Sâmburele iubirii
În iarna vieții neîmblânzită dorul a revenit,
În ochii unui copil, miracolul s-a răspândit,
Prin lumina caldă, blândă și suavă a inimii
Se încălzește sâmburele neîntinat al iubirii.
În primăvara vieții cuvântul în gând te învață,
Simți mereu că seva se topește din tine și crești,
Treci prin gări și halte fără număr și călătorești,
În fapte găsești bucurii, pentru ziua numită speranță.
În vara vieții, Lumina din Lumină m-a calăuzit
Tu, Lumină clară, dulce, floare albă ce ai înflorit
Prin durerile înăbușite îmi ștergi ziua cea umbrită,
Eu care te-am zărit, n-am lăsat dorul neizbăvit!
În toamna vieții ruginii vântul domol ți-a cântat,
Umbra din umbrele cenușii ale tăcerii m-au cercetat.
Prefă-te tu în apa cea vie fără de moarte a nemuririi,
Lumina devine prin tine o tainică simfonie a inimii.
Prin fapte bune în anotimpuri vii transmiți energii,
În fiecare clipă sădești adevărul în sâmburele iubirii,
Netezești căile tale prin sentimente unde te regăsești
Trăiri într-un lanț în care continuu crești și reclădești.
–––––––––––
Claudia BOTA
1 iulie, 2018