Mihaela BORZEA: Unde mi-e soldatul? Eu… pe cine plâng?

A plecat în lume, clipă umblătoare,
Zbuciumare strânsă cu șireturi gri,
Trup care învață cum iubind se moare
Și cum plânge viața-n ochii de copii.

Pe hotare oarbe pacea-și vinde plozii,
Arma naște gloanțe și le-aruncă-n om,
Câinii-și latră ura prinsă-n vârful cozii,
Grade-și fac din doliul sticlelor cu rom.

Coasa taie duhul celor fără vină,
Din bocanci se-aude cum scrâșnește-n dinți,
Lama și-o călește-n Iadul cu lumină
Și străpunge cerul scuturat de sfinți.

-Tu, pe cine aperi? Sub ce steag îți zace
Visul de-a fi veșnic cel mai bun ostaș,
În ce toamnă neagră chinul tău își coace
Gândul că-n tranșee ești doar chiriaș?

În ce foc de gheață îți arunci durerea,
Îți topești armura și te stingi tăcut?
Unde-ți dormi nesomnul îndulcit cu fierea
Dorului ce cântă-n ultimul sărut?

Mi-e adânc războiul Clipei suspendate
Între zodii scrise de un zeu nătâng
Și întreb clepsidra scursă jumătate:
,,Unde mi-e soldatul? Eu… pe cine plâng?”

—————————-

Mihaela BORZEA

25 octombrie 2019

Elena TUDOSA: Odă ostașilor eroi

Odă ostașilor eroi

 

Se lăsase înserarea peste satu-acela-n care
Luna, pe vârful de deal se-arăta – n a sa splendoare,
Luminând Valea pe care casele dormeau tăcute,
Nimenea nu bănuia liniștea nopții ce-ascunde.

La răscrucea satului un toboșar striga tare,
Cum, că dimineață – n zori în sat va fi înrolare,
Toți bărbații vor fi luați ca să lupte în război,
Ca un trăsnet căzu vestea-n case un’erau flăcăi.

Nici nu-i apucară somnul căci s-au și trezit îndat,
Nu era chiar nici o casă făr’să aibă un bărbat,
Sau flăcău de-nsuratoare, înalt ca bradul din pădure,
Vestea înrolarii-n inimi lovise ca o secure.

În casa bunilor mei liniștea serii sfârșise,
Căci sărmana bunicuța opaitul lămpii aprinse,
Și – n genunchi lângă icoană cu-ochii-n lacrimi se ruga,
Pentru fiul și bărbatul ce la oaste va pleca.

Nimenea dintre cei dragi nu putea ca să-i mângâie,
Și să îi alunge teama care sufletu-i sfâșie,
Știa că din acea zi crucea vieții – va fi grea,
Și numai la Domnul Sfânt va găsi salvarea sa.

Până se ivira zorii cu mâna ei pregăti,
Două rucsacuri cu care pe cei doi ai săi porni,
Și plângând în hohote, cu durerea sa de mamă,
Îi îmbrățișa spunând :mergeți patria vă cheamă!

Toată liniștea și voia bună-n case dispăruse,
Multă jale, boli, durere războiul crunt le aduse.
Duși pe frontul cel de Est, pe dușman ca să-l înfrunte,
Toți voinici cei frumoși, ce-au purtat steaua în frunte,

Au luptat cu îndârjire și cu sângele lor rece,
Au făcut din trupuri zid și-au scris:,, Pe-aici nu se trece! ”
Peste dânșii în tranșee obuzele cădeau ploaie,
Pentru-al țării sfânt pământ a curs mult sânge-n șiroaie.

Fără ca să cugete au luptat până la urmă,
Cei mai mulți din ei murit-au luptând cu arma în mână.
Iar la casele din sat ajungeau doar vești apoi,
Cu numele celor care au căzut pe front EROI.

La Mărășești, Mărăști, Oituz, Rahova, Turtucaia și Neajlov…..,
Cu prețul vieții pierdute au scris țării dragi hrisov.

După luni de așteptare la poalele Dealului mare,
Se întoarse din război într-o zi de sărbătoare,
Doar bădița singur că – și pierduse bunul tată,
Îl înconjurată frații și măicuța – nlacrimata,

El era dintre puținii ce de pe front se-nturnase
În satul, unde războiul toată viața o schimbase.
Doar din ce îmi povestise mama mulți ani mai târziu,
Azi pe coala de hârtie am încercat ca să scriu,

Și s-aduc o odă sfântă celor care viața lor și-au dat,
Pentru apărarea țării și a pământului său drag.
Când scriu lacrima îmi curge și – n călimară o strâng,
Cu ea voi scrie pe coală căci nu am unde să plâng,

O viață – a trecut de om nici acum nu am aflat,
Unde e eroul nostru, unde viața lui și-a dat,
În care traseu pe front a căzut frânt de obuz,
La Mărășești, Mărăști, Turtucaia, Rahova, Neajlov, Oituz.

Tremură condeiu-n mână dar a mamei mele amintire,
O voi scrie-ntr-una roman, s-aduc slavă, prețuire,
Bunelului meu căzut împlinindu – și datoria,
Pentru apărarea țării, mamei noastre ROMÂNIA!

——————————-

Elena TUDOSA

25 octombrie 2019

Mircea Dorin ISTRATE: Voi oșteni ai ţării mele

VOI  OȘTENI  AI  ŢĂRII  MELE

 

Motto: ,,Voi oșteni ai ţării mele, însemnaţi cu stele-n frunte

              Voi îmi sunteţi vii exemple de tărie şi virtute

              Când în focul unor lupte, viaţa voastră dat-ați  vamă

              Pentru-a noastră veşnicire, pentru-a ţării încă fală.”

 

Din a vremii adâncime, când în aste locuri sfinte

Domnul ne-a făcut cuibarul să fim lumilor aminte,

El ne-a dat în grijă ţara, bună ca o-mbucătură,

Să o ţinem veşnicită, vremi ce vin, din ce trecură.

 

Voi cu dragostea de ţară fost-aţi stâlpi de lumânare

Care ardeţi să-nsfinţească tâmpla marilor altare,

Preaştiind că libertatea, dacă vrei s-o încinsteşti,

Viaţa ta o dai ca vamă, către lumile cereşti.

 

De-asta-mi sunteţi nemurire în a pietrelor Columne

Să-nsfinţiţi  ţărâna ţării cu a voastre sfinte urme,

Iar în suflete şi braţe să ne puneţi cea tărie

Să putem a trece-n pace, vremi haine ce-or să vie.

 

Risipiţi din mal de mare, până sus pe ’nalte creste

Voi înnobilaţi pământul, ca nălţimile celeste

Să îmi cearnă neuitare peste-a voastre plânse nume,

Ce duc ţara înainte, ca în vremile străbune.

 

Noi, în zi de sărbătoare în pomelnic vă vom pune

Şi cu inima cernită vă vom face-o plecăciune,

Ca să ştiţi că încă suntem în cel suflet întristaţi,

Şi gândind la voi o clipă, ochi noştri-s lăcrimaţi

——————————–

Mircea Dorin ISTRATE

 25 Octombrie 2019

ZIUA  ARMATEI  ROMÂNE