la cele mai înalte standarde
Într-o atmosferă cu totul specială, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România acordat, în cadrul unei festivităţi online, Premiile pentru activitatea din anul 2019 a jurnaliştilor care au participat la concursul „ACTA non verba”. Juriul, alcătuit din personalităţi ale mass-media, a distins cele mai bune producţii jurnalistice din toate segmentele profesionale, care certifică, o dată în plus, standardele înalte la care profesează membrii Uniunii.
PUBLICAŢII – REVISTE – CARTE
Printre nenumăratele faţete prin intermediul cărora se exprimă jurnaliştii, publicistica se află la loc de frunte. Chintesenţă a discursului profesional, segmentul PUBLICAŢII – REVISTE – CARTE a prilejuit acordarea Premiilor UZPR unor profesionişti dedicaţi.
DUMITRU BUŢOI
Coordonator şi fondator al periodicului ,,Petrolistul” (1983-2015), fondator şi redactor şef al „Jurnalui Juridic”, redactor şef şi fondator al revistei de cultură ,,Luceafărul de Vest, Dumitru Buţoi publică materiale de presă cu un larg caracter social, însumând însemnări, reportaje, interviuri, portrete, realizând şi o importantă operă publicistică, în volume ca „Oamenii aurului negru”, ” Oameni şi destine”, 1999,” Oameni, foc şi apă”, „Septembrie de vis”, „Oameni şi miracole”, „Oameni şi amintiri”. Dumitru Buţoi a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru lucrările din Almanahul UZPR, 1919-2019.
ANA-CRISTINA POPESCU
Fondator şi redactor-şef al revistei online „În bătaia peniţei”, din Caransebeş, Ana-Cristina Popescu scrie permanent la ziarul „Caraş Severinul în şapte zile” şi colaborează frecvent cu diferite publicaţii: „Vatra Veche”, „Izvoare codrene”, „Mărturii maramureşene”, „Constelaţii Diamantine”, „Confluenţe Literare”, „Literatura de azi” sau „Agora Literară”. A publicat până în prezent 25 de volume de publicistică, teatru, romane, poezie, antologii şi o lucrare monografică despre localitatea Oţelu Roşu, primind Premiul. „ACTA non verba!” pentru volumul „Din tiparniţele presei”.
CORNEL CEPARIU
Cu o activitate remarcabilă în cadrul publicaţiei băcăuane ,,Context”, jurnalistul este o personalitate a presei din Bacău şi in ţară. Efervescenţa sa creatoare este legată de unele dintre cele mai cunoscute publicaţii, Almanahul de vară şi cel de iarnă ale revistei „Context”, precum şi de Almanahul anual ,,Sportul băcăuan”, printre puţinele de asemenea gen din România. Cornel Cepariu a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru activitatea jurnalistică la publicaţiile din Bacău, cunoscute şi apreciate în ţară şi peste hotare.
ŞTEFAN RADU
Jurnalist care care consideră că echipa din care face parte la revista „Context” şi Almanahul UZPR din Bacău este o adevărată „şcoală de presă”, Ştefan Radu adaugă de fiecare dată, prin articolele sale, încă o tuşă de profesionalism la imensa arie de cuprindere pe care o acoperă UZPR, vădindu-se un jurnalist pasionat, echilibrat, echidistant şi cu o reputaţie solidă. Pentru activitatea sa în cadrul Almanahului UZPR din Bacău, Ştefan Radu a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!”.
VICTOR EUGEN MIHAI – VEM
Reperele profesionale ale lui Victor Eugen Mihai, cunoscut în lumea presei şi a expoziţiilor internaţionale care i-au recompensat munca drept VEM, au o importantă componentă jurnalistică, cu atât mai relevantă cu cât caricatura de presă este o specie complexă, care cere un cumul de calităţi pe care VEM le demonstrează din plin. Desenele celui care este organizatorul Salonului Umorului Bacău, concurs internaţional de caricatură, au fost publicate în ziare, reviste şi cataloage din peste 50 de ţări şi au primit un mare număr de disticţii în ţară şi în străinătate.Victor Eugen Mihai – VEM a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru promovarea Uniunii în cadrul expoziţiilor de caricatură din ţară şi străinătate.
PRESĂ SCRISĂ
Componentă centrală a mass-media, presa scrisă este un segment profesional care cumulează în actul jurnalistic vaste cunoştinţe, altruism, pricepere, pregătire continuă şi pasiune pentru aflarea adevărului şi informarea publicului. Toate aceste calităţi vădite în materale de presă au stat la baza acordării Premiilor UZPR pe anul 2019.
DUMITRU ŢIMERMAN
În cei peste 30 de ani de activitate jurnistică, Dumitru Ţimerman, licenţiat în presă scrisă, jurnalist de radio şi televiziune, s-a dovedit un redactor de forţă, care şi-a pus amprenta asupra unui mare număr de publicaţii din Satu Mare. De-a lungul anilor, materialele sale au relevat, au inspirat, au reflectat şi au cuprins toate ariile de interes jurnalistic. În prezent este colaborator la ziarul „Gazeta de Nord-Vest” şi la televiziunea NORD VEST TV, din Satu Mare, continuând să fie un reper pentru jurnaliştii din ţară. Dumitru Ţimerman a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru materialele de presă din „Gazeta de Nord-Vest”.
VASILE VULPAŞU
Unul dintre jurnaliştii cei mai apreciaţi din Strehaia, Vasile Vulpaşu, este fondator şi director al ziarului independent judeţean „Informaţia de Strehaia”. Critic literar profund, publicist şi scriitor, Vasile Vulpaşu a reuşit să edifice o operă complexă, din postura de redactor, redactor-şef, precum şi colaborator la peste 50 de publicaţii din întreaga ţară. Remarcat în presă ca un jurnalist cu vastă experienţă, Vasile Vulpaşu continuă să activeze intens pentru creşterea prestigiului presei româneşti, Premiul UZPR „ACTA non verba!” fiindu-i acordat pentru articlele din „Informaţia de Strehaia”.
MIRON MANEGA
Jurnalist cu voce inconfundabilă, scriitor şi publicist de marcă, Miron Manega a scris peste 2.000 de articole la publicaţii reprezentative pentru presa românească – „Evenimentul Zilei”, „Naţional”, „Jurnalul Naţional”, „Săptămâna Financiară”, „Finanţiştii”, „Cuvântul Liber”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Baricada”. Cunoscut pentru raportarea sa la modelul Mihai Eminescu, Miron Manega activează neobosit, prin intermediul unui demers jurnalistic distinct, reflectat pe deplin în publicaţia „CERTITUDINEA”, pe care a fondat-o şi o susţine din anul 2017 şi pentru care a fost distins cu Premiul UZPR „ACTA non verba!”.
LIVIA CIUPERCĂ
Redactor literar la revista „Constelaţii diamantine”, din Craiova, Livia Ciupercă activează în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, precum şi în Asociaţia Română de Istorie a Presei. Colaborator reputat al unui mare număr de publicaţii din ţară şi de peste hotare, jurnalista are o bogată activitate, ce include cărţi, scenarii dramatice, articole de presă. Juriul UZPR a decis acordatea Premiului „ACTA non verba!” Liviei Ciupercă pentru piesa de teatru „UZP 100”.
TELEVIZIUNE
Domeniu al presei care are un impact major asupra publicului, televiziunea cere profesioniştilor din domeniu putere de convingere, capacitate de concentrare, rezistenţă şi cunoştinţe profesionale complexe. Oamenii de televiziune care au reuşit să se remarce prin producţii de excepţie în anul 2019 au fost selectaţi pentru acordarea Premiilor UZPR.
NICOLAE DINESCU
Preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann”, coordonatorul Facultăţii „Spiru Haret”, directorul Academiei Olimpice Române, Filiala Vâlcea, preşedinte al Asociaţiei „Veteranmont România”, Filiala Vâlcea, Nicolae Dinescu are o impresionantă carte de vizită pe domeniul sportiv şi o vastă experienţă ca jurnalist şi realizator de emisiuni de televiziune. Pentru activitatea sa în cadrul postului Vâlcea1 TV, Nicolae Dinescu a primit Premiul „ACTA non verba!”.
SORIN BURTEA
Jurnalist de televiziune binecunoscut, Sorin Burtea a realizat sute de reportaje şi emisiuni economico-sociale, inclusiv pentru radio, a coordonat producţii care au devenit repere în domeniu – „Reflector”, „Economia încotro?”, „Studioul economic”, „Ziua de mâine” – care au adus cote de audienţă record sau campanii tv de mare impact în opinia publică, precum „Învinge apele!”, din emisiunea „Interes general”, şi „Solicitaţi bonul fiscal!”, de pe TVR 1. Apreciat pentru profilul său profesional puternic, Sorin Burtea a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru emisiunea „Investiţi în România”, de la TVR1.
PETRU FRĂSILĂ
Exponent al felului în care jurnalismul poate potenţa orice pregătire profesională din alt domeniu, Petru Frăsilă şi-a pus o amprentă deosebită asupra breslei jurnaliştilor, ca fondator şi conducător al unor entităţi media de anvergură, dintre care se remarcă „TeleMoldova Plus” Iaşi, cu emisie, în prezent, în 14 judeţe din ţară şi în Chişinău. Petru Frăsilă a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru emisiunea „La un ceai cu Petru Frăsilă”, la „TeleMoldova Plus”, Iaşi
PRESA ONLINE
Considerate o poartă largă pentru accesul la materialele de presă profesionistă a cât mai multor cititori, media online au cucerit domeniul cu forţa şi viteza cu care se mişcă întreaga societate, şi implicit informaţia, în era tehnologiei „pe repede înainte”. UZPR a premiat cele mai relevante materiale de presă online din anul 2019.
ŞERBAN-PETRU CIONOFF
Condei remarcabil, personalitate implicată în comunitate şi în societate, un glas cu ecou deopotrivă în breasla jurnalistică, precum şi în opinia publică, Şerban-Petru Cionoff a activat cu determinare în cadrul unor publicaţii ca „Universitas”, „Scînteia tineretului” sau „Dimineaţa”, accentând teme de cel mi larg interes în materiale de certă valoare jurnalistică. Pentru realizările sale în cadrul publicaţiei „Jurnalul Naţional”, Şerban-Petru Cionoff a primit Premiul UZPR „ACTA non verba!”.
AL. FLORIN ŢENE
Membru corespondent al Academiei Americano-Română şi al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, voce distinctă a presei din România, jurnalistul a editat numeroase lucrări de importanţă publică şi a înfiinţat „Liga Scriitorilor din România”, care are 30 de filiale în ţară şi 12 în străinătate şi care editează 15 reviste în care se promovează literatura română autentică. Este fondatorul revistelor „Agora Literară”, „Regatul Cuvintelor”, „Constelaţii diamantine”, „Scurt circuit oltean” etc. A publicat circa 6.000 de articole de critică literară, anchete sociale şi economice şi a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru revistele online „Logos şi Agape” şi „Confluenţe literare”.
DIASPORA
Românii stabiliţi peste hotare au reuşit să edifice entităţi media în limba română care coagulează spiritualitatea românească în jurul vaorilor şi tradiţiilor naţionale prin intermediul jurnalismului de calitate. O seamă de personalităţi cu o bogaă activitate jurnalistică derulată în numele profundelor legături cu patria-mmă au fost distinşi de UZPR.
MIRCEA POPI
Sub egida asociaţiei „Dor Călător”, familia Mircea şi Cristina Popi a creat în Austria o „mică Românie”. De-a lungul anilor, sute de artişti de calibru, pictori, scriitori, poeţi, jurnalişti au sosit în zona Graz, pentru a vorbi despre România în cadrul unei emisiuni de radio în limba natală, la Radio Helsinki. Demersul lui Mircea Popi în inima Europei este o dovadă a felului în care prin jurnalism se pot susţine valorile unei naţiuni oriunde în lume. Pentru promovarea României în emisiunea de la Radio Helsinki, Mircea Popi a primit Premiul UZPR „ACTA non verba!”.
THEODOR DAMIAN
Teolog, poet, publicist, critic literar, misionar al ortodoxiei româneşti peste Ocean, eseist de factură creştin-ortodoxă, profesor universitar la Metropolitan College of New York, editor al prestigioasei reviste „Lumină Lină”/”Gracious Light”, publicaţie bilingvă de spiritualitate şi cultură românească, preot paroh al Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din New York, Theodor Damian este o prezenţă nelipsită din numeroase reviste literare din România şi nu numai. Pentru activitatea sa în cadrul publicaţiei ONLINE, din SUA, Theodor Damian a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!”.
ALEXANDRU CETĂŢEANU
Ziarist, poet, prozator Alexandru Cetăţeanu este unul dintre jurnaliştii care atestă faptul că informarea publică de calitate, profesionistă, poate fi desfăşurată şi de peste hotare, de-a lungul timpului realizând materiale de valoare recunoscută pentru numeroase publicaţii din România şi din diaspora. Stabilit în Canada, Alexandru Cetăţeanu, director al revistei „Destine literare”, care apare la Montreal, continuă să fie o voce a presei din România. Pentru promovarea României în presa din Canada, juriul UZPR a decis să-i acorde lui Alexandru Cetăţeanu Premiul „ACTA non verba!”.
DAN TOMA DULCIU
Jurnalistul Dan Toma Dulciu se remarcă printr-o pleiadă de articole publicate în prestigioase reviste şi ziare din ţară şi străinătate, din care revista „Lumina”, din Panciovo, Serbia, „Sud-Est”, Chişinău, „Gazeta Teatrului Naţional”, Bucureşti, „Agero”, Stuttgart, „Zaman”, Turcia, „Cronica Timpului”, „Lumină Lină”, din New-York, „Magazin Istoric” ş.a. Colaborator şi realizator al unui mare număr de emisiuni de radio şi televiziune, Dan Toma Dulciu este creatorul unor bloguri specializate cu subiecte din domeniul istoriei culturii româneşti. Emisiunile radiofonice pe care le-a realizat în anul 2019 în Austria i-au adus Premiul UZPR „ACTA non verba!”.
DANIELA GUMANN
Poetă, prozatoare şi eseistă, Daniela Gumann nu a întrerupt nicio clipă legătura cu meleagurile natale, continuându-şi din Austria activitatea susţinută pentru promovarea valorilor spirituale româneşti. A publicat 16 cărţi de genuri diferite, un studiu despre migraţia românilor în Austria şi o piesă de teatru. Daniela Gumann a semnat zeci de cronici, recenzii şi referinţe, precum şi peste 300 de articole în reviste şi ziare şi a fost distinsă cu Premiul „ACTA non verba!” al UZPR pentru materialele semnate în publicaţiile online de limbă română din Austria.
JURNALISM FOTO
Imaginea a conferit întotdeauna o greutate în plus, uneori determinantă, materialului de presă. De-a lungul istoriei profesiei, nenumăraţi jurnalişti specializaţi remarcându-se prin combinaţia între arta imaginii şi valenţa socială a presei.
FLORIN EŞANU
Specializat în artă fotografică, Florin Eşanu şi-a pus de zeci de ani amprenta asupra calităţii fotografiei în presă. Cariera sa profesională include asigurarea unei ilustraţii de cel mai înalt profesionalism pentru publicaţii reputate, printre care „România liberă”, „Timpul”, „Dor de dor”, „Curierul întreprinzătorilor”. Seriile sale de fotoreportaje răspund la cotele cele mai înalte nevoii presei de a fi relevantă şi prin imagine. Pentru grupajele realizate în Revista UZP în anul 2019, Florin Eşanu a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!”.
VIRGILIU JIREGHIE
Doctor în arte vizuale, profesionist de calibru, expert al imaginii, Virgiliu Jireghie munceşte şi creează în Arad. Legăturile sale cu presa sunt îndelungate, profunde şi pline de semnificaţii. Este lector universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Catedra de Mass Media, instituţie în cadrul căruia a înfiinţat, în 2008, postul „Goldiş TV” – online. Virgiliu Jireghie a editat zece albume fotografice, a creat lucrări pentru 77 de expoziţii şi a participat la 2.000 de expoziţii colective în ţară şi în străinătate. Pentru remarcabila sa creaţie în domeniul fotografiei de presă, Virgiliu Jireghie a primit Premiul UZPR „ACTA non verba!”.
Mădălina Corina Diaconu.
Sursa: https://www.agerpres.ro/ots/2020/06/30/comunicat-de-presa–641698